Senat: OUG privind comisia naţională pentru trecerea la moneda euro - adoptată
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, nefiind făcute amendamente.
Proiectul a trecut de Senat cu 54 voturi pentru, 14 împotrivă şi 9 abţineri.
Preşedintele Comisiei Naţională de Prognoză, Ion Ghizdeanu, a precizat că activitatea comisiei este deja începută şi până la 31 decembrie 2018 trebuie să prezinte calendarul aderării la moneda euro şi planul unic.
Senatorul liberal Florin Cîţu a criticat activitatea acestei comisii, menţionând că ministrul Finanţelor nu vine niciodată şi premierul "pleacă după primele cinci minute", iar deciziile sunt adoptate doar de patru persoane: preşedinţii şi vicepreşedinţii.
Senatorul social-democrat Gabriela Creţu, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, a spus că a fost de acord cu această comisie, dar are unele observaţii. Ea a subliniat că Guvernul a exagerat puţin că a adoptat o ordonanţă de urgenţă pe această temă, menţionând că era suficientă o hotărâre de guvern.
Creţu a mai spus că legat de componenţa comisiei există anumite dubii, apreciind că aceasta este extrem de largă, cu o structură extrem de diferită şi îi lipseşte puterea de decizie, să ia măsuri, să corecteze date astfel încât să fie îndeplinite condiţiile.
"Votăm pentru, dar este neclar ce se întâmplă, după ce lucrează această comisie, iar adoptarea euro este o decizie extrem de importantă, pe care nu ne-o permitem să o facem neclară", a adăugat aceasta.
Comisia este condusă de doi preşedinţi, prim-ministrul şi preşedintele Academiei Române, şi doi vicepreşedinţi - guvernatorul BNR şi vicepremierul pe probleme economice.
Senatul este prima Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional.
Prima şedinţă a Comisiei naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a avut loc la 12 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Dezbateri aprinse între UDMR și AUR la dezbaterea unui proiect referitor la limba minorităților
Un proiect inițiat de UDMR privind menținerea dreptului de utilizare a limbii unei minorități naționale în administrația locală, chiar și în cazul în care ponderea acesteia scade sub pragul de 20%, a provocat, miercuri, dezbateri aprinse în plenul Camerei Deputaților între reprezentanții UDMR și cei ai AUR. Proiectul, care avea raport de
Senat: Programul național de investiții ''Anghel Saligny'', prelungit până la 31 decembrie 2027
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (95 de voturi ''pentru''), o propunere legislativă a senatorului UDMR Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, prin care derularea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'' se prelungește până la finalul anului 2027.
Camera Deputaților/ Se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectul de lege are ca obiect reglementare extinderea categoriilor de beneficiari ai schemei d
Mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea a fost validat de plen
Plenul Camerei Deputaților a validat, miercuri, mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea (USR), care preia locul lui Claudiu Năsui, numit ministru în Guvernul Republicii Moldova. ''Se validează mandatul de deputat al lui Badea Mihai - Alexandru, declarat supleant la alegerile din 1 decembrie 2024, în Circumscripția
Marius Budăi (PSD): România are nevoie de o schimbare de direcție
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat miercuri că România are nevoie de mai mult decât o schimbare de nume la Palatul Victoria, ''are nevoie de o schimbare de direcție''. ''România nu are nevoie să schimbe omul care stă în fruntea Guvernului dacă păstrează aceeași politică. Întrebarea esenț
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.







