Tăriceanu: Am decis să continuăm să fim parte a actualei coaliţii
ALDE va continua să fie parte a actualei coaliţii de guvernare, a declarat miercuri preşedintele formaţiunii, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Am decis o anumită recalibrare a relaţiei cu PSD pentru ca viitorul coaliţiei să fie asigurat. Toţi colegii au plecat de la premisa că e nevoie de stabilitate politică. Am solicitat şi un vot în privinţa continuării colaborării în cadrul coaliţiei şi la Guvern cu PSD şi votul a fost covârşitor în favoarea acestei soluţii, s-au înregistrat doar două abţineri. (...) Am decis să continuăm să fim parte a actualei coaliţii. (...) Vom continua şi guvernarea", a anunţat Tăriceanu, după şedinţa Biroului Politic Central al ALDE.
El a spus că a discutat şi cu premierul Dăncilă şi social-democraţii au acelaşi punct de vedere - de continuare a guvernării.
"Am discutat astăzi cu colegii să propunem pentru buna funcţionare a Guvernului şi pentru a recalibra şi direcţia pe care va funcţiona coaliţia şi Guvernul să introducem în discuţie o serie de măsuri pe care noi le propunem în aşa fel încât să ţinem cont în primul rând de lucrurile care ţin de agenda de interes a cetăţenilor, de agenda populaţiei. Sigur că acest lucru înseamnă că prioritatea va trebui pusă pe proiectele de infrastructură, pe partea de sănătate, politici de sănătate, inclusiv spitale, educaţie, fonduri europene şi, nu în ultimul rând, foarte important - transparenţă la guvernare. Mai mult de atât, am să îi propun doamnei prim-ministru să analizeze dacă este nevoie de o manieră mai largă sau chiar de o restructurare, nu mă refer doar la persoane, ci la restructurarea Guvernului", a afirmat Tăriceanu.
Liderul ALDE a adăugat că vor fi introduse câteva reguli în ceea ce priveşte funcţionarea coaliţiei de guvernare, astfel încât vor avea loc săptămânal şedinţe formale ale coaliţiei, în care vor fi luate deciziile importante.
"Nu vreau să intru în detalii, dar ceea ce s-a întâmplat o bună bucată de vreme, ALDE a avut o atitudine foarte corectă, onestă, solidară în coaliţia de guvernare, au fost însă situaţii când am fost puşi în faţa unor decizii deja luate şi din dorinţa de solidaritate a trebuit (...) să promovăm acele măsuri în condiţiile în care, probabil, sesizam că sunt anumite puncte nevralgice", a explicat el.
Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat că "au fost discuţii între PSD şi ALDE în legătură cu susţinerea pentru alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor".
"Unii dintre colegii noştri au avut obiecţiuni datorită modului de colaborare nesatisfăcător la nivel central şi local între organizaţiile noastre. (...) Colegii au cerut doamnei premier garanţii că lucrurile vor intra în normalitate. (...) Va avea loc adaptarea programului (de guvernare - n.r.) în funcţie de agenda publică, agenda populaţiei", a subliniat Tăriceanu.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Varujan Vosganian, a precizat că ALDE şi PSD vor începe o colaborare nouă, "bazată pe respect reciproc şi obiective precise".
"Unul dintre obiective este legat de gradul de suportabilitate. Nu trebuie forţat gradul de suportabilitate a mediului de afaceri. De aceea măsurile trebuie luate într-o colaborare cu mediul de afaceri, cu partenerii sociali, astfel încât măsurile să poată să fie absorbite fără să existe efecte colaterale", a arătat Vosganian.
Printre măsurile pentru reevaluarea programului de guvernare, enumerate de Tăriceanu, se află limitarea numărului de ordonanţe de urgenţă, redeschiderea discuţiilor pe OUG 114 cu păstrarea "măsurilor care s-au dovedit benefice" (ROBOR, plafonarea preţului la energie pentru cei vulnerabili, rediscutarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, adoptarea Codului Administrativ de către Guvern, proiect legislativ pentru exprimarea preţurilor în lei şi nu în euro, listarea a 15 - 20% din acţiunile Hidroelectrica), relansarea dialogului cu partenerii sociali.
Tăriceanu a evidenţiat că este în curs, în cadrul organizaţiilor ALDE, o analiză în privinţa rezultatului alegerilor din 26 mai, "rezultat evident nemulţumitor". "La acest rezultat a contribuit foarte mult climatul de violenţă verbală, fizică, ură, care s-a instalat în România în ultima perioadă şi a fost alimentat cu inconştienţă", susţine Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editori online: Anda Badea, Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








