Senat - Comisia juridică/ Raport de admitere pentru trei dintre candidaţii la funcţia de judecător CCR
Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere pentru trei din cei patru candidaţi înscrişi pentru un mandat de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR).
Este vorba de Cristian Deliorga - propus de grupul parlamentar PSD, Cătălin Daniel Fenechiu - din partea PNL şi Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban - propus de USR.
Candidatura lui Gheorghe Iancu a fost respinsă, întrucât nu a avut susţinerea vreunui grup parlamentar, a precizat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.
"În conformitate cu Hotărârea Biroului permanent al Senatului din data de 3.05.2019, în temeiul art. 5, alin. 5, din Legea 47/1992, cu completările şi modificările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, până la data de 6.05.2019, ora 18,00, au fost depuse, la Comisia juridică, de disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, următoarele candidaturi de judecător la Curtea Constituţională a României, din partea grupurilor parlamentare: grupul parlamentar PSD - Cristian Deliorga; grupul parlamentar PNL - Cătălin Daniel Fenechiu; grupul parlamentar USR - Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban şi un candidat fără susţinerea vreunui grup parlamentar - Gheorghe Iancu", se arăta într-un comunicat semnat de preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.
Decizia referitoare la cel care va ocupa funcţia de judecător la CCR din partea Senatului va fi luată de plen.
Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, numită judecător la CCR pentru o diferenţă de mandat, expiră la data de 15 iunie, iar numirea noului judecător trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătoresc predecesor.
Cristian Deliorga, candidatul propus de grupul parlamentar PSD, a declarat că timp de peste 28 de ani a fost procuror, peste 8 ani - judecător la Constanţa, iar din 2002 - membru în Consiliul Superior al Magistraturii timp de două mandate.
Întrebat dacă un judecător la CCR trebuie să fie gardian sau interpret al Constituţiei, Deliorga a spus că deciziile CCR "în marea lor majoritate" sunt decizii de interpretare, răspuns cu care preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, nu a fost de acord. "Cu toată bunăvoinţa, nici în legea fundamentală, nici în legea de organizare nu am găsit o dispoziţie expresă care să permită Curţii să interpreteze textul suprem", a subliniat Cazanciuc.
Deliorga a mai susţinut că procurorul trebuie să fie magistrat, în eventualitatea unei modificări a Constituţiei în ceea ce priveşte statutul procurorului.
La rândul său, Daniel Fenechiu, propus de grupul parlamentar liberal, a spus că cei 23 de ani de activitate juridică îl recomandă pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
În opinia senatorului Fenechiu, "de principiu" Curtea Constituţională trebuie să fie gardianul respectării Constituţiei. "Da, trebuie să fie gardianul respectării Constituţiei, dar sunt convins şi am văzut în decursul evoluţiei timpului anumite situaţii când a fost nevoie şi de puţină interpretare", a susţinut Fenechiu.
Întrebat dacă prezenţa unui om politic în interiorul CCR nu ar fi în contradicţie cu natura acestei instanţe, senatorul PNL a declarat că se poate constata, inclusiv în comunitatea europeană, că există ambele variante de reglementare a componenţei Curţii Constituţionale.
"Astăzi legea supremă stabileşte că membrii CCR pot să fie inclusiv oameni care să provină din politică, nu ştiu dacă e bine sau rău (...). Eu cred că în raport cu atribuţiile Curţii nu sunt extrem de convins de împrejurarea că o Curte ruptă 100% de politic ar putea să-şi îndeplinească, într-o manieră satisfăcătoare, nişte obiective pe care românii cred că le au de la Curte", a explicat Fenechiu.
Ovidiu Mircea Ursuţa Daraban, avocat de profesie, propus de grupul parlamentar USR, a declarat că CCR trebuie să fie şi gardianul, dar şi interpretul Constituţiei, "să apere Constituţia şi să o interpreteze în limitele legii".
Întrebat dacă deciziile Curţii sunt obligatorii şi pentru Curtea Constituţională, Daraban a spus că această problemă "necesită discuţii, pentru că oricând Curtea poate reveni asupra jurisprudenţei în funcţii de noile condiţii sociale". AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








