Procurorul general a trimis Senatului cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru Florian Bodog
Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.
"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, ale Deciziei nr. 270 din 10.03.2008 a Curţii Constituţionale şi ale art. 305 alin. 4 din Cpp, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru, în prezent senator în Parlamentul României - Senat, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 - ianuarie 2018", se arată într-un comunicat al Parchetului General transmis joi.
DNA a anunţat joi că "desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al Guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului".
Potrivit unor surse judiciare, este vorba de fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
Concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, fostul ministru al Sănătăţii, deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară.
Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
Potrivit DNA, în cazul fostului ministru, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul Raluca Turcan (PNL Sibiu): Guvernul Veștea ar putea trece doar cu voturile AUR
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că un guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea ar putea fi învestit doar cu sprijinul AUR, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu susțin această formulă de guvernare. Turcan a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că respinge categoric posibil
Diana Stoica (USR): Suntem invadați de săli de jocuri de noroc; copiii ajung să le considere o activitate normală
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a evidențiat miercuri, la dezbaterea 'Scutul digital al copilăriei', necesitatea limitării numărului de săli de jocuri de noroc, întrucât copiii ajung să le perceapă ca pe o activitate normală. Ea a menționat că cele 12 proiecte din pachetul legislativ denumit 'Fără păcănele', inițiate în
Kelemen Hunor spune că o variantă de Guvern minoritar ar putea fi PNL - USR - UDMR
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că a discutat cu liderii PNL și ai USR despre variante de guvern minoritar, una dintre ele fiind PNL - USR - UDMR. 'Nu ne-a oferit nimic Bolojan, nu ne-a oferit nimic Grindeanu, nu ne-a oferit nimic Veștea. Deci nu așa se discută. (...) Am discutat cu domnul Bolojan și cu domnul Fritz așa cum discutăm a
Senat: Măsuri pentru digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul privind digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (CDI), care prevede, între altele, înființarea unui punct unic electronic de contact pentru apelurile și competițiile vizând aceste proiecte finanțate din fonduri publice, precum și a Observatorului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare pentru elabor
UPDATE Kelemen Hunor: UDMR nu va vota pentru Guvernul Veștea; parlamentarii nu vor fi prezenți în sală
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat miercuri că parlamentarii formațiunii nu vor susține o eventuală învestire a Guvernului Veștea. 'Decizia noastră a fost să nu susținem învestirea Guvernului. Deci nu vom vota Guvernul, în momentul în care vor apărea această listă și programul de guvernare. A fost o decizie cu o singură abț
Veștea: Voi merge până la capăt, depunem lista la Parlament și programul de guvernare în cursul zilei de mâine
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat, marți seară, că miercuri va depune la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, subliniind că printre aceștia se vor regăsi reprezentanți ai 'PNL, PSD și din zona tehnocrată'. El a făcut precizările la postul România TV, întrebat fiind dacă își va depune mandatu
Senat: Notarii publici - incluși în categoria persoanelor protejate prin incriminarea faptei de ultraj judiciar
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea de modificare a art. 279 din Codul penal prin care notarii publici sunt incluși în categoria persoanelor protejate prin incriminarea faptei de ultraj judiciar. În art. 279, alin 2 din Codul penal se prevede că 'săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori &i
Blaga spune că președintele a încercat preluarea abuzivă a PNL: Nu e nicio scindare
Senatorul PNL Vasile Blaga, fost președinte al partidului, a declarat luni, înaintea ședinței BPN al PNL, că președintele Nicușor Dan încearcă să preia abuziv controlul Partidului Național Liberal, menționând că nu este nicio scindare a partidului. 'Avem ședință. Deciziile le vom avea înăuntru, dar nu prea am mai văzut situații ca c
Camera Deputaților/ Momente de reculegere și dezbateri în memoria lui Mihai Eminescu și a victimelor mineriadei
Deputații au păstrat, luni, un moment de reculegere în memoria poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. 'Astăzi, 15 iunie, vă invit să păstrăm un moment de reculegere în memoria poetului nostru național Mihai Eminescu. Prin acest gest solemn ne exprimăm profunda recunoștință față
Camera Deputaților/ Grindeanu consideră că președintele n-a încălcat Constituția
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD, consideră că președintele Nicușor Dan n-a încălcat Constituția prin nominalizarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Întrebat la Parlament dacă ar fi bun Adrian Veștea pentru funcția de premier, Grindeanu a răspuns: 'Să vedem, urmare a discuțiilor'. El a adăugat
Andrei Baciu (PNL): Sunt sigur că Adrian Veștea ar fi un prim-ministru foarte bun
Deputatul PNL Andrei Baciu consideră că, într-o perioadă în care România are nevoie mai mult de competență și echilibru decât de conflicte, Adrian Veștea ar fi un prim-ministru 'foarte bun'. El a susținut, luni, într-o
Camera Deputaților/ Csoma Botond (UDMR): Dorim să aflăm ce poziție va avea PNL
UDMR n-a luat încă o decizie dacă va susține sau nu Cabinetul Veștea și așteaptă să vadă ce va hotărî PNL, a declarat, luni, liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond. 'Ieri, în ședință, n-am luat o decizie în acest sens. Dorim să aflăm ce poziție va avea Partidul Național Liberal după ședința de astăzi, pentru că totuși domnul Veșt
Alina Gorghiu: Conflictul nu rezolvă criza politică, o adâncește; un dialog Bolojan - Veștea este necesar și util
Deputatul Alina Gorghiu, membru al Biroului Executiv al PNL, a anunțat luni că a primit de la primarii din județul Argeș un mandat de susținere a premierului desemnat Adrian Veștea, subliniind că trebuie să existe o 'discuție pe fond' în partid dacă se merge pe linia liberal-conservatoare sau pe cea progresistă. 'Astăzi am primit, alături de
Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor riscă închisoare de până la cinci ani (proiect)
Șefii instituțiilor publice care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani și interzicerea unor drepturi, prevede un proiect al USR. Inițiativa legislativă a fost depusă de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Dumitru Văduva, Simona Spătaru și Ciprian Ru
Sibiu: Deputatul Bogdan Trif cere măsuri urgente după moartea unui bărbat atacat de urs
Liderul județean PSD Sibiu, deputatul Bogdan Trif, a solicitat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, măsuri urgente pentru gestionarea populației de urși și creșterea siguranței cetățenilor, după decesul unui bărbat de 34 de ani care ar fi fost atacat sâmbătă de un urs, în localitatea Prod. 'Încă un om ucis de ur


