logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Proiect PNL: CCR să se pronunţe înainte de intrarea în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă

Imagine din galeria Agerpres

Parlamentarii PNL au anunţat vineri că au depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin care doresc ca această instituţie să se pronunţe în mod obligatoriu din oficiu cu privire toate ordonanţele de urgenţă emise de Guvern, dar înainte ca acestea să intre în vigoare.

Conform iniţiativei legislative, semnată de 60 de parlamentari liberali, "CCR verifică, din oficiu şi de îndată, îndeplinirea criteriilor privind constituţionalitatea urgenţei invocate pentru emiterea ordonanţei de urgenţă, anterior depunerii acesteia la Camera parlamentară competentă şi transmiterii spre publicare către Monitorul Oficial. Guvernul României transmite de îndată Curţii Constituţionale ordonanţa de urgenţă adoptată, însoţită de nota de fundamentare. Sesizarea Parlamentului cu ordonanţa de urgenţă cuprinde imperativ şi hotărârea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, privind constituţionalitatea urgenţei care a justificat adoptarea acesteia".

De asemenea, arată iniţiativa PNL, decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă. Conţinutul actelor administrative care se adoptă în temeiul deciziei Curţii este prerogativa exclusivă a autorităţilor care s-au aflat în conflict constituţional, iar decizia se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Iniţiatorii invocă faptul că, potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi numai pentru situaţiile excepţionale, rare, de neîndepărtat pe cale ordinară, legiuitorul constituant a prevăzut pentru Guvern posibilitatea de a norma la nivel primar prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

"Deoarece Constituţia nu interzice, apreciem ca fiind necesară introducerea unei căi de control a constituţionalităţii motivelor invocate de Guvern în justificarea urgenţei adoptării unei ordonanţe de urgenţă. Jurisprudenţa constituţională este bogată în exemple de neconstituţionalitate a ordonanţelor de urgenţă din cauza motivelor invocate ca temei pentru justificarea urgenţei în adoptarea unor ordonanţe. Pe cale de consecinţă, pentru apărarea statului de drept, care are ca unul dintre fundamente echilibrul puterilor în stat, constatând tendinţa de acaparare a prerogativei legislative de către Guvernul României în detrimentul Parlamentului României, propunem introducerea controlului de constituţionalitate asupra motivelor care justifică urgenţa unei ordonanţe de urgenţă, din oficiu, de către Curtea Constituţională, după adoptarea acesteia de către Guvern, până la momentul înregistrării la Camera competentă să o dezbată şi până la momentul publicării în Monitorul Oficial. Transmiterea către Camera parlamentară competentă să o dezbată şi publicarea în Monitorul Oficial se realizează după efectuarea controlului de constituţionalitate. În situaţia în care Curtea constată că motivele care justifică urgenţa sunt concordante spiritului şi literei Constituţiei, ordonanţa de urgenţă se înregistrează la Parlament şi se publică în Monitorul Oficial", se subliniază în expunerea de motive.

Liberalii mai argumentează că această soluţie legislativă înlătură abuzul de drept săvârşit de Guvern, care, în mod excesiv, utilizează un instrument normativ excepţional ca modalitate de legiferare pe cale ordinară. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 26-08-2026 17:41

Proiect privind închiderea operațională și financiară a PNRR, adoptat de plenul Senatului

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență, fiind înregistrate 91 de voturi 'pentru', 24 'împotrivă' și șapte abțineri. Conform expunerii de motive, necesitatea reglementării decurge din încheierea, la data de 31 aug

Viata Parlamentara 26-08-2026 17:33

Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație, adoptate de Senat

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziții din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaților. S-au înregistrat 82 de voturi 'pentru', 19 'împotrivă' și 21 de abțineri. Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate,

Viata Parlamentara 26-08-2026 17:27

Senat: Proiectul privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică, adoptat cu amendamente

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, cu amendamente. S-au înregistrat 119 voturi 'pentru', două 'împotrivă' și o abținere. Propunerea legislativă modifică și c

Viata Parlamentara 26-08-2026 14:07

Senatul a reexaminat Legea privind prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun păstrând forma trimisă la promulgare

Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea OUG nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor bruni asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Senatorii au aprobat raportul suplimentar

Viata Parlamentara 26-08-2026 13:24

Plenul Senatului a reexaminat Legea integrității și a adoptat forma votată în Camera Deputaților, după reexaminare

Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității (PLx 464/2026), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Senatorii au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaților.

Viata Parlamentara 26-08-2026 12:37

Camera Deputaților/ Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care este eliminată asimilarea personalului contractual din administrația publică cu funcționarii publici în ceea ce privește regimul incompatibilităților. Totodată, sunt eliminate prevederile care îi obligau pe aleșii locali să aleagă între mandatu

Viata Parlamentara 26-08-2026 12:22

Camera Deputaților/ Proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei și transporturilor - adoptat

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu

Viata Parlamentara 26-08-2026 12:12

Deputații au respins proiectul privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, proiectul de lege privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, care prevedea extinderea protecției pentru angajații unor operatori economici de interes strategic. Proiectul avea ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 6/2026, prin care se urmărea cons

Viata Parlamentara 26-08-2026 11:44

Camera Deputaților/ Cererea de reexaminare cu privire la proiectul privind regimul ariilor naturale protejate - respinsă

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan cu privire la proiectul de lege care modifică regimul ariilor naturale protejate și normele privind conservarea habitatelor naturale, florei și faunei sălbatice. În urma respingerii cererii de reexaminare, proiectul rămâne &

Viata Parlamentara 25-08-2026 15:59

Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a

Viata Parlamentara 25-08-2026 15:41

Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea

Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul

Viata Parlamentara 25-08-2026 14:09

Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța

Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a

Viata Parlamentara 24-08-2026 19:14

Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban

Viata Parlamentara 24-08-2026 19:08

Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men

Viata Parlamentara 24-08-2026 18:30

Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju