Cameră: Anumite infracţiuni de corupţie se pedepsesc dacă scopul e obţinerea pentru sine de foloase necuvenite-proiect adoptat pe articole
Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, o propunere legislativă care prevede că efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia se pedepseşte doar dacă este săvârşită în scopul obţinerii "pentru sine", nu şi pentru altul, cum prevede acum legea, de bunuri sau alte foloase "materiale" necuvenite.
Votul final este programat în şedinţa de joi.
Proiectul, semnat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Cătălin Rădulescu, propune modificarea articolului 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Proiectul are ca obiect de reglementare dezincriminarea faptelor prevăzute în cuprinsul lit.a) şi b) ale actualului art.12, în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale.
"Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", prevede textul.
"În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat şi sistematic în scopul obţinerii de profit", stipulează un amendament.
În legea în vigoare, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani faptele săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Semnatarii proiectului sunt Cătălin-Marian Rădulescu, Simona Bucura-Oprescu, Aida-Cristina Căruceru, Andreea Cosma, Bianca-Miruna Gavriliţă, Nicuşor Halici, Iulian Iancu, Laura-Mihaela Moagher, Eugen Neaţă, Radu-Adrian Pau, Alexandra Presură, Matei Suciu, Răzvan-Ion Ursu, Radu Costin Vasilică, Nicolae Velcea, Sorinel-Marian Vrăjitoru. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cameră/ Ședință secretă pentru sancționarea unor deputați de la S.O.S.; două din trei contestații - respinse
Plenul Camerei Deputaților a respins, luni, în ședință secretă, două contestații la o decizie privind sancționarea unor deputați S.O.S. România, în timp ce o a treia a fost admisă pentru o membră a aceleiași formațiuni. Astfel, deputații au acceptat contestația deputatei Elena-Laura Toader și au respins contestațiile deputați
Ninel Peia: Grupul PACE va vota moțiunea de cenzură; din câte am înțeles, marți va fi depusă
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, a anunțat luni că grupul său parlamentar va susține moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR, precizând că documentul urmează să fie depus marți.
Camera Deputaților/ USR susține că i-a fost respinsă solicitarea de urgentare a dezbaterii proiectului de reducere a numărului de parlamentari
Grupul USR din Camera Deputaților a cerut conducerii Parlamentului și liderilor celorlalte grupuri parlamentare urgentarea dezbaterii și adoptării inițiativelor USR privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari, respectiv alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iar solicitarea USR a fost respinsă, susține un comunicat de presă al formațiunii.
Zamfir: Proiectul de interzicere a vânzării activelor statului la companii strategice - în procedură de urgență; săptămâna viitoare - în plen
Biroul permanent al Senatului a aprobat dezbaterea în procedură de urgență a proiectului privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, a anunțat, luni, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, menționând că actul normativ va intra săptămâna viitoare în plenul S
Olguța Vasilescu (PSD): Partidulețul care a ieșit pe locul 4 vrea funcția de președinte al Camerei Deputaților
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu (PSD), respinge afirmațiile potrivit cărora ar fi cerut demisia liderului PSD, Sorin Grindeanu, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, susținând că declarațiile sale au fost rostogolite eronat în spațiul public de 'propaganda #rezist'. Olguța Vasilescu afirmă că declarația sa a
Diana Iovanovici-Șoșoacă le transmite parlamentarilor că S.O.S. depune moțiune de cenzură: O facem noi, voi semnați-o!
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a anunțat că formațiunea va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, îndemnându-i pe parlamentarii altor partide să se alăture demersului. 'Partidul S.O.S. România depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR cond
Camera Deputaților/ Cota de intervenție preventivă la urșii bruni din România pentru 2026 - aprobată
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă care stabilește cota de intervenție preventivă în cazul populației de urs brun din România pentru anul 2026. 'În vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2026 se aprobă un număr de 859 exemp
Criză guvernamentală/ Alexandru Rogobete (PSD): Mâine este ziua demisiei; o voi scrie repede
Ministrul Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, a declarat că joi este 'ziua demisiei' și că o va scrie repede. Rogobete a fost întrebat, miercuri, la Palatul Parlamentului, dacă și-a scris demisia. 'Mâine este ziua demisiei. O voi scrie repede. (...) Nu știu cine va prelua atribuțiile de ministru al Sănătății,
Criză guvernamentală/ Ilie Bolojan - întâlnire cu Grupul minorităților naționale
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, s-a întâlnit miercuri cu deputații minorităților naționale, în contextul crizei politice generate de decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic prim-ministrului. Întâlnirea s-a desfășurat la sala Grupului parlamentar al minorităților naționale și a durat aproximativ o oră.
Camera Deputaților/ A fost vacantat locul de deputat al lui Dan Artimon
Plenul Camerei Deputaților a declarat vacant, miercuri, un loc de deputat, în urma decesului lui Dan-Cătălin Artimon de la Alianța pentru Unirea Românilor. A fost ales în Circumscripția electorală nr. 2 Arad. Dan-Cătălin Artimon a murit pe 12 aprilie, la vârsta de 59 de ani. Anunțul a fost
Parlament - dezbatere: Fenomenul traficului de persoane, în creștere; aproximativ jumătate dintre victime sunt minori
Aproximativ jumătate dintre victimele traficului de persoane sunt minori, iar fenomenul este în creștere, au evidențiat reprezentanții World Vision România într-o dezbatere organizată, marți, la Senat, împreună cu Comisia specială parlamentară care se ocupă de traficul de persoane. Potrivit Agenției Naționale Împo
Csoma Botond: Dacă PSD își retrage miniștrii, trebuie să reluăm discuțiile de la zero
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a declarat, luni, că, în situația în care PSD își retrage miniștrii din guvern, discuțiile trebuie reluate de la zero și nu mai pot fi legate 'de o singură persoană'. Potrivit acestuia, cu toate tensiunile, 'logic' și 'rațional' ar fi să se continue cu aceeași formulă și cu aceea
Abrudean: E complicat să fie de acord PNL cu propunerea PSD de interzicere a vânzării activelor statului la companii strategice
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL nu susține proiectul depus de PSD privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027. 'Trebuie să avem în vedere mai multe aspecte aici. PNL, prin premierul Bolojan și prin Guvernul pe care îl conduce, a
Zamfir: Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice - responsabil și necesar
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a anunțat, luni, că a depus, în procedură de urgență, un proiect care prevede interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, deoarece nu ar fi un moment potrivit pentru un asemenea demers în actualul context geopolitic.
Zamfir (PSD): Depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că dacă premierul Ilie Bolojan nu va ține cont că Guvernul și-a pierdut majoritatea și nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară, depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil. 'Astăzi, Partidul Social Democrat va lua decizia. Este previzibilă. (...) Dacă do


