Senat: Modificarea Legii statutului funcţionarului public parlamentar, adoptată tacit
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar prin care pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază.
Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, care avea ca termen de dezbatere şi vot data de 12 februarie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudiu Manda.
Potrivit actului normativ, iniţiat de parlamentarii PSD Florin Iordache, Şerban Nicolae şi Eugen Nicolicea, "pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică în procent stabilit prin acte normative".
Această prevedere se aplică şi persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Conform expunerii de motive, completarea legislativă este menită să elimine discrepanţele care apar între nivelurile pensiilor acordate raportate la acelaşi nivel de salarizare şi aceeaşi funcţie publică.
Propunerea legislativă mai prevede "încetarea de drept a raportului de serviciu la data comunicării deciziei de pensionare a funcţionarului public parlamentar pentru limită de vârstă ori invaliditate".
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, în forma propusă de iniţiatori. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olguța Vasilescu (PSD): Partidulețul care a ieșit pe locul 4 vrea funcția de președinte al Camerei Deputaților
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu (PSD), respinge afirmațiile potrivit cărora ar fi cerut demisia liderului PSD, Sorin Grindeanu, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, susținând că declarațiile sale au fost rostogolite eronat în spațiul public de 'propaganda #rezist'. Olguța Vasilescu afirmă că declarația sa a
Diana Iovanovici-Șoșoacă le transmite parlamentarilor că S.O.S. depune moțiune de cenzură: O facem noi, voi semnați-o!
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a anunțat că formațiunea va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, îndemnându-i pe parlamentarii altor partide să se alăture demersului. 'Partidul S.O.S. România depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR cond
Camera Deputaților/ Cota de intervenție preventivă la urșii bruni din România pentru 2026 - aprobată
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă care stabilește cota de intervenție preventivă în cazul populației de urs brun din România pentru anul 2026. 'În vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2026 se aprobă un număr de 859 exemp
Criză guvernamentală/ Alexandru Rogobete (PSD): Mâine este ziua demisiei; o voi scrie repede
Ministrul Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, a declarat că joi este 'ziua demisiei' și că o va scrie repede. Rogobete a fost întrebat, miercuri, la Palatul Parlamentului, dacă și-a scris demisia. 'Mâine este ziua demisiei. O voi scrie repede. (...) Nu știu cine va prelua atribuțiile de ministru al Sănătății,
Criză guvernamentală/ Ilie Bolojan - întâlnire cu Grupul minorităților naționale
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, s-a întâlnit miercuri cu deputații minorităților naționale, în contextul crizei politice generate de decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic prim-ministrului. Întâlnirea s-a desfășurat la sala Grupului parlamentar al minorităților naționale și a durat aproximativ o oră.
Camera Deputaților/ A fost vacantat locul de deputat al lui Dan Artimon
Plenul Camerei Deputaților a declarat vacant, miercuri, un loc de deputat, în urma decesului lui Dan-Cătălin Artimon de la Alianța pentru Unirea Românilor. A fost ales în Circumscripția electorală nr. 2 Arad. Dan-Cătălin Artimon a murit pe 12 aprilie, la vârsta de 59 de ani. Anunțul a fost
Parlament - dezbatere: Fenomenul traficului de persoane, în creștere; aproximativ jumătate dintre victime sunt minori
Aproximativ jumătate dintre victimele traficului de persoane sunt minori, iar fenomenul este în creștere, au evidențiat reprezentanții World Vision România într-o dezbatere organizată, marți, la Senat, împreună cu Comisia specială parlamentară care se ocupă de traficul de persoane. Potrivit Agenției Naționale Împo
Csoma Botond: Dacă PSD își retrage miniștrii, trebuie să reluăm discuțiile de la zero
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat, luni, că, în situația în care PSD își retrage miniștrii din guvern, discuțiile trebuie reluate de la zero și nu mai pot fi legate 'de o singură persoană'. Potrivit acestuia, cu toate tensiunile, 'logic' și 'rațional' ar fi să se continue cu aceeași formulă și cu aceea
Abrudean: E complicat să fie de acord PNL cu propunerea PSD de interzicere a vânzării activelor statului la companii strategice
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL nu susține proiectul depus de PSD privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027. 'Trebuie să avem în vedere mai multe aspecte aici. PNL, prin premierul Bolojan și prin Guvernul pe care îl conduce, a
Zamfir: Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice - responsabil și necesar
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a anunțat, luni, că a depus, în procedură de urgență, un proiect care prevede interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, deoarece nu ar fi un moment potrivit pentru un asemenea demers în actualul context geopolitic.
Zamfir (PSD): Depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că dacă premierul Ilie Bolojan nu va ține cont că Guvernul și-a pierdut majoritatea și nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară, depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil. 'Astăzi, Partidul Social Democrat va lua decizia. Este previzibilă. (...) Dacă do
Florin Roman: Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de Grindeanu; piromanul NORDIS dă foc României
București, 16 apr /Agerpres/ - Deputatul PNL Florin Roman a susținut, joi, că România este aruncată în instabilitate politică de președintele PSD, Sorin Grindeanu, subliniind că premierul Ilie Bolojan nu are de ce să accepte demisia cerută de acesta. 'România este aruncată în instabilitate politică de arogantul premier NORDIS al PSD
Abrudean: Cea mai mare vulnerabilitate a unei țări este cearta internă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat importanța stabilității politice, care înseamnă 'predictibilitate și încredere', România având nevoie de un parteneriat 'stabil între stat și cetățean'. 'Liniștea nu este un lux, este o strategie de dezvoltare. În aprilie 2026, România are nevoie
Abrudean: Rezultatul alegerilor din Ungaria - confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, marți, că rezultatul alegerilor din Ungaria confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni. 'Eu cred că e un rezultat care con
Abrudean: Scenariul unui guvern minoritar - nu e de dorit; președintele are legitimitatea și atribuțiile să medieze
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că scenariul unui guvern minoritar este ultimul care ar fi de dorit, pentru că ar accentua și mai mult instabilitatea politică. În opinia sa, președintele Nicușor Dan poate interveni pentru menținerea actualei coaliții, având legitimitatea necesară și atributele constituționale să medieze.
