Camera Deputaţilor - 'Ora prim-ministrului'/Dăncilă despre OUG 114: Conţine un set de măsuri de stimulare a dezvoltării economice
Ordonanţa de urgenţă 114/2018 conţine un set de măsuri de stimulare a dezvoltării economice, prin creşterea nivelului de investiţii, prin susţinerea proiectelor cu beneficii directe pentru cetăţeni, a declarat luni premierul Viorica Dăncilă, în plenul Camerei Deputaţilor.
"Din prima zi a mandatului am spus că voi veni în faţa dvs. de fiecare dată când va fi nevoie pentru a prezenta activitatea desfăşurată de Guvern, Parlamentul reprezentând esenţa democraţiei. Motivul îl reprezintă OUG 114. Deşi solicitarea Opoziţiei cu privire la acest act normativ are în vedere doar opiniile nefondate exprimate în spaţiul public cu privire la anumite prevederi ale acestei ordonanţe, şi nu la textul în ansamblul său, consider că prezentarea măsurilor luate prin acest act normativ este binevenită. Pentru că au apărut multe manipulări şi românii au dreptul să ştie adevărul. Actul normativ conţine un set de măsuri ce au în vedere stimularea dezvoltării economiei, prin creşterea nivelului de investiţii şi prin susţinerea proiectelor cu beneficii directe pentru cetăţeni. România nu a inventat aceste taxe, ele au fost impuse în mai multe ţări din Uniunea Europeană", a afirmat prim-ministrul.
Viorica Dăncilă a arătat că România îşi îndeplineşte cu succes misiunea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de la preluarea mandatului fiind închise mai multe dosare decât în timpul preşedinţiei Austriei.
"Dumneavoastră vi se pare normal ca românii să plătească dobânzi duble faţă de restul cetăţenilor din UE? (...) Deranjează pe cineva că noi gândim româneşte? Prin Ordonanţa 114 am urmărit ca aceste miliarde de euro să ajungă în bugetul statului pentru construcţia de şcoli, spitale şi autostrăzi.(...) Am luat aceste măsuri în urma unei analize riguroase şi comparând situaţia din România cu cea a celorlalte state europene şi cu media europeană. Avem această responsabilitate politică şi guvernamentală de a ne îngriji ca cetăţenii să fie principalii beneficiari ai creşterii economice", a spus Dăncilă.
Ea a adăugat că cel mai important capitol din OUG se referă la instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice, iar prin acest act Guvernul, pentru prima dată în 30 de ani, stabileşte ca domeniu strategic sectorul construcţiilor.
"Prin OUG 114 s-a înfiinţat Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, primul mecanism de acest fel creat după Revoluţie prin care se finanţează investiţiile autorităţilor locale şi ale universităţilor doar pe baza autorizaţiei de construcţie. Prin acest fond se finanţează dezvoltarea uniformă a comunităţilor locale pentru a oferi tuturor românilor un trai mai bun. În următoarele zile se vor emite normele metodologice de aplicare care vor cuprinde şi stabilirea documentaţiei necesare pentru acordarea finanţării din fond, astfel încât în cel mai scurt timp unităţile administrativ teritoriale şi universităţile să poată depune proiecte. (...) A doua componentă a OUG sunt măsurile care au ca scop îmbunătăţirea activităţii în câteva domenii strategice, respectiv comunicaţii şi energie, precum şi asigurarea funcţionării pieţei în condiţii de eficienţă şi disciplină. În ce priveşte sectorul energetic, vor fi protejaţi consumatorii casnici de energie electrică prin instituirea unui mecanism nou şi anume serviciul universal pentru consumatorii casnici gândit după modelul coşului minim de consum, care a mai fost aplicat anterior", a menţionat premierul.
Dăncilă a afirmat că Guvernul este deschis la dialog, iar în zilele imediat următoare vor fi discuţii cu reprezentanţii din domeniul energiei şi cu cei din domeniul comunicaţiilor pentru identificarea cele mai bune soluţii. Ea a menţionat că s-a devansat aplicarea majorării salariale din educaţie, iar salariile personalului din învăţământ vor ajunge, începând cu 1 septembrie 2020, la valoarea stabilită iniţial pentru anul 2022.
"Vine de la sine o întrebare legitimă - cei care clamează abrogarea acestei OUG, ce interese reprezintă? Ale românilor sigur nu. Pentru că abrogarea ar însemna anularea tuturor acestor creşteri de venituri, investiţii şi facilităţi. Totul este perfectibil, sunt deschisă dialogului", a încheiat premierul. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, imagine: Dan Mihalcea, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Codruț Arsenescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiți și:
Senat: OUG 114/2018, adoptată tacit
Ludovic Orban: Am decis să depunem o moţiune împotriva ministrului Finanţelor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.




