Teodorovici: Faptul că statul ar dori să confişte sumele de peste 2.000 de euro trimise din diaspora e o minciună
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat luni că proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului reprezintă o transpunere a unei directive europene, subliniind, totodată, că statul nu doreşte să confişte sumele de peste 2.000 de euro, trimise din diaspora, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.
"V-aş ruga să discutaţi cu preşedintele Oficiului Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor, dar pot să vă spun un lucru: ceea ce am auzit în weekend că statul doreşte să confişte sumele care trec de 2.000 de euro este o minciună cum nu mi-am închipuit că poată să vină din partea unui politician. Nimeni din partea statului nu are o astfel de abordare. Este vorba de transpunerea unei directive. Sunt discuţii, au fost discuţii şi probabil că vor fi discuţii în continuare şi în Parlament, aici unde va ajunge proiectul de lege, pentru transpunerea acelei directive, vizavi de plafon. Atât! În rest, ceea ce aţi auzit în spaţiul public este doar minciună", a precizat el, la Palatul Parlamentului.
Ministrul a menţionat că un astfel de proiect era obligatoriu, pentru că România a depăşit cu un an termenul pentru transpunerea directivei europene.
"Suntem ultimul stat care nu a transpus acest act normativ şi, ştiţi foarte bine, vor fi penalităţi destul de mari pe zi, bani pe care nu are sens să îi plătim nejustificat. Dar, în rest, tot acest subiect că cineva cere informaţii suplimentare nu este adevărat. Oamenii nu trimit alte informaţii decât cele pe care le trimiteau până în prezent. Doar acele structuri prin care se transferă bani în ţară raportează la Oficiul Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor anumite informaţii pe care aceştia le prelucrează în vederea prevenirii, stopării şi combaterii faptelor de terorism", a mai spus el.
Pe 2 iunie, senatorul PNL Florin Cîţu a criticat, într-o postare pe Facebook, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
"Dragnea şi PSD au pus ochii şi pe banii românilor din diaspora. Sumele peste 1.000 de euro urmau să fie confiscate dacă nu erau justificate cu documente. Chiar şi cel care deţine doar cu numele poziţia de ministru al Finanţelor Publice ne asigura că nu se grăbesc cu o astfel de lege. Au minţit! A câta oară? Joi, la câteva săptămâni după aceste asigurări, în şedinţa de guvern a fost aprobat proiectul de lege care confiscă banii românilor trimişi în ţară dacă nu sunt justificaţi cu documente. Au făcut o singură 'concesie'. Pragul este acum de 2.000 de euro. Implicit, toţi românii care trimit bani acasă sunt consideraţi infractori ... dacă nu dovedesc cu acte că nu sunt", a scris el.
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB ) anunţa joia trecută că a promovat proiectul de lege care asigură transpunerea obligatorie în legislaţia internă a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau a finanţării terorismului.
ONPCSB preciza că la nivelul UE a fost adoptat Regulamentul 2015/847, care instituie în sarcina prestatorilor de servicii de plată implicaţi în lanţul de transfer de fonduri obligaţia de Customer Due Diligence (CDD) - Identificarea Clientului, pentru fondurile transferate care depăşesc suma de 1.000 euro sau echivalent (regulamentele UE având un caracter obligatoriu pentru toate statele membre).
Conform ONPCSB, în proiectul de lege care urmează a fi trimis Parlamentului plafonul pentru fondurile transferate a fost stabilit la 2.000 de euro.
"Persoana ordonator/beneficiar al transferului nu are altă obligaţie decât aceea de furnizare a datelor de identitate, respectiv doar informaţiile uzuale pe care orice cetăţean le furnizează atunci când solicită, spre exemplu, un serviciu bancar sau un serviciu al unei alte instituţii financiare", menţionează ONPCSB. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








