Modificări la Codul rutier: Maşinile de poliţie cu radar - presemnalizate
Comisiile reunite de industrii, juridică şi transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat marţi raport favorabil unui proiect de lege privind modificarea Codului rutier, în sensul în care maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate cu un panou afişat cu 500 - 1.000 de metri înainte, pe sensul de mers.
Panoul se montează de către administratorul drumului la solicitarea poliţistului, iar maşinile cu radar trebuie să fie inscripţionate vizibil, dar şi poziţionate vizibil.
De asemenea, dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de 10 metri de maşina de poliţie.
Proiectul primise aviz negativ de la Guvern, iar deputaţii USR au fost singurii care s-au opus acestuia la votul din comisie.
USR a criticat dur proiectul de lege, calificând prevederile acestuia ca fiind "o oroare".
"Practic, radarele vor trebui semnalizate oriunde sunt instalate cu panouri puse cu un kilometru înainte, deci Poliţia, atunci când vrea să pună un radar, trebuie să sune la administratorul drumului, la Primărie sau la CNAIR şi îi roagă pe aceştia să monteze cu un kilometru înainte un panou care să anunţe că urmează un radar. Se dă practic "liber" la nerespectarea legii, la nerespectarea vitezei de deplasare. (...) Am fost şocat să vedem cum toate partidele, în afara USR, au votat la unison în comisie nişte aberaţii juridice destul de multe", a declarat, la finalul şedinţei, deputatul USR Cătălin Drulă, în opinia căruia era mai onest să fie scoase limitele de viteză.
Potrivit deputatului USR Ionuţ Moşteanu, "Poliţia a fost castrată în acest moment în ceea ce priveşte controlul vitezei şi se dă totodată liber unui imens circuit de raliu", în condiţiile în care există mii de morţi din accidente, dar şi pietoni ucişi pe trotuare, de către vitezomani.
"În fiecare zi moare cel puţin un român din cauza vitezei pe şosele şi în aceste condiţii aproape toate partidele au decis că este liber la viteză. Acest proiect de lege nu a avut aprobarea Guvernului", a precizat Moşteanu.
Deputatul PNL Florin Roman, unul dintre iniţiatorii proiectului, spune însă că radarele nu sunt interzise, aşa cum a apărut în spaţiul public, ci doar acele radare care nu sunt în locuri vizibile. El afirmă că cele mai multe decese din accidente rutiere în România se datorează în primul rând infrastructurii precare şi numărului mare de autovehicule care circulă zilnic şi abia apoi consumului de alcool şi neatenţiei la volan, pe locul 4 "în acest top nedorit" fiind viteza excesivă.
"Acest proiect de lege este aplicat în ţări ale Uniunii Europene într-o formă similară, iar el a dus la reducerea numărului de victime rezultate din accidente rutiere. (...) Peste tot în UE există obligaţia ca aceste radare, fie că sunt fixe, fie că sunt experimentale, să fie semnalizate, iar semnalizarea lor duce la reducerea numărului de accidente. Auzeam pe colegii de la USR spunând astăzi "nu e în regulă că mor oameni pe drumurile din România". Aşa este, nu e în regulă că mor oameni pe drum şi, dacă lucrurile nu merg, atunci ceva trebuie schimbat. (...) Deocamdată ne-am dus pe partea de prevenţie. (...) Acest proiect îi protejează pe poliţişti - ei nu mai pot fi trimişi de şefii lor să stea la pândă să facă planul de amenzi. De acum înainte vor avea demnitatea de a-şi face meseria ca şi colegii lor din UE", a explicat Florin Roman.
Co-iniţiator al proiectului, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a arătat, la rândul său, că modificarea Codului rutier este una necesară.
"Am plecat de la următorul principiu: în fiecare an Poliţia ne-a spus că numărul morţilor din accidentele de circulaţie creşte. Niciodată nu am văzut că au scăzut şi atunci, dacă principiul ăsta a fost prost şi nu a făcut prevenţie şi s-au folosit de un tertip şi anume de a se ascunde şi de a nu face prevenţie, de a se pune după curbe sau prin câmpuri, sau după blocuri, înseamnă că principiul a fost prost. Plecând de la acest principiu prost, noi am vrut să îl schimbăm şi am găsit soluţia să le solicităm de data asta să facă prevenţia. Asta înseamnă că ei nu vor mai sta ascunşi, vor fi vizibili. În al doilea rând, îi obligăm să presemnalizeze fiecare radar şi am socotit noi că 2.000 de metri pe drumurile naţionale, autostrăzi şi drumurile judeţene, locale sunt suficienţi pentru ei ca să poată să pună panouri de presemnalizare şi minimum 500 de metri în oraş, în aşa fel încât cetăţeanul, ştiind că el poate fi amendat sau, eu ştiu, dacă merge cu viteză mare, chiar să moară, cum spun ei, în momentul în care apar aceste panouri de presemnalizare, exact ca la efectul Pavlov, cetăţeanul va înţelege că automat el trebuie să meargă cu viteză mai mică", a explicat Rădulescu, la Parlament.
El este convins că, după adoptarea acestei legi, numărul de morţi în accidente rutiere va scădea.
"Eu nu am văzut până acum decât un singur lucru - dorinţa de a da amenzi, niciun fel de prevenţie nu i-a interesat pe cei de la Poliţia Rutieră", a spus deputatul PSD.
Proiectul de lege pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a primit votul Senatului şi urmează să primească votul plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. AGERPRES/(A - autori: Cătălina Matei, Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








