Ministrul Transporturilor: S-a depus o contestaţie pe autostrada Sibiu - Piteşti; nu îi mai tolerez pe contestatarii de meserie
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi că la autostrada Sibiu - Piteşti a fost depusă o contestaţie, de către o firmă participantă la licitaţie, el anunţând că va avea o discuţie cu această firmă pentru că "nu îi mai tolerează pe contestatarii de meserie".
"Este vorba de lotul Sibiu - Boiţa, s-a depus în cursul zilei de ieri chiar când mă întorceam de pe şantier, am fost şi eu informat de această contestaţie. O să am şi eu o discuţie, împreună cu dl Neaga şi cu o comisie de la CNAIR, cu firma care a depus contestaţia să văd şi eu motivele pentru care a depus, pentru că vă spun un lucru: nu îi mai tolerez pe aceşti contestatari de meserie care, de-a lungul vremurilor, mie cel puţin mi-au arătat că nu au excelat în implementarea proiectelor pe care le-au avut", a afirmat Răzvan Cuc, la Parlament, întrebat în legătură cu contestaţia depusă pentru autostrada Sibiu - Piteşti.
El a spus că este vorba despre o firmă care a participat la licitaţia acestui proiect.
"Eu am spus că o să am o implicare activă în proiectele de infrastructură şi asta înseamnă că îmi asum anumite lucruri. Nu depăşesc cadrul legal, dar vreau să ştiu şi eu de ce contestă, pentru lucrul acesta îmi este permis să am o întâlnire cu firma respectivă", a adăugat ministrul Transporturilor.
Răzvan Cuc a susţinut că, dacă nu exista această contestaţie, contractul trebuia semnat duminică.
"O să am o discuţie în cursul zilei de mâine şi cu cei de la CNAIR să vedem exact ce anume vizează acea firmă", a mai spus Cuc, adăugând că nu poate să spună dacă această firmă îşi va retrage sau nu contestaţia.
Întrebat ce au de câştigat aceşti contestatari, Răzvan Cuc a răspuns: "Blochează. Întrebaţi-i pe ei".
"Eu ca şi ministru o să fiu pe şantiere şi acolo unde văd că contestă şi nu îşi fac treaba pe şantier o să vedeţi şi măsurile pe care le voi lua pe măsura lucrurilor pe care le fac şi ei în proiectele noastre", a adăugat el.
Ministrul Transporturilor a participat marţi la şedinţa Comisiilor de buget şi industrii din Camera Deputaţilor pentru a susţine modificarea Legii achiziţiilor. Pe ordinea de zi a comisiilor se află trei proiecte de lege pe această temă, care urmează să fie comasate şi discutate săptămâna viitoare în comisiile reunite. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect privind închiderea operațională și financiară a PNRR, adoptat de plenul Senatului
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență, fiind înregistrate 91 de voturi 'pentru', 24 'împotrivă' și șapte abțineri. Conform expunerii de motive, necesitatea reglementării decurge din încheierea, la data de 31 aug
Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație, adoptate de Senat
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziții din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaților. S-au înregistrat 82 de voturi 'pentru', 19 'împotrivă' și 21 de abțineri. Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate,
Senat: Proiectul privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică, adoptat cu amendamente
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, cu amendamente. S-au înregistrat 119 voturi 'pentru', două 'împotrivă' și o abținere. Propunerea legislativă modifică și c
Senatul a reexaminat Legea privind prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun păstrând forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea OUG nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor bruni asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Senatorii au aprobat raportul suplimentar
Plenul Senatului a reexaminat Legea integrității și a adoptat forma votată în Camera Deputaților, după reexaminare
Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității (PLx 464/2026), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Senatorii au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaților.
Camera Deputaților/ Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care este eliminată asimilarea personalului contractual din administrația publică cu funcționarii publici în ceea ce privește regimul incompatibilităților. Totodată, sunt eliminate prevederile care îi obligau pe aleșii locali să aleagă între mandatu
Camera Deputaților/ Proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei și transporturilor - adoptat
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu
Deputații au respins proiectul privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, proiectul de lege privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, care prevedea extinderea protecției pentru angajații unor operatori economici de interes strategic. Proiectul avea ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 6/2026, prin care se urmărea cons
Camera Deputaților/ Cererea de reexaminare cu privire la proiectul privind regimul ariilor naturale protejate - respinsă
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan cu privire la proiectul de lege care modifică regimul ariilor naturale protejate și normele privind conservarea habitatelor naturale, florei și faunei sălbatice. În urma respingerii cererii de reexaminare, proiectul rămâne &
Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul
Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men
Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju






