logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Barna: Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor

Imagine din galeria Agerpres

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, luni, că lipsa sesiunii de vot final la Camera Deputaţilor este legată de faptul că nu ar mai exista o majoritate a PSD în acest for legislativ.

"În momentul de faţă, aparenţa, ca să nu vorbesc de o certitudine, este că Liviu Dragnea nu mai are majoritate la Camera Deputaţilor şi atunci o să vedem cât timp Parlamentul va funcţiona fără plen, fără şedinţă de vot final, pentru că este clar că îi este frică de orice iniţiativă care odată ajunsă la vot ar putea să pice şi, după cum arată cifrele şi dezbaterile interne, pare că spre această situaţie ne îndreptăm. E clar că această amânare a plenului ţine foarte mult de faptul că nu mai există o majoritate a PSD la Camera Deputaţilor", a declarat Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

 


Camera Deputaţilor nu va avea şedinţă de vot final în această săptămână, astfel că votul asupra moţiunii simple pe Justiţie va fi amânat.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a modificat programul de lucru al deputaţilor, care, de obicei, prevedea o şedinţă de vot final miercuri, stabilind ca în zile următoare să activitatea să fie în comisii, potrivit unor surse parlamentare.

Conform acestora, decizia a fost luată în perspectiva în care proiectul bugetului de stat este retrimis de preşedintele Klaus Iohannis la Parlament şi urmează să fie adoptat într-o şedinţă comună a forului legislativ în această săptămână. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Claudia Stănescu, imagine: Marian Vlăduț, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Codruț Arsenescu, editori online: Irina Giurgiu, Ada Vîlceanu)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 30-07-2026 21:18

Senat: Modificări ale Codului administrativ - adoptate de plen

Senatul a adoptat, joi, un proiect de lege de completare a Codului administrativ, instituindu-se un mecanism privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu un nou articol, prin care se st

Viata Parlamentara 30-07-2026 21:04

Senat: Proiectele privind măsuri fiscal-bugetare referitoare la Romatsa și la Neptun Deep - aprobate

Senatul a adoptat, joi, două proiecte de lege care prevăd măsuri fiscal-bugetare referitoare, printre altele, la finanțarea de urgență pentru Romatsa și, respectiv, la oferirea de credite de angajament pentru ca statul român să-și poată exercita dreptul de preempțiune la achiziția gazelor din Neptun Deep. Senatorul liberal Silviu-Iulian Coșa a afirmat că

Viata Parlamentara 30-07-2026 20:22

Senat/ Șipoș (USR): Prin amendamentele la legea ANI, PSD a vrut să pună un preț democrației

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că prin redepunerea, vineri, a proiectului privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, parlamentarii inițiatori vor să dea 'o șansă PSD' să realizeze că 'nu poți să calci democrația'. 'Am reușit să salvăm această lege, pentru că dacă legea ar

Viata Parlamentara 30-07-2026 20:21

Zamfir: Bolojan, PNL și USR nu au participat la votarea propriei legi ANI, scoțându-și cartelele

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat, joi, după respingerea legii ANI în plenul Senatului, că premierul demis Ilie Bolojan, împreună cu PNL și USR nu au participat la votarea propriei l

Viata Parlamentara 30-07-2026 20:19

Deputații se reunesc în ședință de plen vineri, de la ora 12:00

Ședința de plen a Camerei Deputaților va avea loc vineri, începând cu ora 12:00, a decis Biroul permanent al forului legislativ, întrunit în ședință. Joi, Comisia de agricultură a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor d

Viata Parlamentara 30-07-2026 20:09

Abrudean: Proiectul ANI va fi redepus fără amendamentele de sancționare retroactivă a faptelor de conflict de interese și declararea cash-ului

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat, joi, după respingerea legii privind ANI, că proiectul va fi redepus la Parlament fără a conține cele două amendamente ale PSD contestate, referitoare la sancți

Viata Parlamentara 30-07-2026 18:31

Senat/ Acordul de împrumut SAFE - adoptat de plen

Plenul Senatului a adoptat, joi, proiectul de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro. Au fost înregistrate 83 de voturi pentru, 35 împotrivă și două abțineri. Acordul a fost semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxell

Viata Parlamentara 30-07-2026 18:27

UPDATE Senat: Proiectul privind ANI, respins; USR și PNL vor redepune proiectul

Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților. Proiectul a întrunit 55 de voturi 'pentru', 28 de abțineri iar 29 de senatori nu au votat. Proiectul a fost dezbătut în pofida solicitării lider

Viata Parlamentara 30-07-2026 18:13

Senat/Dezbateri la legea ANI/ Zamfir: Fritz să plece acasă; Bolojan: Trebuie să ai tupeu să modifici legi neconstituțional

Premierul interimar Ilie Bolojan și liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, au avut, joi, un schimb de replici în plenul Senatului, la dezbaterea proiectului privind ANI, Bolojan afirmând că încercarea de a modifica legi într-un sens neconstituțional este o dovadă de 'mult tupeu', în timp ce Zamfir a susținut că prim-ministrul vrea să &#

Viata Parlamentara 30-07-2026 15:29

Cameră/Comisia de agricultură a dat raport favorabil schemelor de ajutor de stat pentru crescătorii de suine și bovine

Comisia de agricultură a Camerei Deputaților a dat, joi, raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, precum și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectele au ca obiect de reglementare instituirea unei

Viata Parlamentara 30-07-2026 14:53

Senat - Comisia juridică/ Proiectul privind ANI, raport de admitere; sumele cash în declarația de avere, eliminate

Senatul a adoptat, joi, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților. Un amendament adoptat vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor. Un al

Viata Parlamentara 29-07-2026 16:53

Sorin Grindeanu: Vineri voi organiza încă un plen al Camerei Deputaților

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că vineri va fi organizată o nouă ședință de plen a acestui for, în care vor fi adoptate proiecte solicitate de Ministerul Finanțelor, de Ministerul Agriculturii și de cel al Transporturilor. 'Vă anunț că voi mai organiza vineri încă un plen al Camerei Deputaților pentru a vota proie

Viata Parlamentara 29-07-2026 16:37

Andronache: PNL a salvat 6,7 miliarde euro prin acțiunea responsabilă din sesiunea extraordinară

PNL 'a salvat' 6,7 miliarde de euro bani europeni prin 'acțiunea responsabilă' din sesiunea extraordinară, toate proiectele adoptate vizând PNRR și Programul SAFE fiind inițiate de Guvernul Bolojan sau de parlamentari ai partidului, a declarat, joi, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'Astăzi, Partidul Național Liberal a

Viata Parlamentara 29-07-2026 16:14

Grindeanu: Parlamentul a salvat astăzi aproape 4 miliarde de euro din PNRR

Parlamentul 'a salvat' aproape 4 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care a precizat că forul legislativ pe care îl conduce a adoptat acte normative ce vizează cinci jaloane PNRR care înseamnă bani europeni pentru continuarea proiectelor de autostrăzi, spit

Viata Parlamentara 29-07-2026 14:15

Camera Deputaților/ Modificări ale Codului administrativ - prevederi pentru sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici

Deputații au adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care vizează sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici pe bază de merit, uniformizarea funcțiilor publice, simplificarea cadrului legal, creșterea eficienței administrației publice, protejarea drepturil