Tăriceanu, despre legea offshore: Să nu ne grăbim; să trecem prin Parlament cea mai bună formă a legii
Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, sâmbătă, că vrea ca proiectul legii offshore să întrunească consensul tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament, astfel încât să rezulte "cea mai bună formă" a acestui act normativ.
"În următoarele două săptămâni, până când legea va fi repusă în discuţie, este timp să găsim cele mai bune soluţii şi să acţionăm conform unui principiu sănătos: 'măsoară de două ori şi taie o dată'. Deci să nu ne grăbim, ci să trecem prin Parlament cea mai bună formă a legii. Mi-aş dori ca această lege extrem de utilă pentru viitorul economiei (şi implicit al sectorului energiei) româneşti să întrunească consensul tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament pentru a asigura stabilitatea legislativă pe care un astfel de proiect o presupune", a scris Tăriceanu sâmbătă, pe Facebook.
El a explicat că în Parlament a avut loc o dezbatere "consistentă şi utilă, chiar dacă pe alocuri tensionată" pe tema legii offshore şi a subliniat principiile ALDE referitoare la acest proiect.
"Primul principiu este ca legea offshore să maximizeze veniturile bugetului României pentru viitorul apropiat, dar şi pe termen lung. România are resurse naturale care pot aduce venituri însemnate ce pot fi folosite pentru proiecte de investiţii pe termen lung. Rolul dezbaterii în Parlament este şi de a asigura că forma finală a legii va aduce aceste venituri, ceea ce poate fi realizat doar printr-o analiză serioasă a tuturor informaţiilor relevante şi proiecţiilor fiscale şi bugetare. Din păcate, modificările succesive care s-au făcut la proiectul legii offshore au indus reprezentanţilor ALDE un sentiment de incertitudine legat de soliditatea propunerilor; mai ales în lipsa multor informaţii relevante. Al doilea principiu este ca România să îşi asigure securitatea energetică şi să reducă complet dependenţa de gazul rusesc, concomitent cu atingerea unui obiectiv ambiţios, acela de a deveni un jucător important pe piaţa energetică regională şi chiar europeană", a adăugat Tăriceanu.
Potrivit acestuia, asigurarea securităţii energetice este o componentă importantă a parteneriatului României cu SUA.
"Resursele de la Marea Neagră pot oferi posibilitatea României să devină un actor important în regiune, care să asigure securitatea energetică a acestei zone a Europei. Împreună cu SUA, acesta este un obiectiv major pe care îl urmărim în această parte a Europei. În al treilea rând, cred că în privinţa nivelului veniturilor ar trebui să urmărim modelul promovat de alte ţări europene precum Olanda, Marea Britanie sau Norvegia şi să avem ca obiectiv o împărţire a profiturilor 50%-50%. Este varianta corectă, care are în vedere susţinerea interesului României cât şi încurajarea investitorilor să dezvolte activitatea de explorare şi ulterior, de exploatare", a mai scris Tăriceanu. AGERPRES / (AS - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor







