Senat: Modificările la Codul penal, adoptate
Senatul a adoptat marţi, în sesiune extraordinară, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal.
Proiectul, care a fost iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a întrunit 74 de voturi "pentru", 28 - "împotrivă" (PNL, USR) şi 9 abţineri (UDMR).
Senatorii au aprobat toate modificările la Codul penal propuse în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache.
Niciunul dintre cele 161 de amendamente respinse în comisie nu a trecut în plen.
Senatorul USR Florina Presadă şi-a motivat votul împotrivă vorbind, în plen, la o portavoce.
Printre amendamentele admise în comisie şi adoptate de plenul Senatului figurează posibilitatea eliberării condiţionate dacă s-a executat o jumătate din pedeapsă, în loc de două treimi cum este în prezent, în cazul în care pedeapsa cu închisoarea este mai mică de zece ani.
Un alt amendament îl vizează pe condamnatul care a împlinit vârsta de 60 de ani şi care poate beneficia de eliberare condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei cu închisoarea dacă aceasta nu depăşeşte zece ani sau cel puţin o jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de zece ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare.
Un amendament admis se referă la abuzul în serviciu, în sensul că pragul pentru această infracţiune a fost stabilit la nivelul salariului minim brut pe economie.
"Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea, inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau cu amendă", se precizează în amendament.
Totodată, parlamentarii majorităţii au votat un amendament care vizează abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.
Articolul 308 din Codul penal - "Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane" - a fost modificat astfel încât dacă prejudiciul va fi achitat, limitele pedepselor să se reducă la jumătate.
Potrivit modificărilor adoptate: "dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297 - 300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate. Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia".
Articolul 295 se referă la delapidare, art. 297 - la abuz în serviciu, art. 299 - la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, iar art. 300 - la uzurparea funcţiei.
Şi termenele de prescripţie a faptelor cuprinse în Codul penal au fost reduse.
Altă modificare vizează alineatul (1) de la articolul 112 privind confiscarea extinsă, care, la propunerea Ministerului Justiţiei, a fost formulat astfel: "Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea, în baza elementelor de fapt şi a probelor administrate, că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei".
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Ioana Mate-Cârlan, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








