Parlament - moţiune de cenzură/ Premierul Dăncilă: Nu există niciun risc de dezangajare a fondurilor europene în ce priveşte POIM
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că nu există niciun risc de dezangajare a fondurilor europene în ceea ce priveşte Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi că până în prezent Ministerul Transporturilor a absorbit 850 milioane euro.
"Am văzut îngrijorarea privind absorbţia fondurilor europene pentru proiectele de infrastructură mare. Vă fac cunoscut faptul că în prezent nu există niciun risc de dezangajare a fondurilor europene în acest domeniu. Avem pentru infrastructura de transport proiecte în lucru sau în licitaţie, în valoare totală de 11 miliarde euro, adică de două ori mai mult faţă de fondurile disponibile la acest capitol pentru perioada 2014 - 2020. Până în prezent, Ministerul Transporturilor a absorbit 850 de milioane de euro. Comisia Europeană tocmai a aprobat finanţarea de 240 milioane de euro pentru autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş. A fost de asemenea aprobată supracontractarea cu 300% pentru axele de transport ale POIM 2014 - 2020, tocmai pentru a putea direcţiona o parte mai mare din fondurile europene ale României către acest sector", a declarat Dăncilă, la dezbaterea moţiunii de cenzură.
În condiţiile în care autorii moţiunii i-au reproşat blocajele din derularea construcţiilor de autostrăzi, Dăncilă a replicat că guvernele anterioare nu au modificat legea achiziţiilor publice "care a generat atâtea blocaje" în toate proiectele de investiţii.
"Am modificat Legea achiziţiilor publice. (...) Au fost aprobate 90% dintre bugetele companiilor din subordinea şi coordonarea Ministerului Transporturilor. Nu spun că de acum încolo totul va merge de la sine şi vom umple România de drumuri şi autostrăzi. Spun doar că acest Guvern pe care îl conduc a eliminat mai multe probleme majore care trenau de zeci de ani de zile şi care blocau dezvoltarea infrastructurii româneşti", a spus ea.
Dăncilă a făcut referire şi la criticile conform cărora Guvernul României "ar fi anulat acordul cu Banca Mondială pentru proiectul Comarnic-Braşov".
"Dar aţi omis deliberat să spuneţi că în varianta cu Banca Mondială termenul de realizare era 2030. Vă întreb cât se poate de serios: Asta vreţi să le spunem românilor? Că vom termina autostrada Comarnic-Braşov în 2030, în condiţiile în care noua Lege a parteneriatului public - privat ne permite să începem deja lucrările în următorii doi ani? Vă asigur totodată că nu e nimic care să ne facă de râs în relaţia cu instituţiile financiare internaţionale, aşa cum presupuneţi dvs. Îi informez pe toţi cetăţenii României că nu avem nicio divergenţă contractuală sau de vreun alt tip cu Banca Mondială. A fost o discuţie exploratorie pe care noi am analizat-o, iar în final am luat decizia de a merge pe varianta mai rapidă, chiar dacă e vorba de un proiect complex", a precizat prim-ministrul.
Dăncilă a contrazis şi informaţiile privind "stagnarea economică ce ar fi avut loc în primul trimestru al acestui an".
"Dacă INS şi Eurostat vorbesc despre o creştere economică de 4,2%, de aproape două ori mai mare faţă de media Uniunii Europene şi a 5-a cea mai mare în rândul statelor membre, atunci e imposibil să vorbiţi de stagnare economică", a susţinut şefa Guvernului.
Prim-ministrul a adăugat că o altă dezinformare din moţiune se referă la faptul că "puterea de cumpărare a românilor s-ar fi erodat".
"În 2017, câştigul salarial net în termeni reali (...) a crescut în medie cu 12,7% pe ansamblul economiei, respectiv cu 22,5% în sectorul public şi cu 10,2% în sectorul privat. Prin urmare, puterea de cumpărare a crescut pentru toţi: nu doar bugetarii trăiesc mai bine în urma guvernării PSD - ALDE, ci şi angajaţii din mediul privat. La fel în 2018, în luna martie, câştigul salarial net în termeni reali a crescut cu 10% pe ansamblul economiei, respectiv cu 16% în sectorul public şi cu 8,1% în cel privat", a precizat ea.
Răspunzând criticilor legate de execuţia bugetară, Dăncilă a declarat că "veniturile au crescut, atât în raport cu anul trecut", cât şi în raport cu ceea ce a fost prevăzut în buget.
"Mai mult, veniturile cresc într-un ritm mai mare decât creşterea economică, ceea ce reprezintă un semn de însănătoşire a sistemului fiscal din România. (...) În primele 4 luni din acest an, deficitul a fost de 0,65% din PIB, adică de circa 6 miliarde de lei. (...) Aproape toată valoarea deficitului se regăseşte în investiţii, care s-au dublat faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, ajungând până la 5,9 miliarde lei", a menţionat premierul.
Prim-ministrul a mai declarat că datoria publică a scăzut ca pondere în PIB de la 37,4%, cât era în timpul Guvernului Cioloş, la 35% anul acesta. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








