Tăriceanu despre comisia pentru adevăr: Voi discuta cu PSD să văd dacă există susţinere
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va discuta cu colegii de la PSD, în cursul zilei de marţi, ca să ştie dacă are susţinere pentru înfiinţarea unei "comisii pentru adevăr şi reconciliere".
"În primul rând am să discut cu colegii mei din grupurile parlamentare, apoi am să discut, poate chiar astăzi, cu colegii mei din PSD, cum e şi normal, să vedem dacă acest demers va întruni susţinerea din start. Noi putem să demarăm acest proiect, dar sigur că aş fi foarte mulţumit dacă de la început vom avea un sprijin cât mai larg. Am să discut, după aceea, şi cu alte grupuri parlamentare. Cred că este nevoie de un astfel de demers, pentru că, din păcate, după cum vedem, România se polarizează din ce în ce mai mult şi atitudinea partidelor politice este una de radicalizare. (...) Este un întreg putregai pe care îl vedem ieşind la suprafaţă. Aceste protocoale secrete de colaborare între SRI şi o serie de instituţii din justiţie nu sunt un lucru de trecut cu vederea. E un semnal foarte grav cu privire la modul defectuos în care au funcţionat aceste relaţii, nişte relaţii nesănătoase care au existat în trecut şi pe care trebuie să le curmăm", a afirmat marţi Tăriceanu, la Senat.
El a explicat că o astfel de comisie este necesară pentru a găsi modificările legislative "care să permită un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii".
"Aici nu e vorba numai de protocoale, e vorba de cei care au operaţionalizat aceste protocoale, încălcând Constituţia şi legile, şi cred că trebuie să încercăm să rezolvăm aceste probleme ţinând cont de responsabilităţile care incumbă fiecăruia. Nu cred că cei care şi-au asumat aceste responsabilităţi, oameni ai legii, ştiind de la bun început că încalcă prevederi fundamentale, pot să rămână în continuare în aceleaşi funcţii. Aici se înscrie şi demersul făcut de ministrul Justiţiei privind revocarea doamnei Kovesi. Cred că o astfel de comisie este necesară pentru a permite tuturor celor care într-un fel sau altul au fost părtaşi la aceste ilegalităţi să ştim cum s-a întâmplat, să ştim cum au funcţionat instituţiile şi să facem curăţenia necesară în legislaţie. Să punem acele prevederi care să permită un control democratic eficient al Parlamentului în ceea ce priveşte funcţionarea serviciilor de informaţii şi, sigur, să dăm semnalele şi elementele necesare şi CSM, care este garantul independenţei justiţiei, care să procedeze pe cale consecinţă pentru a realiza în mod efectiv independenţa justiţiei", a spus Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a precizat că pentru această comisie nu are "un orizont de timp, pentru că nu e un proces simplu de consultare a tuturor celor care (...), ca partide democratice reprezentate în Parlament, ar trebui să subscrie la un astfel de demers".
"Sunt foarte multe lucruri pe care nu le ştim. Poate pe unele le intuim, pe altele nu, şi trebuie să vedem toate mecanismele subterane, oculte, care au funcţionat, obscure sau de altă natură. Cred că am avut dezvăluiri extrem de importante. Finalitatea? Cred că există obligaţia noastră ca Parlament să punem cheile de control la loc în legislaţie, să consolidăm mecanismele de control, să consolidăm de exemplu legislaţia privind funcţionarea Comisiei de control parlamentar asupra serviciilor. Să semnalăm CSM unde sunt deficienţele. CSM pare să funcţioneze uneori într-un turn de fildeş, li se pare că totul e perfect şi apoi ies la suprafaţă aceste lucruri în care au fost direct implicaţi. Unul dintre protocoale e semnat chiar între SRI şi CSM, cu toate că unii dintre membrii CSM nu ştiau de existenţa acestor protocoale. Se pare cu unii membri de la acea dată şi-au asumat semnarea lor. Lucrurile acestea nu sunt simple şi banale", a adăugat el.
Tăriceanu a scris, luni, pe Facebook, că este necesară o comisie ''pentru adevăr şi reconciliere'', aceasta fiind ''o soluţie pentru a afla adevărul şi a începe procesul de repunere a justiţiei în cadrul democratic firesc''. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








