Cameră - moţiune/ Simionca (PMP): Nu putem avea o infrastructură de transport bună dacă nu asigurăm şi continuitate
Deputatul PMP Ionuţ Simionca spune că România nu poate avea o infrastructură de transport bună decât dacă este asigurată continuitatea planurilor şi strategiilor adoptate.
"Nu putem avea o infrastructură de transport bună dacă nu asigurăm şi continuitate. Planurile şi strategiile adoptate trebuie să aibă continuitate. Stimaţi colegi PSD - ALDE, dacă schimbaţi master-planul la fiecare doi ani şi dacă fiecare ministru care vine cu propria părere şi cu propriile dorinţe schimbă aceste planuri, vedem că rezultatele sunt aproape nule şi dezamăgirea românilor este pe măsură", a declarat Simionca, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe Transporturi.
El a adăugat că reprezentanţii PMP ştiu că infrastructura rutieră este o prioritate zero a românilor şi "s-au apucat deja de treabă", un exemplu în acest sens fiind Autostrada Unirii, o propunere a Partidului Mişcarea Populară care a devenit lege.
"Mai avem câteva propuneri legislative care au fost adoptate la Senat, cum ar fi Autostrada Nordului şi autostrada Bucureşti - Braşov. Sunt convins că dvs, stimaţi colegi, veţi sprijini cu toţii aprobarea acestor proiecte. Iată că Parlamentul este nevoit să stabilească priorităţile domnului ministru Cuc. Mai mult, am depus în Parlament un proiect de lege complementar, săptămâna aceasta, pentru ca cetăţenii să poată să aibă opţiunea să direcţioneze 3,5% din impozitul pe venit al persoanelor fizice şi 20% din impozitul pe profit de la firme către fonduri regionale de dezvoltare şi de construcţii de autostrăzi. (...) La fel de importante ca autostrăzile sunt şi centurile ocolitoare ale oraşelor, proiecte mai puţin costisitoare şi mai uşor de realizat, dar care sunt tot încremenite la stadiul de promisiuni. Tocmai de aceea, PMP cere demisia ministrului Transporturilor şi îi cere vicepremierului Suciu să supravegheze activitatea acestui minister, să se asigure că va avea o strategie coerentă, să aloce fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, astfel încât să nu mai moară oameni nevinovaţi pe şoselele României", a punctat Ionuţ Simionca. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Adrian Veștea depune joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor
Premierul desemnat, Adrian Veștea, urmează să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista noului Cabinet. Miercuri, într-o postare pe Facebook, Veștea afirma că se află în etapa finală de definitivare a programului de guvernare, precizând că fie
Deputatul Raluca Turcan (PNL Sibiu): Guvernul Veștea ar putea trece doar cu voturile AUR
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că un guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea ar putea fi învestit doar cu sprijinul AUR, în condițiile în care PNL, USR și UDMR nu susțin această formulă de guvernare. Turcan a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că respinge categoric posibil
Diana Stoica (USR): Suntem invadați de săli de jocuri de noroc; copiii ajung să le considere o activitate normală
Liderul deputaților USR, Diana Stoica, a evidențiat miercuri, la dezbaterea 'Scutul digital al copilăriei', necesitatea limitării numărului de săli de jocuri de noroc, întrucât copiii ajung să le perceapă ca pe o activitate normală. Ea a menționat că cele 12 proiecte din pachetul legislativ denumit 'Fără păcănele', inițiate în
Kelemen Hunor spune că o variantă de Guvern minoritar ar putea fi PNL - USR - UDMR
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că a discutat cu liderii PNL și ai USR despre variante de guvern minoritar, una dintre ele fiind PNL - USR - UDMR. 'Nu ne-a oferit nimic Bolojan, nu ne-a oferit nimic Grindeanu, nu ne-a oferit nimic Veștea. Deci nu așa se discută. (...) Am discutat cu domnul Bolojan și cu domnul Fritz așa cum discutăm a
Senat: Măsuri pentru digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul privind digitalizarea domeniului cercetare-dezvoltare și inovare (CDI), care prevede, între altele, înființarea unui punct unic electronic de contact pentru apelurile și competițiile vizând aceste proiecte finanțate din fonduri publice, precum și a Observatorului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare pentru elabor
UPDATE Kelemen Hunor: UDMR nu va vota pentru Guvernul Veștea; parlamentarii nu vor fi prezenți în sală
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat miercuri că parlamentarii formațiunii nu vor susține o eventuală învestire a Guvernului Veștea. 'Decizia noastră a fost să nu susținem învestirea Guvernului. Deci nu vom vota Guvernul, în momentul în care vor apărea această listă și programul de guvernare. A fost o decizie cu o singură abț
Veștea: Voi merge până la capăt, depunem lista la Parlament și programul de guvernare în cursul zilei de mâine
Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat, marți seară, că miercuri va depune la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, subliniind că printre aceștia se vor regăsi reprezentanți ai 'PNL, PSD și din zona tehnocrată'. El a făcut precizările la postul România TV, întrebat fiind dacă își va depune mandatu
Senat: Notarii publici - incluși în categoria persoanelor protejate prin incriminarea faptei de ultraj judiciar
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea de modificare a art. 279 din Codul penal prin care notarii publici sunt incluși în categoria persoanelor protejate prin incriminarea faptei de ultraj judiciar. În art. 279, alin 2 din Codul penal se prevede că 'săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori &i
Blaga spune că președintele a încercat preluarea abuzivă a PNL: Nu e nicio scindare
Senatorul PNL Vasile Blaga, fost președinte al partidului, a declarat luni, înaintea ședinței BPN al PNL, că președintele Nicușor Dan încearcă să preia abuziv controlul Partidului Național Liberal, menționând că nu este nicio scindare a partidului. 'Avem ședință. Deciziile le vom avea înăuntru, dar nu prea am mai văzut situații ca c
Camera Deputaților/ Momente de reculegere și dezbateri în memoria lui Mihai Eminescu și a victimelor mineriadei
Deputații au păstrat, luni, un moment de reculegere în memoria poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. 'Astăzi, 15 iunie, vă invit să păstrăm un moment de reculegere în memoria poetului nostru național Mihai Eminescu. Prin acest gest solemn ne exprimăm profunda recunoștință față
Camera Deputaților/ Grindeanu consideră că președintele n-a încălcat Constituția
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD, consideră că președintele Nicușor Dan n-a încălcat Constituția prin nominalizarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Întrebat la Parlament dacă ar fi bun Adrian Veștea pentru funcția de premier, Grindeanu a răspuns: 'Să vedem, urmare a discuțiilor'. El a adăugat
Andrei Baciu (PNL): Sunt sigur că Adrian Veștea ar fi un prim-ministru foarte bun
Deputatul PNL Andrei Baciu consideră că, într-o perioadă în care România are nevoie mai mult de competență și echilibru decât de conflicte, Adrian Veștea ar fi un prim-ministru 'foarte bun'. El a susținut, luni, într-o
Camera Deputaților/ Csoma Botond (UDMR): Dorim să aflăm ce poziție va avea PNL
UDMR n-a luat încă o decizie dacă va susține sau nu Cabinetul Veștea și așteaptă să vadă ce va hotărî PNL, a declarat, luni, liderul deputaților Uniunii, Csoma Botond. 'Ieri, în ședință, n-am luat o decizie în acest sens. Dorim să aflăm ce poziție va avea Partidul Național Liberal după ședința de astăzi, pentru că totuși domnul Veșt
Alina Gorghiu: Conflictul nu rezolvă criza politică, o adâncește; un dialog Bolojan - Veștea este necesar și util
Deputatul Alina Gorghiu, membru al Biroului Executiv al PNL, a anunțat luni că a primit de la primarii din județul Argeș un mandat de susținere a premierului desemnat Adrian Veștea, subliniind că trebuie să existe o 'discuție pe fond' în partid dacă se merge pe linia liberal-conservatoare sau pe cea progresistă. 'Astăzi am primit, alături de
Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor riscă închisoare de până la cinci ani (proiect)
Șefii instituțiilor publice care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani și interzicerea unor drepturi, prevede un proiect al USR. Inițiativa legislativă a fost depusă de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Dumitru Văduva, Simona Spătaru și Ciprian Ru


