Senat: Au fost adoptate modificările aduse Codului de procedură penală ca urmare a deciziei CCR
Modificările aduse Codului de procedură penală ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale au fost adoptate luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 74 voturi pentru, 31 împotrivă şi 3 abţineri.
Comisia parlamentară specială pe domeniul justiţiei a adoptat, săptămâna trecută, modificările aduse Codului de procedură penală ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, una dintre acestea fiind eliminarea sintagmei "indicii temeinice" în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale. Raportul Comisiei speciale a fost însuşit de plenul Senatului.
Niciunul dintre amendamentele respinse în Comisia specială şi susţinute de senatorii Opoziţiei nu a întrunit, în plen, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.
Senatorii Opoziţiei (PNL şi USR) au criticat modificările aduse Codului de procedură penală, au subliniat că multe dintre aspectele incluse în decizia CCR nu se regăsesc în actul normativ dezbătut şi au anunţat că vor ataca, în continuare, legea la Curte.
Conform noului text, acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.
În forma contestată la CCR, textul prevede că acţiunea penală se pune în mişcare în cazul în care există probe din care rezultă "indicii temeinice" privind infracţiunea, iar în forma în vigoare a Codului de procedură penală se face referire la "presupunere rezonabilă".
Opoziţia propusese să se revină la conceptul actual din lege, cel de "presupunere rezonabilă", însă a fost adoptat amendamentul propus de PSD şi ALDE.
Comisia a modificat şi prevederile în ceea ce priveşte condiţiile în care se dispune percheziţia.
Potrivit formei modificate a articolului 158, cererea formulată de procuror pentru emiterea mandatului de percheziţie domiciliară trebuie să cuprindă: a) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia, iar dacă sunt indicii temeinice privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; b) indicarea probelor ori a indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire la deţinerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o infracţiune.
Potrivit articolului 171 referitor la probe reformulat în comisie, obiectele, înscrisurile sau datele informatice predate sau ridicate silit vor fi folosite ca mijloace de probă numai în cauza în care s-a dispus, prin ordonanţă a procurorului sau încheiere a instanţei, predarea şi, respectiv, ridicarea silită a acestora. În măsura în care se constată că obiectele, înscrisurile sau datele informatice predate sau ridicate silit, după caz, nu au legătură cu cauza în care au fost solicitate, vor fi restituite persoanelor fizice sau juridice din posesia cărora au fost ridicate în termen de maxim 2 luni de la predare, respectiv, ridicare silită.
Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a declarat că au fost operate toate modificările cerute de CCR.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penala, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară va fi reexaminată şi de Camera Deputaţilor ca urmare a deciziei CCR, în calitate de cameră decizională. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Costreie - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Educației
Ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Parlamentarii AUR nu au participat la audieri. Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament.
Parlament - audieri miniștri/Stoica: Reforma administrativă, prin comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, o prioritate
Reforma administrativă, respectiv comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, dar și plata facturilor prin PNRR reprezintă priorități pentru ministrul propus al Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica. Luni, Comisiile reunite pentru administrație publică și amenajarea teritoriului ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil l
Bistrița-Năsăud: Deputații PSD Ivan și Suciu propun interzicerea accesului minorilor sub 14 ani la rețelele de socializare
Deputații bistrițeni Daniel Suciu și Bogdan Ivan (PSD) intenționează să depună un proiect de lege prin care să fie interzis accesul la rețelele de socializare oline minorilor sub vârsta de 14 ani, ''fără excepții''. Anunțul a fost făcut de cei doi parlamentari social democrați luni, la câteva ore după ce un elev de
Abrudean - întâlnire cu președinta Comisiei de la Veneția: Discuții despre rolul Parlamentului, justiție, stabilitatea politică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, discuțiile vizând rolul Parlamentului în dezbaterea și adoptarea actelor normative, importanța corectitudinii actului de justiție, stabilitatea politică, sistemul electoral și educația. ''Am primit
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu






