PNL a sesizat CCR pe hotărârea privind Comisia de verificare a posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide
Liberalii au depus, marţi, o sesizare la CCR cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi a unor lideri ai acestor formaţiuni.
"În fapt, constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide este neconstituţională şi nelegală prin raportare la prevederile art. 1, 64 şi 119 din Constituţie şi ale art. 3 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază", se arată în sesizare.
Semnatarii sesizării subliniază că potrivit legii SPP activitatea serviciului este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, context în care menţionează că nu există nicio raţiune pentru care Parlamentul ar constitui o altă comisie specială.
"Mai mult, s-ar crea o slăbire a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului în sensul că, neavându-se încredere în activitatea lor, Parlamentul îşi creează două rânduri de comisii care să desfăşoare aceeaşi activitate - o comisie permanentă şi o comisie specială de anchetă", susţin liberalii.
Constituirea unei comisii de anchetă, arată PNL, trebuie să aibă la bază existenţa unor date şi informaţii concrete susţinute de probe concludente privind evenimentele şi faptele care sunt supuse controlului comisiei, în caz contrar acest demers având un caracter abuziv şi nelegal.
"Nu există niciun motiv pentru care Parlamentul să înfiinţeze o nouă comisie special pentru activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, din moment ce există deja o Comisie permanentă cu acelaşi obiect de activitate. Înfiinţarea acestei comisii ar însemna o dublare a activităţii unei comisii deja existente şi o reducere a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului. În cadrul Hotărârii de înfiinţare a Comisiei se poate constata faptul că aceasta nu face nicio referire la evenimente/acţiuni care constituie fapte concrete, relevante asupra interesului public general, a căror existenţă ar determina un impact negativ asupra societăţii, ci doar se limitează la a stabili competenţa comisiei de a verifica o serie de aspecte care ţin de activitatea curentă din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază", se menţionează în sesizare.
Liberalii precizează că posibilele nereguli în acest caz ar putea fi doar rezultatul controlului efectuat prin intermediul Comisiilor pentru apărare, care pot sesiza organele competente să adopte măsurile corespunzătoare.
"Ancheta parlamentară declanşată de această comisie nu vizează posibile evenimente sau acţiuni care s-au petrecut şi care au produs efecte negative, ci se constituie într-un control asupra activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază, efectuat în afara cadrului legal. Prin urmare, ancheta parlamentară declanşată de această comisie nu vizează posibile evenimente sau acţiuni care s-au petrecut şi care au produs efecte negative, ci se constituie într-un control asupra activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază, efectuat în afara cadrului legal", mai spus semnatarii sesizării.
Aceştia consideră că instituirea unui control ierarhic prin intermediul acestei Comisii de anchetă aduce atingere şi principiului separaţiei puterilor în stat.
"Vă rugăm să constataţi neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 31/4 iulie 2018, în ansamblul său, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) , 64 şi 119 din Constituţie, coroborat cu art. 1 şi 3 din Legea nr. 191/1998 privind Serviciul de Protecţie şi Pază", mai arată liberalii.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat pe 4 iulie constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide.
De asemenea, Parlamentul a aprobat hotărâre potrivit căreia, până la data de 1 octombrie, Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să facă o anchetă cu privire la activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








