Ministrul Toader este de acord că onorariile avocaţilor din oficiu trebuie rediscutate şi invită decanii la discuţii
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a admis, marţi, că protocolul prin care se stabilesc, din 2015, onorariile avocaţilor din oficiu este "perfectibil" şi a invitat decanii barourilor la discuţii pentru găsirea soluţiilor.
Toader a participat, marţi, la audierile din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului, unde au fost dezbătute, timp de patru ore, cererile avocaţilor.
El a afirmat că protocolul poate fi perfectat şi, în acest context, a invitat decanii de barouri la discuţii, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei.
"Vorbim de avocatura din oficiu, onorariul pe care-l plăteşte statul de la buget, prin Ministerul Justiţiei şi prin Ministerul Public, când serviciile sunt la urmărire penală. Există un protocol din 2008, protocol care a fost actualizat în 2015, (...) după şapte ani şi o criză, majorându-se onorariile din oficiu cu 30%. Eu, repet, sunt avocat, am făcut 15 ani de avocatură, sunt suspendat cât sunt pe aici, mă voi duce înapoi când nu voi mai fi şi voi relua avocatura, sigur, probabil într-o manieră selectivă", a precizat Toader, la finalul dezbaterilor.
Ministrul a explicat ce demersuri a făcut privind solicitările barourilor din România.
"Demersul dânşilor de reactualizare a protocolului din 2015, eu am fost de acord, le-am adus documentaţia prin care le-am arătat că i-am invitat la discuţii, la dezbateri, pentru că protocolul din 2015 venea la un an după ce au intrat în vigoare codurile de procedură penală, penal şi la mai mulţi ani după intrarea în vigoare a codului de procedură civilă, care coduri prevedeau şi alte servicii care se bucură din oficiu de gratuitate plătită de stat şi plata onorariilor de la urmărire penală, ceea ce protocolul din 2015 nu a inclus", a continuat Toader.
Mai precis, a explicat demnitarul, Ministerul Public nu a fost inclus în protocolul din anul 2015 şi, deşi instituţia şi-a manifestat mereu dorinţa de a putea ajuta privind plata onorariilor avocaţilor din oficiu chemaţi în faza de urmărire penală pentru asistenţă, nu a putut să facă nimic pentru că nu exista o bază legală în acest sens.
Tudorel Toader a spus că miercuri este posibil ca viitorul protocol să prindă contur, după dezbaterile pe care le va avea cu decanii barourilor şi reprezentantul Ministerului Public.
"Eu convins eram, nu trebuiau să mă convingă dânşii, doar i-am chemat să vină în scris cu propuneri şi nu cu vorbe că (...) mărim de la 100 la 650, mărim de la 100 la 200, întrebarea era de ce, că eu semnez pentru banii statului de la buget. I-am chemat mâine la minister, i-am invitat la minister, s-a desprins o concluzie, un punct de vedere să zicem comun, dar nu majoritar şi cred că mâine vom da o primă formă protocolului, care, la rândul lui, poate fi îmbunătăţit", a menţionat ministrul Justiţiei.
Toader a afirmat că prin noul protocol va propune să fie înlăturată posibilitatea reducerii onorariilor de către judecător la sume nesemnificative.
"Articolul 10 din protocolul din 2015 care foloseşte o formulă nu tocmai, să spunem aşa, adecvată, spune că onorariile sunt maximale, adică pot fi şi mai mici, ceea ce-i permite încă judecătorului să le reducă la sume absolut modice, nesemnificative. Eu le-am spus (avocaţilor - n.r.) că în noul protocol voi propune eliminarea acestei posibilităţi ca judecătorul să cenzureze onorariul, adică dacă el este 100 de lei, 200 de lei, dacă e plătit de la bugetul statului, dacă e aprobat de ministrul Justiţiei, de ce să se interpună judecătorul, în opinia mea, să spună prea mult 100 de lei să fie 50, deci eu am propus şi nu cred că dânşii nu vor fi de acord mâine", a explicat el.
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului a dezbătut, marţi, mecanismul de stabilire a cuantumului onorariilor pentru asistenţă judiciară, actualizarea acestora, bugetarea şi plata efectivă a onorariilor din oficiu.
Comisia a analizat petiţiile colective primite şi sesizările publice ale unor barouri cu privire la faptul că onorariile bugetate pentru asistenţa judiciară nu corespund activităţii efective a avocaţilor iar modul de bugetare generează mari întârzieri la plată, cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte funcţia şi menirea acestora - asigurarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
La audiere au mai participat preşedinţii comisiilor de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi ai barourilor. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








