logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tăriceanu: ALDE s-a retras din alianţa cu PSD; mi se pare corect şi firesc să renunţ la şefia Senatului

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că renunţă la funcţia pe care o deţine în Parlament pentru că "i se pare corect şi firesc" să o facă în urma retragerii ALDE din alianţa pe care a avut-o cu PSD.

"Am fost preşedinte al Senatului ca urmare a unei înţelegeri politice între ALDE şi PSD în cadrul unei coaliţii care a vizat funcţiile din Parlament şi din Guvern. Având în vedere că ALDE a decis să se retragă din această alianţă, mi se pare corect şi firesc să renunţ la această funcţie pe care sper să fi încercat să o onorez cât mai bine. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din Senat şi membrilor Biroului permanent cu care am lucrat în această perioadă pentru ducerea la îndeplinire a rolului de preşedinte al Senatului şi la îndeplinirea rolului pe care Senatul îl are în arhitectura constituţională a statului român", a afirmat Tăriceanu, la Senat.

 


El a reamintit că anunţul demisiei îl va face, luni, în plenul Senatului.

Referindu-se la senatorul ALDE Teodor Meleşcanu, susţinut de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, Tăriceanu a precizat că nu i s-a adus la cunoştinţă acest lucru, deşi a avut o discuţie cu el duminică seara.

"Cu parlamentarii ALDE nu sunt negocieri. Nici discuţii. (...) Nu cred că poate cineva să propună o funcţie la ALDE, fără a discuta cu conducerea", a spus Tăriceanu.

El a adăugat că nu a discutat nici cu colegii din PNL pentru susţinerea unui candidat la şefia Senatului.

"Au vrut să mă contacteze şi am refuzat să discut pentru că văd că cei care aspiră la această funcţie au un comportament care mie mi se pare că este sub nivelul acceptabil al modalităţii de dialog în politică. Eu cred că în politică e normal să existe dispute, există probabil şi adversităţi, dar ele trebuie să se concentreze în jurul unor idei, în jurul unor proiecte. Dacă trecem la atacuri personale, atunci discursul coboară mult prea jos şi eu nu vreau să cobor la acest nivel. Atunci când va veni vorba de un vot în plenul Senatului, cei care se simt cu musca pe căciulă, că au acest discurs care este de periferie a politicii, să nu vină să ceară sprijin la noi", a mai spus Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, redactor video: Cătălin Soci, imagine: Marian Vlăduţ, grafician: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 18-08-2026 11:56

Ninel Peia (PACE - Întâi România): Ancheta întâlnirii Bolojan - Tănăsescu merge mai departe

Grupul PACE - Întâi România a reușit 'să deschidă' calea anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, după ce comisia de specialitate a aprobat acest demers, a anunțat marți senatorul Ninel Peia. 'La solicitarea mea, formu

Viata Parlamentara 17-08-2026 17:36

Abrudean: Senatul e pregătit să se reunească în sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității

Senatul României este pregătit să se reunească într-o nouă sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității, și să parcurgă cu rapiditate pașii legislativi necesari, a anunțat luni președintele Camerei superioare a Parlamentului, Mircea Abrudean. ''România rămâne cu aproape un miliard

Viata Parlamentara 17-08-2026 16:12

Senat: Cererea pentru o comisie de anchetă privind întâlnirea premierului cu președintele CCR, respinsă de Biroul Permanent

Biroul Permanent al Senatului a respins, luni, cererea de înființare a unei comisii de anchetă privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, care ar fi avut loc pe 14 august, în incinta Parlamentului, a precizat pentru AGERPRES liderul senatorilor

Viata Parlamentara 12-08-2026 14:48

Camera Deputaților/Mărirea avansului de la 40% la 60% din decontările către furnizorii de energie și gaze naturale, aprobată

Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în sesiune extraordinară, un proiect de lege pentru modificarea ordonanțelor privind schemele de compensare/plafonare a prețurilor la energie electrică/gaze naturale pentru a accelera decontarea de către stat a sumelor aferente energiei cu prețuri plafonate. Astfel, a fost adoptat proiectul de Lege pentru mo

Viata Parlamentara 12-08-2026 14:35

Proiect prin care tranzacțiile cu bunurile statului trebuie avizate de Guvern, adoptat de Camera Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism transparent și predictibil privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat, iar tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului și cele cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aproba

Viata Parlamentara 12-08-2026 12:22

Mircea Abrudean: Scăderea inflației la 8,2%, semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context i

Viata Parlamentara 11-08-2026 14:58

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind tranzacțiile cu bunurile statului

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacții cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului. Proiectul a fost

Viata Parlamentara 11-08-2026 12:23

Camera Deputaților: Ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară, aprobate de plen

Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară convocată pentru 11 și 12 august, urmând ca miercuri să fie dat votul final. Pe ordinea de zi a plenului Camerei se află proiectul de lege privind completarea Legii nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare

Viata Parlamentara 10-08-2026 21:01

Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament

Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui

Viata Parlamentara 06-08-2026 17:17

Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară în zilele de 11 și 12 august

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, convocarea unei sesiuni extraordinare în zilele de 11 și 12 august, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege și o propunere legislativă. Pe ordinea de zi aprobată de conducerea Camerei Deputaților se află proiectul de lege privind completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea

Viata Parlamentara 06-08-2026 12:17

Mihai Ghigiu: Amendamentele PSD fac din Strategia biodiversității 2026 - 2030 un document mai bun

Strategia pentru conservarea biodiversității 2026 - 2030, așa cum a fost aprobată și amendată în Parlament, este 'mai bună' decât proiectul propus de Ministerul Mediului, a declarat, joi, deputatul PSD Mihai Ghigiu, care a completat că țintele asumate nu încalcă angajamentele pe termen lung asumate de România în fața Comisiei Europene.

Viata Parlamentara 06-08-2026 12:14

Senat: Strategia națională privind biodiversitatea - adoptată în forma Camerei Deputaților; merge la promulgare

Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în aceeași formă cu cea din Camera Deputaților. S-au înregistrat 79 voturi pentru, 30 împotrivă și 13 abțineri. Proiectul va merge la promulgare, după perioada de două zile &icir

Viata Parlamentara 06-08-2026 05:20

Proiectul privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității - dezbătut din nou în Senat

Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat 'suplimentar' în plenul Camerei Deputaților. Miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că 'există amendamente suplimentare și va fi nevo

Viata Parlamentara 05-08-2026 13:29

Camera Deputaților/Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat în plen

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi c

Viata Parlamentara 05-08-2026 13:27

Camera Deputaților/Modificarea ordonanței privind punerea în aplicare a programului SAFE - adoptată de plen

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 privind punerea în aplicare a programului SAFE. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) privind SAFE prin introducerea unui nou articol car