Cameră: Proiectul privind ordinea şi siguranţa publică, adoptat; PNL şi USR anunţă că îl vor contesta la CCR
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de social-democraţii Carmen Dan şi Florin Iordache referitor la extinderea atribuţiilor poliţiştilor.
S-au înregistrat 173 de voturi ''pentru'', 82 ''împotrivă'' şi 6 abţineri.
Victor Paul Dobre (PNL) a apreciat că proiectul de lege necesită dezbaterea şi avizarea în CSAT şi a solicitat, totodată, retrimiterea acestuia la comisiile parlamentare de specialitate. El a anunţat, de asemenea, că liberalii au în vedere să atace actul normativ la Curtea Constituţională.
Stelian Ion (USR) a precizat că în cazul în care nu sunt adoptate o serie de amendamente susţinute de formaţiunea sa, Uniunea Salvaţi România se va alătura liberalilor în demersul contestării la CCR. Însă amendamentul, conform căruia "prin utilizarea forţei fizice poliţistul nu poate cauza suferinţe fizice unei persoane paşnice, cu excepţia cazului în care acesta intenţionează să se îndepărteze pentru a se sustrage măsurilor prevăzute la alin. (1) sau când îşi foloseşte propria forţă fizică pentru a opune rezistenţă acestor măsuri", a fost respins.
La nivelul comisiilor juridică şi de apărare din Camera Deputaţilor, au fost aduse marţi o serie de modificări faţă de forma iniţială a proiectului.
Astfel, deputaţii din comisii au modificat, între altele, articolul referitor la împrejurările în care persoanele sunt conduse la secţia de poliţie. Potrivit acestuia, poliţiştii pot să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediul poliţiei a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale. În legea în vigoare, poliţiştii pot să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, mobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale.
Deputaţii au mai făcut unele modificări şi la capitolul referitor la poliţiştii de frontieră.
Conform textelor adoptate de comisii, poliţistul este obligat să permită persoanei, aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare.
Potrivit raportului, poliţistul este îndreptăţit să avertizeze persoanele, prin mijloacele avute în dotare, să înceteze acţiunile ilegale şi să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de acesta numai în scopul: ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, (...) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau autovătămătoare.
De asemenea, dacă persoana legitimată sau condusă la sediul Poliţiei prezintă simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp, poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.
"În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare, cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/ sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale, arme, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau după caz vehicule pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole", se arată în raportul adoptat de comisiile de specialitate.
Totodată, actul normativ mai prevede că poliţistul trebuie să avertizeze persoanele prin orice mijloace de comunicare să înceteze acţiunile ilegale, iar pentru pagubele produse prin faptele poliţistului de frontieră se angajează răspunderea statului. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.




