Ludovic Orban despre amânarea moţiunilor simple: Este o inepţie; PSD-ALDE au desfiinţat Senatul până pe 6 mai
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat, luni, amânarea dezbaterilor şi a votului, în Senat, privind moţiunile simple împotriva miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, Tudorel Toader, respectiv Eugen Teodorovici, susţinând că astfel PSD - ALDE au "desfiinţat" acest for legislativ până pe data de 6 mai.
"Este o inepţie. PSD - ALDE au desfiinţat Senatul. Au stabilit că nu va mai avea loc niciun plen al Senatului până în data de 6 mai. Unu: este vorba de moţiunea pe Justiţie înaintată de PNL, a doua moţiune înaintată tot de PNL este cea împotriva lui Teodorovici cu execuţia bugetară şi pe efectele catastrofale ale OUG 114, nici această moţiune nu se poate dezbate. Prin desfiinţarea Senatului până în data de 6 mai Tăriceanu se piteşte în continuare în spatele zidului făcut de PSD - ALDE de consecinţele faptelor sale. Se ştie foarte clar că de peste cinci luni de zile există o cerere de urmărire penală pe care majoritatea din Senat o ţine în sertare refuzând să dezbată, să ducă procedura la votul final, fără niciun fel de explicaţie, cu încălcarea flagrantă a legislaţiei şi a Regulamentului Senatului. Aceşti indivizi sunt în stare de absolut orice, nu mai respectă nimic", a afirmat Orban, la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a spus că nu cunoaşte motivele pentru care moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei a fost amânată, susţinând că este vorba de un joc pe care îl face PSD.
"Nu cunosc motivele şi nici nu mă interesează motivele. Dacă vă aduceţi aminte, acelaşi lucru s-a petrecut şi la Cameră. E un joc pe care îl fac, penibil de-a dreptul. Tudorel Toader trebuie să plece, cum de altfel trebuie să plece tot Guvernul. Moţiunea în sine şi dacă trece nu duce automat, conform hotărârii CCR, la demiterea ministrului. Chiar din această perspectivă, dacă vor să voteze să voteze, dar să supună moţiunea pe ordinea zi, să se vadă foarte clar că o Cameră a Parlamentului nu mai susţine prezenţa lui Tudorel Toader în funcţia de ministru al Justiţiei", a subliniat Ludovic Orban.
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis luni amânarea pentru data de 6 mai a dezbaterii şi votului în cazul ambelor moţiuni simple înscrise pe ordinea de zi a plenului. Cele două moţiuni, iniţiate de PNL şi USR, sunt îndreptate împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, - "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader" şi împotriva ministrului Finanţelor - "Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!". AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Modificări ale Codului administrativ - adoptate de plen
Senatul a adoptat, joi, un proiect de lege de completare a Codului administrativ, instituindu-se un mecanism privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu un nou articol, prin care se st
Senat: Proiectele privind măsuri fiscal-bugetare referitoare la Romatsa și la Neptun Deep - aprobate
Senatul a adoptat, joi, două proiecte de lege care prevăd măsuri fiscal-bugetare referitoare, printre altele, la finanțarea de urgență pentru Romatsa și, respectiv, la oferirea de credite de angajament pentru ca statul român să-și poată exercita dreptul de preempțiune la achiziția gazelor din Neptun Deep. Senatorul liberal Silviu-Iulian Coșa a afirmat că
Senat/ Șipoș (USR): Prin amendamentele la legea ANI, PSD a vrut să pună un preț democrației
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că prin redepunerea, vineri, a proiectului privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, parlamentarii inițiatori vor să dea 'o șansă PSD' să realizeze că 'nu poți să calci democrația'. 'Am reușit să salvăm această lege, pentru că dacă legea ar
Zamfir: Bolojan, PNL și USR nu au participat la votarea propriei legi ANI, scoțându-și cartelele
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat, joi, după respingerea legii ANI în plenul Senatului, că premierul demis Ilie Bolojan, împreună cu PNL și USR nu au participat la votarea propriei l
Deputații se reunesc în ședință de plen vineri, de la ora 12:00
Ședința de plen a Camerei Deputaților va avea loc vineri, începând cu ora 12:00, a decis Biroul permanent al forului legislativ, întrunit în ședință. Joi, Comisia de agricultură a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor d
Abrudean: Proiectul ANI va fi redepus fără amendamentele de sancționare retroactivă a faptelor de conflict de interese și declararea cash-ului
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat, joi, după respingerea legii privind ANI, că proiectul va fi redepus la Parlament fără a conține cele două amendamente ale PSD contestate, referitoare la sancți
Senat/ Acordul de împrumut SAFE - adoptat de plen
Plenul Senatului a adoptat, joi, proiectul de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro. Au fost înregistrate 83 de voturi pentru, 35 împotrivă și două abțineri. Acordul a fost semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxell
UPDATE Senat: Proiectul privind ANI, respins; USR și PNL vor redepune proiectul
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților. Proiectul a întrunit 55 de voturi 'pentru', 28 de abțineri iar 29 de senatori nu au votat. Proiectul a fost dezbătut în pofida solicitării lider
Senat/Dezbateri la legea ANI/ Zamfir: Fritz să plece acasă; Bolojan: Trebuie să ai tupeu să modifici legi neconstituțional
Premierul interimar Ilie Bolojan și liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, au avut, joi, un schimb de replici în plenul Senatului, la dezbaterea proiectului privind ANI, Bolojan afirmând că încercarea de a modifica legi într-un sens neconstituțional este o dovadă de 'mult tupeu', în timp ce Zamfir a susținut că prim-ministrul vrea să
Cameră/Comisia de agricultură a dat raport favorabil schemelor de ajutor de stat pentru crescătorii de suine și bovine
Comisia de agricultură a Camerei Deputaților a dat, joi, raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, precum și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectele au ca obiect de reglementare instituirea unei
Senat - Comisia juridică/ Proiectul privind ANI, raport de admitere; sumele cash în declarația de avere, eliminate
Senatul a adoptat, joi, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților. Un amendament adoptat vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor. Un al
Sorin Grindeanu: Vineri voi organiza încă un plen al Camerei Deputaților
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că vineri va fi organizată o nouă ședință de plen a acestui for, în care vor fi adoptate proiecte solicitate de Ministerul Finanțelor, de Ministerul Agriculturii și de cel al Transporturilor. 'Vă anunț că voi mai organiza vineri încă un plen al Camerei Deputaților pentru a vota proie
Andronache: PNL a salvat 6,7 miliarde euro prin acțiunea responsabilă din sesiunea extraordinară
PNL 'a salvat' 6,7 miliarde de euro bani europeni prin 'acțiunea responsabilă' din sesiunea extraordinară, toate proiectele adoptate vizând PNRR și Programul SAFE fiind inițiate de Guvernul Bolojan sau de parlamentari ai partidului, a declarat, joi, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'Astăzi, Partidul Național Liberal a
Grindeanu: Parlamentul a salvat astăzi aproape 4 miliarde de euro din PNRR
Parlamentul 'a salvat' aproape 4 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care a precizat că forul legislativ pe care îl conduce a adoptat acte normative ce vizează cinci jaloane PNRR care înseamnă bani europeni pentru continuarea proiectelor de autostrăzi, spit
Camera Deputaților/ Modificări ale Codului administrativ - prevederi pentru sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici
Deputații au adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care vizează sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici pe bază de merit, uniformizarea funcțiilor publice, simplificarea cadrului legal, creșterea eficienței administrației publice, protejarea drepturil


