Senat: Institutul de Studii pentru Cultura Levantului devine instituţie publică de specialitate, autonomă

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, o ordonanţă de modificare a Legii 117/2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, prin care acesta devine instituţie publică de specialitate, autonomă.
Actul normativ adoptat reglementează modul de funcţionare şi organizare a Institutului, clarifică statutul juridic al Institutului în sensul că este "o instituţie publică de specialitate, autonomă, de interes naţional cu personalitate juridică", obiectivele Institutului şi extinde lista colaboratorilor institutului.
Potrivit actului normativ iniţiat de Guvern, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului colaborează cu Academia Română, academii din străinătate, instituţii guvernamentale, organizaţii internaţionale, instituţii de învăţamânt superior, institute şi centre de cercetare ştiinţifică, biblioteci, uniuni de creaţie şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile din ţară şi străinătate.
Ordonanţa, adoptată de Senat, reglementează statutul personalului institutului care este salarizat în conformitate cu reglementările în vigoare aplicabile personalului contractual plătit din fonduri publice asimilat personalului din organele de specialitate ale administraţiei publice centrale.
"Din scurta perioadă de funcţionare a Institutului s-a dovedit necesară lărgirea plajei de atribuţii prin care se asigură îndeplinirea obiectivelor stabilite", se arată în expunerea de motive a actului normativ.
Senatorul Vlad Alexandrescu a amintit că senatorii USR "au atras atenţia", încă de la înfiinţarea Institutului, că acesta "este o sinecură" pentru fostul preşedinte Emil Constantinescu.
"Iată, astăzi, mai primeşte şi un salariu de secretar de stat. (...) Activitatea de cercetare nu este vizată de niciunul dintre forurile de consacrate sau de evidenţă ale cercetării din România, nici de Academia Română, nici de Ministerul Cercetării. (...) Nu credem că în felul acesta se poate face cercetare şi nu credem că este un model de bună practică. Grupul senatorilor USR este împotriva acestei modificări", a spus Vlad Alexandrescu.
Senatorul Ecaterina Alexandrescu a arătat că Institutul dezvoltă domeniul "diplomaţiei culturale" şi îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost creat.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Proiectul care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300 - redepus la Senat
Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300. 'Prezenta inițiativă legislativă urmărește modificarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului României, în scopul reflectării rezultatului referendumului național din 2009,
SRI răspunde Parlamentului: Directorul serviciului de informații externe al Franței nu a vizitat România în 2025
Informațiile potrivit cărora Nicolas Lerner, directorul serviciului de informații externe al Franței (DGSE), ar fi efectuat o vizită în România în acest an sunt 'false' și reprezintă 'o formă de dezinformare', precizează Serviciul Român de Informații (SRI) într-un răspuns adresat deputatului Eugen Bejinariu, președintele
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului
Camera Deputaților își deschide porțile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Instituția va putea fi vizitată, între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre bulevardul ''Națiunile Unite'', potrivit unui comunicat
Campanie de donare de sânge în Parlament pe 10 iunie
Parlamentarii și angajații Camerei Deputaților vor putea să doneze sânge, pe data de 10 iunie, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei ''Avem același sânge''. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, un memorandum în acest sens. Solicitarea a venit din partea liderului grupului
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pe 9 iunie în vederea conștientizării bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love. Operațiun
Parlament/ Proiectul referitor la pensiile private - avizat favorabil de Comisia comună pentru aderarea la OCDE
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a dat, marți, un aviz favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 26/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.
Senat/ Întrevedere Ilie Bolojan - Michael Dickerson (Ambasada SUA); Parteneriatul strategic - pe agenda discuțiilor
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, s-a întâlnit, marți, cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA la București, discuțiile concentrându-se pe întărirea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării și promovarea valorilor democratice &i
Parlament - ședință solemnă/AUR nu a participat la plen: Nu putem gira prin prezență o lovitură împotriva suveranității poporului
Parlamentarii AUR nu au participat luni la ceremonia de învestire a noului șef al statului, Nicușor Dan, pe motiv că ''nu pot gira prin prezență o lovitură împotriva suveranității p
Parlament - ședință solemnă/ Senatul și Camera Deputaților au luat act de începerea mandatului președintelui Nicușor Dan
Parlamentul, reunit în ședință solemnă, a luat act, luni, de începerea mandatului președintelui României, Nicușor Dan. Declarația Parlamentului a fost semnată de președ
Parlament - ședință solemnă/Enache către Nicușor Dan: Suntem încredințați că veți reuși să fiți președintele tuturor românilor
Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, i-a transmis, luni, în plenul Parlamentului, noului șef al statului, Nicușor Dan, să fie președintele tuturor românilor, să garanteze diferențele de convingeri, statul de drept, pluralismul, identitatea națională a României și independența justiției. 'Vă dorim mult succe
Parlament/ A început ședința solemnă în care președintele ales Nicușor Dan depune jurământul
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, luni, în ședința solemnă în care președintele ales Nicușor Dan depune jurământul conform Constituției. Nicușor Dan a intrat în sală salutând și s-a așezat pe fotoliul special pregătit pentru președinții României. La ceremonie participă și fiica sa. Ședi
Nicușor Dan a ajuns la Palatul Parlamentului pentru ceremonia depunerii jurământului
Președintele ales Nicușor Dan a ajuns, luni, la Palatul Parlamentului, pentru a participa la ședința solemnă în care depune jurământul de șef al statului. Nicușor Dan a fost așteptat la intrare de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean și Ciprian Șerban. Președintele ales urmează să depună jurământul &
Abrudean, românilor de pretutindeni: România e acasă pentru fiecare dintre voi, iar vocea voastră contează
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. 'Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, transmit tuturor celor care trăiesc, muncesc și cont
Proiect: Mesaje de informare și avertizare privind traficul de persoane - disponibile în hoteluri, aeroporturi, la frontieră
Mesaje de informare și avertizare asupra pericolului traficului de persoane vor fi disponibile în unități de cazare, aeroporturi, agenții de plasare a forței de muncă, la punctele de frontieră terestre, în transportul rutier interjudețean, național și internațional și în agențiile de turism, potrivit unui proiect depus de parlamentarii USR la Parlam
Președintele Camerei, Ciprian Șerban: Conferința AUR după turul doi a fost în exteriorul Palatului Parlamentului
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a precizat joi că AUR a organizat conferința de presă după al doilea tur al alegerilor prezidențiale în exteriorul Palatului Parlamentului, afirmație făcută în contextul în care președintele interimar Ilie Bolojan a opinat că instituțiile publice nu ar trebui să găzduiască astfel de