Codul administrativ - adoptat luni de Senat
Senatul a adoptat în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul Codului administrativ, în baza raportului de admitere dat săptămâna trecută de comisia specială care a luat în discuţie acest act normativ.
Proiectul, care are peste 600 de articole, a fost iniţiat de parlamentarii PSD şi a întrunit, în plenul Senatului, 85 de voturi "pentru", 21 - "împotrivă" şi 11 abţineri.
Din cele 176 de amendamente respinse, incluse în raportul comisiei, plenul nu a adoptat niciunul, dar a adoptat patru amendamente formulate în plen de social-democratul Marcel Ciolacu, preşedinte al Comisiei de Cod administrativ, care au vizat corelări şi reformulări ale amendamentelor din comisie.
Potrivit prevederilor adoptate în comisia specială şi însuşite de plenul Senatului, aleşii locali - primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene - vor beneficia de pensie dacă îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare şi dacă nu au fost condamnaţi definitiv, în această calitate, pentru fapte de corupţie. Vor fi luate în calcul persoanele alese începând cu anul 1992. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului în domeniul administraţiei publice şi se plăteşte de către acesta.
Comisia specială a mai stabilit şi plenul a fost de acord ca aleşii locali să aibă dreptul la PFA, eliminând un text de la articolul referitor la incompatibilităţi, care prevedea că aceştia nu pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, dacă intră în relaţii comerciale cu instituţii publice.
Alte amendamente prevăd: serviciul de permise de conducere şi certificate de înmatriculare a vehiculelor să fie descentralizat începând cu data de 1 ianuarie 2019; reintroducerea cuvântului "etnic" în definiţia judeţului; intrarea în corpul funcţionarilor publici prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial; interzicerea utilizării funcţiei de funcţionar public în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale; acordarea rangului de ministru, respectiv secretar de stat persoanelor care deţin funcţiile de secretar general al Guvernului/secretar general adjunct al Guvernului, fiind votate de Parlament, odată cu echipa guvernamentală.
Potrivit unui articol al noului Cod administrativ, principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici şi personalului contractual din administraţia publică sunt: supremaţia Constituţiei şi a legii, prioritatea interesului public în exercitarea funcţiei publice, asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalismul, imparţialitatea şi independenţa, libertatea gândirii şi a exprimării, cinstea şi corectitudinea, deschiderea şi transparenţa, responsabilitatea şi răspunderea.
Potrivit Codului administrativ adoptat, este necesară majoritatea absolută a consilierilor locali pentru aprobarea hotărârilor privind bugetul local, contractarea de împrumuturi, hotărârilor prin care se stabilesc impozite şi taxe locale, celor privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră şi în cazul celor privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului. De asemenea, sunt vizate şi hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine.
Hotărârile privind translativitatea dreptului de proprietate se adoptă de către consiliul local cu majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Este vorba de tranzacţii de vânzare-cumpărare, donaţii, moşteniri, schimburi de teren. Excepţie de la această prevedere fac concesiunea şi închirierea.
Un alt text adoptat prevede că mandatul primarului încetează la "pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărui/cărei listă a fost ales". De asemenea, "încetarea mandatului poate avea loc numai după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti".
Codul administrativ mai prevede că eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele şase luni ale mandatului consiliului local.
"Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială", se arată într-unul dintre articolele Codului administrativ.
Un alt text din lege precizează că mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă. Validarea se realizează la judecătorie, după depunerea raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, potrivit legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii.
Consilierii locali împuterniciţi să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi, regii autonome de interes local şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnaţi prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, cu respectarea regimului incompatibilităţilor aplicabil şi a configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale.
Membrii Comisiei speciale au mai decis şi senatorii au încuviinţat introducerea preşedinţilor consiliilor judeţene în rândul autorităţilor administraţiei publice locale, alături de consiliile locale, primari, consiliile judeţene.
Propunerea legislativă privind Codul administrativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor cu rol decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Camera Deputaților/Luca Niculescu, chemat la 'Ora premierului' de parlamentarii AUR
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la 'Ora prim-ministrului' &i
AUR îl cheamă pe premierul Luca Niculescu în Parlament pentru a clarifica situația deficitului bugetar
Grupul deputaților AUR i-a solicitat premierului Luca Niculescu să vină la 'Ora prim-ministrului', în data de 2 noiembrie, pentru a prezenta situația 'reală' a deficitului bugetar și măsurile 'concrete' prin care Guvernul intenționează să îl reducă. Potrivit unui comunicat al AUR remis miercuri AGERPRES, AUR îi
Senat/ Comisia de constituționalitate a primit un document din partea președintei CCR; Tănăsescu și Bolojan - reinvitați la audieri
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-i reinvite la audieri pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe fostul premier Ilie Bolojan, în ancheta desfășurată în legătură cu întâlnirea dintre cei doi din 14 august de la Parlament, după ce aceștia nu s-au prezentat din nou la comisie. Membrii comisiei au primit, &
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL








