Expert BNR - rezervele de aur: Banca Naţională nu poate accepta integral amendamentele lui Şerban Nicolae
Banca Naţională a României nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae privind propunerea legislativă referitoare la statutul BNR care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate, a declarat, marţi, expertul principal la BNR Adrian Dumitrescu, care a adăugat că orice modificare a acestei legi presupune consultarea "obligatorie" a Băncii Centrale Europene.
"Banca Naţională a României nu poate susţine propunerea legislativă în discuţie în forma adoptată de Senat şi nici nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae. În primul rând, doresc să subliniez că, potrivit legislaţiei europene, orice iniţiativă de modificare a Legii 312 privind statutul BNR presupune consultarea obligatorie a Băncii Centrale Europene înaintea adoptării propunerii legislative de către Parlament, astfel încât avizul acestei instituţii europene să poată fi luat în considerare. În al doilea rând, aş dori să subliniez că, potrivit Băncii Centrale Europene, atribuţia băncilor centrale privind deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre implică luarea unor decizii privind deţinerea, păstrarea, dispunerea, negocierea şi administrarea zilnică, precum şi administrarea pe termen lung a rezervelor internaţionale", a explicat Dumitrescu, la dezbaterile din Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.
Potrivit acestuia, BNR consideră că noul amendament referitor la modificarea articolului 30, alineatul 1, litera a în sensul eliminării sintagmei 's-au depozitat în străinătate' nu asigură compatibilitatea cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE, deoarece restricţionează administrarea rezervelor de către Banca Naţională.
"În consecinţă, BNR propune pentru compatibilizarea textului proiectului cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE completarea articolului 30, alineatul 1, litera a cu sintagma 'cu informarea Parlamentului', astfel încât forma finală a acestei prevederi să devină următoarea: 'aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate cu informarea Parlamentului'", a transmis reprezentantul BNR.
El a precizat că Banca Centrală Europeană subliniază că băncile naţionale se bucură de independenţă în ceea ce priveşte toate acţiunile legate de deţinerea şi administrarea rezervelor internaţionale.
"Tot Banca Centrală Europeană defineşte deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre ca fiind o misiune fundamentală care urmează să fie îndeplinită de băncile centrale naţionale care fac parte din sistemul european al băncilor centrale. Această dispoziţie a tratatului european impune păstrarea la banca centrală naţională a competenţei de a lua decizii cu privire la utilizarea activelor băncilor centrale naţionale. Adoptarea unor dispoziţii legislative care ar impune o alocare obligatorie a unei părţi din rezervele internaţionale în contradicţie cu atribuirea acestei misiuni băncii centrale naţionale ar fi incompatibil cu Tratatul privind funcţionarea UE, deoarece ar priva banca centrală naţională de una dintre misiunile sale fundamentale şi ar transfera de la Banca centrală naţională către un terţ competenţa pe care tratatul european o alocă în mod clar Băncilor Centrale", a mai explicat Dumitrescu.
Expertul BNR a adăugat că raportul de convergenţă al Băncii Central Europene din 2018 arată că "orice drept al unui terţ, de exemplu Guvernul sau Parlamentul, de a influenţa deciziile unei bănci centrale naţionale în legătură cu administrarea rezervelor internaţionale oficiale este incompatibil cu articolul 127 din Tratatul privind funcţionarea UE".
Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectului iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate.
S-au înregistrat 12 voturi "pentru" şi nouă "împotrivă". AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








