logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cameră: Plenul a respins cererea de reexaminare a Legii 303/2004 - statutul judecătorilor şi procurorilor

Image

Plenul Camerei Deputaţilor a respins luni cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu referire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, fiind înregistrate 173 de voturi ''pentru'', 61 ''împotrivă'' şi o abţinere.

Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, a precizat că o mare parte dintre punctele cererii de reexaminare vizează aspecte ce ţin de constituţionalitate, "deci aceste aspecte nu pot să facă parte dintr-o cerere de reexaminare, ci dintr-o sesizare la Curtea Constituţională.

"Senzaţia mea este că domnul preşedinte avea pregătită o astfel de sesizare şi, dacă tot a făcut materialul, hai să nu-l piardă şi să-l trimită la Parlament. Punctele 1, 5, 15, 22, 23 şi 24 au fost supuse controlului Curţii Constituţionale şi în final, după ce au fost făcute astfel de controale, au fost declarate constituţionale. Nu ştiu de ce, chiar dacă ar avea voie să sesizeze aspecte de neconstituţionalitate, mai bagă şase puncte care au fost deja tranşate de Curte ca fiind constituţionale. Ţinând cont de aspectul că legea a fost supusă de trei ori controlului de constituţionalitate, de fiecare dată făcându-se corecţiile necesare, textele au fost declarate constituţionale, forma finală, propunem respingerea cererii de reexaminare. (...) Punctele 18, 23 nu se încadrează nici în aspectele de legalitate sau aspectele de oportunitate", a spus Nicolicea luni la dezbaterea cererii în comisie.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a arătat că liberalii vor susţine cererea de reexaminare trimisă de preşedinte.

"Chestiunile reclamate de preşedinte în cererea de reexaminare ţin de oportunitate. Pe cale de consecinţă, pot face obiectul reexaminării. În opinia noastră, această solicitare de reexaminare este admisibilă, de aceea noi vom vota pentru cererea de reexaminare", a spus Andronache.

Şi deputatul USR Stelian Ion a afirmat că susţine cererea de reexaminare şi că a formulat deja mai multe amendamente.

"Propunerea noastră este de a discuta toate cele 24 de puncte asupra cărora am formulat amendamente, în baza cererii de reexaminare, la cele mai multe dintre ele, pentru că sunt scăpări, greşeli legislative pe care, dincolo de orice lupte politice, dincolo de orice bătălii de natură politică, mai aveam ocazia să le îndreptăm acum, şi nu printr-un proiect separat. Sunt chestiuni care ţin de buna desfăşurare a justiţiei, a activităţii judiciare şi multe dintre ele nu au avut o miză politică, doar o ambiţie de a respinge în aceeaşi zi, fără nicio discuţie pe niciun punct, cererea de reexaminare. Nu cred că este în avantajul nimănui, în niciun caz în avantajul justiţiei. Noi avem propuneri cu privire la marea majoritate a punctelor", a spus Ion.

Cererea de reexaminare urmează să fie supusă dezbaterii şi votului în Senat, care este for decizional pentru aceasta. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 20-10-2026 18:16

Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu

Viata Parlamentara 20-10-2026 17:04

Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților

Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca

Viata Parlamentara 20-10-2026 16:53

Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză

Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL

Viata Parlamentara 20-10-2026 16:28

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)

Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)   Citeşte şi:  

Viata Parlamentara 20-10-2026 16:17

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:51

Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:48

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern

Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:46

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului

Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:45

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie

Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:40

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.  

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:40

Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului

Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:36

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:36

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ilie Bolojan: PNL va da un vot de necesitate, de încheiere a crizei

Partidul Național Liberal va da un vot de necesitate, de încheiere a crizei, a declarat, marți, în plenul reunit al Parlamentului, la ședința de învestire a Guvernului Niculescu, președintele PNL, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan.

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:34

VIDEO Parlament - învestire Guvern/ A început votul în plenul reunit

Deputații și senatorii au început marți votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu, în plenul reunit al Parlamentului.

Viata Parlamentara 20-10-2026 15:26

Parlament - învestire Guvern/Niculescu: România trebuie să participe activ la formularea deciziilor comune în UE și NATO

România trebuie să abandoneze reflexele unei țări candidate și să participe activ la formularea deciziilor comune în cadrul UE și NATO, a afirmat marți premierul desemnat Luca Niculescu.