Tăriceanu: Trebuie găsită cea mai bună şi rapidă soluţie pentru a declasifica protocoalele SRI
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că trebuie găsită "cea mai bună şi rapidă soluţie" pentru declasificarea protocoalelor SRI, el subliniind că judecătorii constituţionali nu au decis că acestea ar fi legale, ci doar că actul normativ privind declasificarea lor este neconstituţional.
"Curtea Constituţională este suverană în aceste chestiuni şi, chiar dacă sunt lucruri pe care le văd diferit şi nu ne convin la nivelul coaliţiei, trebuie să respectăm decizia CCR. Problema politică şi juridică a ilegalităţii protocoalelor rămâne. Prin urmare, CCR nu a hotărât că protocoalele ar fi legale, ci numai că legea privind declasificarea este ilegală. Protocoalele, în continuare, toţi juriştii consideră că sunt ilegale şi trebuie găsită cea mai bună soluţie şi cea mai rapidă pentru a declasifica aceste protocoale. Deci, CCR nu are obiecţiuni faţă de problema de fond, ci numai faţă de formula de legiferare, pe care o consideră neconstituţională", a afirmat Tăriceanu, miercuri, la Senat.
El a precizat că încă nu a discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe această temă.
"Decizia CCR nu pune în discuţie legalitatea protocoalelor. Ele rămân în continuare să fie considerate ilegale. Nu intră pe fond, dar protocoalele nu au cum şi acest lucru e bine să îl reţinem şi acceptăm cu toţi - unică autoritate legiuitoare în România, ca în toate ţările cu democraţie parlamentară, este Parlamentul. Nu are nimeni dreptul să legifereze alături de Parlament, cu excepţia Guvernului care este autoritate legiuitoare delegată. Deci, protocoalele sunt ilegale. Deci, trebuie să găsim forma legală şi constituţională pentru a le declasifica. (...) Eu cred că acesta este un interes public general. Cred că pentru toată lumea trebuie să fie o preocupare serioasă ca în România să nu avem instituţii care legiferează paralel. Dacă facem toată ziua discuţii din astea savante şi invocăm statul de drept, atunci să vorbim în mod corect de statul de drept. Nu poate să fie vorba de stat de drept când SRI cu Procuratura legiferează în România. Dacă acceptăm o definiţie minimă a statului de drept, înseamnă că Parlamentul este, aşa cum v-am spus înainte, singura autoritate legiuitoare", a explicat Călin Popescu-Tăriceanu.
El a adăugat că, după ce va fi publicată motivarea deciziei CCR, se va analiza ce soluţie trebuie adoptată.
"În ceea ce mă priveşte, nu am de gând să depun armele şi să trecem cu buretele peste chestiunea cu protocoalele, să lăsăm protocoalele care s-au declasificat să fie însoţite de un toptan de protocoale care sunt ţinute bine de domnul Lazăr sub cheia pe care scrie 'inginerii juridice'", a declarat preşedintele Senatului.
Miercuri, Curtea Constituţională a stabilit că Legea privind declasificarea unor documente contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind declasificarea unor documente, în ansamblul său, este neconstituţională. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - audieri miniștri/ Marian Neacșu - aviz favorabil pentru funcția de ministru de Interne
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Comisiile de apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au dat aviz favorabil, cu 21 de voturi pentru și 15 voturi împotrivă, pentru ca Marian Neacșu, propus de PSD, să ocupe funcția de min
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Ionescu - aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat al Învățământului Preuniversitar
Ministrul delegat propus pentru Învățământul Preuniversitar, Sorin Ionescu, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Parlamentarii AUR nu au participat la audieri. Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parl
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Costreie - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Educației
Ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Costreie a declarat că punctul central pe care și-l propune este 'restabilirea încrederii în sistem' - încrederea elevilor în profesori, a profesorilor în părinț
Parlament - audieri miniștri/Stoica: Reforma administrativă, prin comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, o prioritate
Reforma administrativă, respectiv comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, dar și plata facturilor prin PNRR reprezintă priorități pentru ministrul propus al Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica. Luni, Comisiile reunite pentru administrație publică și amenajarea teritoriului ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil l
Bistrița-Năsăud: Deputații PSD Ivan și Suciu propun interzicerea accesului minorilor sub 14 ani la rețelele de socializare
Deputații bistrițeni Daniel Suciu și Bogdan Ivan (PSD) intenționează să depună un proiect de lege prin care să fie interzis accesul la rețelele de socializare oline minorilor sub vârsta de 14 ani, ''fără excepții''. Anunțul a fost făcut de cei doi parlamentari social democrați luni, la câteva ore după ce un elev de
Abrudean - întâlnire cu președinta Comisiei de la Veneția: Discuții despre rolul Parlamentului, justiție, stabilitatea politică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, discuțiile vizând rolul Parlamentului în dezbaterea și adoptarea actelor normative, importanța corectitudinii actului de justiție, stabilitatea politică, sistemul electoral și educația. ''Am primit
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț






