Cameră - Comisia juridică: Proiectul privind facilităţi fiscale pentru insule, grinduri şi activităţile economice aferente, aprobat
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil, marţi, propunerii legislative iniţiate de senatorul PSD Şerban Nicolae care prevede instituirea unui regim fiscal derogatoriu pentru terenuri ca insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat, construcţiilor edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente.
Proiectul, adoptat de Senat în 2017, urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
Potrivi proiectului, terenurile pentru care se aplică acest regim fiscal sunt insulele, grindurile şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică, rezultate prin acţiuni sau modificări naturale ale teritoriului ori prin lucrări de amenajare hidrotehnică şi care fac parte din domeniul public sau privat al statului. Acestea sunt scutite de taxa pe teren.
Unităţile administrativ-teritoriale pot concesiona suprafeţele disponibile din aceste terenuri pentru activităţi economice, respectiv, de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc şi cele de servicii conexe acestora.
Jocurile de noroc ce se pot organiza sunt cele caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker şi jocurilor de bingo desfăşurate în săli de joc.
Taxele şi impozitele locale pentru construcţiile şi activităţile economice de pe aceste terenuri se vor putea reduce cu 50%.
În limita competenţelor legale, autorităţile publice vor putea adopta măsuri administrative, scutiri şi alte facilităţi, cu caracter temporar sau permanent, care să contribuie la stimularea investiţiilor şi a dezvoltării activităţilor economice, mai prevede proiectul aprobat de Comisia juridică.
Deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei juridice, a susţinut că legea este una "cu dedicaţie" şi a anunţat că USR o va ataca la Curtea Constituţională.
"Se creează tot felul de paradisuri fiscale pentru nişte băieţi deştepţi, spre exemplu pentru cei care au pus mâna pe Insula Belina sau pentru cei care au interese de a dezvolta afaceri de jocuri de noroc în Delta Dunării. Este o lege cu dedicaţie propusă de Şerban Nicolae pentru clienţii lor pesedişti şi nu numai. Este foarte grav ceea ce se întâmplă, o să o atacăm la Curtea Constituţională, pentru că am identificat motive de neconstituţionalitate", a afirmat Stelian Ion.
El a afirmat că nu a fost verificat impactul bugetar al acestor prevederi.
"De asemenea, considerăm că e absolut nedrept pentru ceilalţi comercianţi din România care vor avea, în modul acesta, o concurenţă neloială, vor suporta o concurenţă neloială din partea celor care au asemenea zone în proprietate sau în folosinţă: insule sau alte asemenea formaţiuni. Ar trebui să mai spun un singur lucru: se pot crea şi prin intervenţia umană astfel de insule, insuliţe, prundişuri şi aşa mai departe, ceea ce înseamnă că, prin intervenţia umană, se pot crea paradisuri fiscale în România, adică îţi construieşti pur şi simplu o insuliţă sau o astfel de formaţiune şi automat vei beneficia de scutiri de taxe şi impozite. E absolut jignitor pentru toţi ceilalţi cetăţeni şi pentru ceilalţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în România şi cred că trebuie să punem punct acestui soi de legiferare în interesul unor băieţi deştepţi", a adăugat deputatul USR.
El a completat că prevederile se vor putea aplica şi în Rezervaţia Delta Dunării.
"Vor fi scutiri de taxe şi în cazul înfiinţării unor jocuri de noroc sau unor afaceri legate de jocurile de noroc în Delta Dunării, deşi asemenea cazinouri, asemenea stabilimente, în general, sunt invazive şi nu au nimic în comun cu activitatea de turism în strânsă armonie cu natura şi cu ceea ce dorim să dezvoltăm în Delta Dunării", a spus Stelian Ion. AGERPRES/(A, AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.




