Stelian Ion (USR): Încercarea PSD de a stabili programul moţiunii noastre a eşuat; se prefigurează căderea Guvernului

Deputatul USR Stelian Ion a declarat miercuri că Partidul Social Democrat nu a reuşit să "îşi impună abuziv" programul pentru dezbaterea moţiunii de cenzură şi a apreciat că "se prefigurează foarte clar" că Guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare.
"Astăzi, în Biroul Permanent s-a stabilit o altă zi pentru citirea moţiunii şi pentru votul final. Mâine, la ora 10,00, se va citi moţiunea şi joia viitoare, la ora 10,00, se va da votul final. Încercarea PSD-iştilor de a stabili ei programul moţiunii noastre a eşuat. Astăzi a fost foarte clar că au pierdut majoritatea în Parlament - şi în Camera Deputaţilor şi în Senat. A fost un test important al nostru, al Opoziţiei, pe care l-am trecut cu brio. Se prefigurează foarte clar că Guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare şi e o chestiune doar de timp să se întâmple acest lucru", a afirmat el, la Palatul Parlamentului.
Deputatul a menţionat că preşedintele USR, Dan Barna, se află în prezent la o întrunire pe care a antamat-o cu mult timp înainte, dar că acesta va fi prezent la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură.
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au reunit din nou miercuri pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură, după ce plenul Parlamentului în care moţiunea de cenzură trebuia citită a fost suspendat ca urmare a respingerii programului de lucru şi a ordinii de zi. Iniţial, Birourile permanente reunite stabiliseră că moţiunea de cenzură va fi citită în plenul Parlamentului miercuri după-amiaza şi va fi dezbătută sâmbătă. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz luni pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, luni, pentru a marca Ziua mondială de conștientizare a bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love.
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Deputatul Alexandru Rogobete: Am hotărât în Comisia de sănătate să inițiem o lege unitară a screening-ului
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Alexandru Rogobete, a anunțat, marți, că în perioada următoare va fi inițiată o lege unitară a screening-ului, care să acopere toate marile specialități - cardiologia, oncologia, bolile rare, nutriția. Alexandru Rogobete a participat, marți, la evenimentul de lansare a Alianței Naționale pentru Pre
Senat/Comisia juridică: Raport de admitere pentru proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc
Comisia juridică a acordat, marți, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60
Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin/ Palatul Parlamentului - iluminat în portocaliu și galben
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în portocaliu și galben marți, începând cu ora 21:00, pentru a marca Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților transmis AGERPRES, evenimentul are ca scop atragerea atenției asupra acestei afecțiuni congen
Siegfried Mureșan: Protecția copiilor pe internet ține de ordine publică și siguranță națională; copiii pot fi victime
Protecția copiilor în mediul online ține de ordinea publică și siguranța națională, copiii pot fi amenințați, radicalizați, instigați la acte de violență, pot fi victime ale multor forme de violență, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan, marți, la dezbaterea cu tema ''Protejăm copiii în mediul online''.
Nicoleta Pauliuc: România vrea un cadru clar, modern și ferm pentru protejarea copiilor online
Grupul senatorilor PNL va depune în Parlament un proiect legislativ privind protecția minorilor în domeniul serviciilor online care prevede că minorii sub 16 ani vor putea accesa platformele online și crea conturi doar cu acordul părinților, a anunțat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, senatoarea Nicoleta Pauliuc. '
Marius Budăi: România este printre ultimele țări din UE care încă nu aplică impozitarea progresivă
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marți că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv. ''Într-o Europă care merge spre solidaritate fiscală, România pare că vrea să rămână blocată în trecut! Suntem printre ultimele țări din Uniun
Senat: Proiectul referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, pe ordinea de zi a Comisiei juridice
Comisia juridică ar putea acorda, marți, raport propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60 de
Proiectul care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300 - redepus la Senat
Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300. 'Prezenta inițiativă legislativă urmărește modificarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului României, în scopul reflectării rezultatului referendumului național din 2009,
SRI răspunde Parlamentului: Directorul serviciului de informații externe al Franței nu a vizitat România în 2025
Informațiile potrivit cărora Nicolas Lerner, directorul serviciului de informații externe al Franței (DGSE), ar fi efectuat o vizită în România în acest an sunt 'false' și reprezintă 'o formă de dezinformare', precizează Serviciul Român de Informații (SRI) într-un răspuns adresat deputatului Eugen Bejinariu, președintele
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului
Camera Deputaților își deschide porțile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Instituția va putea fi vizitată, între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre bulevardul ''Națiunile Unite'', potrivit unui comunicat
Campanie de donare de sânge în Parlament pe 10 iunie
Parlamentarii și angajații Camerei Deputaților vor putea să doneze sânge, pe data de 10 iunie, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei ''Avem același sânge''. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, un memorandum în acest sens. Solicitarea a venit din partea liderului grupului
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pe 9 iunie în vederea conștientizării bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love. Operațiun