Moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, depusă de PNL şi USR la Senat
Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România au depus luni, în plenul Senatului, o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă.
"Grupurile PNL şi USR au depus astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, cu titlul "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România". Vă rog să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia", a anunţat viceliderul grupului PNL, Eugen Pîrvulescu.
În moţiunea simplă, senatorii PNL şi USR îi solicită ministrului Economiei demisia din funcţie.
"Probleme sunt multe, semne de întrebare şi mai multe, iar tăcerea dumneavoastră, cauzată probabil de 'emoţii', ne determină la concluzii ce pot fi catalogate în termeni similari incompetenţei. Sunteţi mai repede cunoscut prin abilitatea de a evita un contact cu opinia publică, decât prin prisma expertizei sau a deciziilor luate. Onoarea ar impune să vă prezentaţi dumneavoastră demisia, înainte să vă fie cerută de la tribuna Parlamentului. România are nevoie stringentă de o strategie coerentă a implementării politicilor economice, care să o transforme din nou într-o ţară cel puţin atractivă din punct de vedere al predictibilităţii şi stabilităţii, noţiuni de bază în căutările investitorilor. Dar traiectoria trebuie schimbată azi, pentru că mâine poate fi prea târziu. Această situaţie nu mai poate continua, motiv pentru care, prin prezenta moţiune, noi (...) vă solicităm demisia!", se arată în moţiune.
Senatorii PNL şi USR atrag atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat.
"În an de centenar, economia ţării este în impas. Fără viziune, fără reguli, fără strategii, actuala economie de piaţă este o barcă în derivă. Dar Guvernul PSD - ALDE îşi continuă activitatea pe două tipuri de economii, cea prezentată public, pe canalele media obediente, şi cea reală, resimţită în buzunarele fiecărui român. Cu toate avertismentele, acţiunile deplasate continuă. O inflaţie scăpată de sub control, un buget golit de promisiuni tot mai greu de onorat, companii de stat lăsate fără bani de investiţii şi datorii externe in crescendo. Incompetenţa falimentează România!", spun semnatarii moţiunii simple.
Ei susţin că activitatea ministrului Economiei poate fi catalogată drept "catastrofală".
"Rolul dumneavoastră este unul pur decorativ, iar gradul de mobilizare este la limită către zero. Domnule ministru, sunteţi o frână pentru domeniul economic!", se arată în moţiunea simplă.
Semnatarii atrag atenţia că ministrul Economiei a blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare. Ei subliniază că situaţia companiilor de stat este şi ea "catastrofală".
"Soluţia Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu va rezolva situaţia companiilor de stat căpuşate în prezent, companii care acum gravitează în jurul politicienilor PSD - ALDE, ca surse de putere disparate. Din contră! Aducerea sub aceeaşi umbrelă a companiilor de stat, vorba vine 'profitabile', va crea un monopol şi mai mare în care resursele se vor contopi şi vor genera rente politice şi mai mari şi, la pachet, găuri bugetare mai greu vizibile, dar mult mai grave. (...) Punerea în aplicare a unui astfel de proiect aduce cu sine pericolul populării lui strict pe criterii politice sau de rudenie", arată semnatarii moţiunii simple care susţin că România se confruntă şi cu lipsa resurselor financiare. AGERPRES/ (A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








