logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Radu Mihail (USR): Avem datoria să ne asigurăm că românii din diaspora vor vota uşor

Imagine din galeria Agerpres

Radu Mihail, senator USR de diaspora, şi Ramona Strugariu, europarlamentar USR PLUS, au anunţat luni o serie de măsuri vizate de Alianţa 2020 pentru a facilita votul românilor din afara ţării, precum: votul prin corespondenţă, simplificarea procedurilor administrative, dar şi creşterea numărului secţiilor de votare.

"Alianţa 2020 USR PLUS este a doua forţă politică din ţară, pentru că, deşi pe hârtie avem mai puţine voturi, voturile care au fost împiedicate în diaspora ne îndreptăţesc să spunem că suntem a doua forţă politică din ţară şi că avem datoria să ne asigurăm că oamenii aceştia vor fi bine reprezentaţi şi vor vota uşor", a declarat senatorul Radu Mihail, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că USR a iniţiat o propunere legislativă privind votul prin corespondenţă încă din martie 2018, ea aflându-se în dezbatere la Camera Deputaţilor.

"Această propunere legislativă este una care poate rezolva elegant o parte din problemele pe care le-am văzut pe 26 mai, pentru că este o propunere care impune Guvernului să poată să organizeze votul prin corespondenţă şi la prezidenţiale. Şi, mai mult decât atât, şi pentru alegerile din ţară. Propunerea este acum la Camera Deputaţilor, în comisii. În mod normal, ea trebuie dezbătută în zilele care urmează şi suntem convinşi că Opoziţia va fi foarte puternic motivată să împingă acest proiect înainte", a precizat el.

Radu Mihail a adăugat că "un element complementar care va rezolva lucrurile pe termen lung" îl constituie votul electronic, iar o propunere a Uniunii Salvaţi România în acest sens a fost depusă la Parlament în luna martie, urmând să primească un raport al comisiilor de specialitate pe 19 iunie.

"Noi la USR nu ne-am limitat la a spune 'vrem vot electronic'. Noi am petrecut multe luni de zile cu experţi, cu instituţiile implicate din ţară în organizarea alegerilor şi am încercat să venim, nu cu o soluţie tehnică, ci cu un proces foarte bine studiat, ca de acum până în 2024 să putem să avem vot electronic. Asta înseamnă etape de test, făcute la diverse scări, pentru a fi siguri că soluţia tehnică este sigură, pentru a fi siguri că adoptarea este cea pe care ne-o dorim. Deci nu ne apucăm să spunem: de mâine facem vot electronic şi vedem ce se va întâmpla. Tot timpul am insistat că nu vrem ca România să fie pionierul acestui mod de a vota, pentru că vrem să ne asigurăm că votul electronic este organizat de un guvern competent, în timp, pentru a fi un lucru funcţional, stabil şi de încredere", a precizat el.

Senatorul a subliniat şi importanţa înfiinţării de noi secţii de votare.

"Un mecanism pe care îl relansăm la nivelul comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor, unde sunt preşedinte, este cel de încurajare şi susţinere a înfiinţării de noi secţii de votare. USR şi PLUS au făcut acest lucru, cetăţenii din foarte multe ţări au cerut înfiinţarea de secţii de votare şi au obţinut înfiinţarea de noi secţii de votare. Nu au fost suficiente. Acest proces trebuie relansat cu urmărirea lui foarte riguroasă, şi la nivelul comisiei parlamentare, şi mai departe către minister, şi sunt convins că cetăţenii care au început să se coaguleze în grupuri de lucru ca să strângă semnături şi să meargă mai departe cu aceste cereri vor avea câştig de cauză", a spus el.

Totodată, a reamintit că Opoziţia solicită o comisie de anchetă parlamentară privind desfăşurarea alegerilor din 26 mai, dar şi că va fi iniţiată o moţiune simplă pe aceeaşi temă.

"Teodor Meleşcanu, Viorica Dăncilă - ei sunt principalii responsabili. Acest Guvern trebuie să plece. Şi, ca să subliniem acest lucru, vom avea o moţiune simplă lansată de către Opoziţie, pentru că trebuie să îi cerem explicaţii lui Teodor Meleşcanu pentru prestaţia sa absolut de neacceptat la aceste alegeri. (...) Nu putem accepta ca Dăncilă şi Meleşcanu să găsească ţapi ispăşitori printre ambasadori, consuli, personalul din minister. Responsabilitatea este politică şi trebuie să şi-o asume", a punctat senatorul.

La rândul său, Ramona Strugariu a atras atenţia asupra faptului că numărul de buletine de vot tipărite pentru diaspora a fost insuficient pentru românii din afara graniţelor.

"Exista episodul 2014 şi din acel episod se puteau învăţa nişte lecţii. Acele lecţii nu au fost învăţate. Exemple concrete: au fost tipărite în ţară aproximativ 20 de milioane de buletine de vot, pentru diaspora au fost tipărite aproximativ 1,3 milioane de buletine de vot, în condiţiile în care ştim că sunt aproape 5 milioane de români plecaţi. (...) În ţară au fost comandate aproximativ 94.000 de ştampile, pentru diaspora - aproximativ 2.100", a spus ea.

Strugariu a menţionat că PLUS susţine "diminuarea şi simplificarea procedurilor administrative", asigurarea numărului legal de membri în toate secţiile de votare, precum şi a numărului de şapte cabine de vot în fiecare secţie.

"Ştim foarte bine acel calvar al datelor completate pe două liste suplimentare, de mână, în condiţiile în care s-au verificat informaţiile şi în sistemul SIMPV (Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot - n.r.). Sunt oameni care au spus că în 24 de ore au fost o singură dată să bea apă, pentru că au scris de mână până au făcut băşici la degete, completând aceste formulare. Suntem în plină revoluţie digitală, suntem în UE. Este absolut inacceptabil să completăm de mână date, ca în Evul Mediu, încălcând astfel flagrant dreptul oamenilor de a vota. (...) A existat o sabotare clară din partea PSD şi a UDMR, parţial şi a ALDE, apropo de reprezentanţii din secţii. Aproximativ 20% dintre reprezentanţii PSD au lipsit din secţiile de vot, aproape jumătate din reprezentanţii UDMR au lipsit din secţiile de vot din diaspora. Asta înseamnă sabotaj deliberat al votului. Am avut foarte multe relatări de la colegii noştri din teritoriu, care ne-au spus că în loc de şapte cabine, şapte ştampile, în secţii erau trei - patru oameni şi trei - patru ştampile", a spus ea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că