Senat/Comisia de buget: Raport favorabil la proiectul prin care Autoritatea Vamală trece în subordinea MFP

Comisia de buget-finanţe a Senatului a acordat marţi raport favorabil propunerii legislative iniţiate de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, prin care Autoritatea Vamală Română (AVR) se înfiinţează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, ca ordonator terţiar de credite.
Potrivit expunerii de motive a actului normativ, ca urmare a reorganizării activităţii ANAF în anul 2013, Autoritatea Naţională a Vămilor a fuzionat cu ANAF, pierzând calitatea de ordonator terţiar de credite, desfăşurarea activităţii structurilor vamale în cadrul ANAF evidenţiind o serie de disfuncţionalităţi, ceea ce justifică proiectul de înfiinţare a AVR în subordinea Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Actul normativ prevede că AVR elaborează reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv fiscală în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.
Iniţiatorul precizează în expunerea de motive că înfiinţarea Autorităţii Vamale nu implică suplimentarea numărului de personal la nivelul MFP, respectiv ANAF.
AVR va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizia prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice, ajutat de un vicepreşedinte, numit tot de premier, se arată în propunerea legislativă.
AVR poate utiliza pe maşinile proprii semnale speciale de avertizare luminoase de culoare albastră.
"Prin trecerea structurilor vamale şi organizarea acestora în subordinea MFP, România se aliniază modelului organizatoric şi bunelor practici existente în majoritatea statelor membre care gestionează frontiera externă a Uniunii Europene (exemplu: Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania", se menţionează în expunerea de motive a proiectului.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for sesizat, Camera Deputaţilor având rol decizional, în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Csoma Botond (UDMR): În acest moment, trebuie să avem o largă majoritate parlamentară
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a afirmat, miercuri, că ar trebui să se formeze un Guvern cu 'o largă' majoritate parlamentară din partidele cu orientare pro-europeană. Întrebat la Parlament dacă un Guvern fără USR ar fi posibil, în condițiile în care lideri PSD au avansat în ultimele zile acest scenariu, el a susținut c
Camera Deputaților/Măsuri de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei, discursului instigator la ură în mediul online - adoptate
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler. Deputații au adoptat, cu 199 de voturi 'pentru', 99
Senat: Proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, adoptat
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Au fost înregistrate 118 voturi 'pentru' și opt împotrivă. Propunerea legislativă pentru mod
Campanie de donare de sânge, la Camera Deputaților
Cinci deputați și 48 de angajați ai Camerei Deputaților au donat, marți, sânge, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei 'Avem același sânge. Fii salvator!'. Un număr de 90 de persoane s-au înscris, marți, pentru a dona sânge, dar doar 53 au întrunit condițiile necesare procedurii.
Parlamentarele social-democrate - inițiativă privind introducerea infracțiunii de femicid
Deputatele și senatoarele Partidului Social Democrat au anunțat, marți, lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal. 'Această inițiativă l
Vlad Soare (ONJN): Cererile de autoexcludere a dependenților de jocuri de noroc, anulate doar la Oficiul Național
Cererile de autoexcludere din sălile de jocuri de noroc se vor putea anula doar la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, nu la operatorii de jocuri de noroc, a anunțat, marți, președintele ONJN, Vlad Cristian Soare, la o dezbatere privind elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc, eveniment organizat la Palatul Pa
Ciprian Ciubuc: Îmi voi continua mandatul ca deputat suveranist independent, liber de dictatură internă
Deputatul Ciprian Ciubuc a declarat, marți, după ce a fost exclus din S.O.S. România, că își va continua mandatul ca 'deputat suveranist independent', 'liber de dictatură internă', menționând că nu a greșit cu nimic că s-a 'opus ca partidul să ajungă brelocul dnei Partid'. 'România are nevoie
Camera Deputaților: Ciprian Ciubuc - exclus din grupul S.O.S. România
Grupul parlamentar al S.O.S. România din Camera Deputaților a anunțat, marți, la Biroul permanent, excluderea deputatului Ciprian Ciubuc din grup. 'Vă rugăm să luați act de excluderea din Grupul parlamentar al partidului S.O.S. România de la Camera Deputaților a domnului Ciprian Ciubuc, ales pe listele S.O.S. România &ici
Oana Țoiu: USR nu consideră acceptabil impozitul progresiv și nu a propus niciodată impozitarea pensiilor mici
USR nu consideră acceptabil impozitul progresiv și nu a propus niciodată impozitarea pensiilor mici, a declarat, marți, deputata Oana Țoiu, care a adăugat că este nevoie de un guvern credibil în contextul problemelor pe care le are România. 'Și dacă am avea un guvern de sacrificiu, realitatea este că problemele pe care Rom&acir
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Deputatul Alexandru Rogobete: Am hotărât în Comisia de sănătate să inițiem o lege unitară a screening-ului
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Alexandru Rogobete, a anunțat, marți, că în perioada următoare va fi inițiată o lege unitară a screening-ului, care să acopere toate marile specialități - cardiologia, oncologia, bolile rare, nutriția. Alexandru Rogobete a participat, marți, la evenimentul de lansare a Alianței Naționale pentru Pre
Senat/Comisia juridică: Raport de admitere pentru proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc
Comisia juridică a acordat, marți, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60
Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin/ Palatul Parlamentului - iluminat în portocaliu și galben
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în portocaliu și galben marți, începând cu ora 21:00, pentru a marca Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților transmis AGERPRES, evenimentul are ca scop atragerea atenției asupra acestei afecțiuni congen