Tăriceanu: Pentru a afla adevărul, este util să scoatem la lumină toate protocoalele SRI cu alte instituţii
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că toate protocoalele încheiate de SRI cu instituţii ale statului trebuie desecretizate, susţinând că nu îşi aminteşte ca un asemenea document să fi fost discutat în CSAT în perioada cât era premier.
"Poziţia mea este una extrem de clară. Doresc desecretizarea oricăror documente care vizează o colaborare între aceste instituţii. Aşa cum am văzut din protocolul desecretizat săptămâna trecută, apar o serie de lucruri foarte clare şi foarte grave, care demonstrează că principiile separaţiei puterilor în stat, principiul funcţionarii independente a Justiţiei a fost încălcat - sunt elemente care depăşesc cadrul legal, care ar trebui să asigure funcţionarea Justiţiei în orice stat de drept, aşa încât mă declar absolut de acord ca orice protocol de acest gen să fie desecretizat, mai ales că în spaţiul public au apărut informaţii numeroase că sunt multe protocoale, dintre care numai unul singur a apărut la lumina zilei şi cred că este util pentru a afla adevărul să scoatem la lumină toate aceste protocoale'', a afirmat luni Tăriceanu.
Întrebat dacă asemenea protocoale au fost discutate în CSAT, în 2005, în perioada în care premier, Tăriceanu a spus: "Protocoalele nu au fost discutate în CSAT. După cum vedeţi nici acest protocol (n.r. - dintre SRI şi Parchetul General) nu pare să fie discutat şi aprobat în mod expres în CSAT. Ele sunt făcute între instituţii, deci noi nu am avut cunoştinţă despre conţinutul sau cel puţin eu nu îmi aduc aminte să fi ştiut de conţinutul acestor protocoale. (...) Cred că puteţi să înţelegeţi lesne că a trecut ceva vreme, sunt 13 ani din 2005. Nu-mi aduc aminte detaliile, dar, aşa cum vă spun, nu am absolut niciun fel de rezervă, cred că este necesar ca aceste protocoale să fie scoase la lumină".
Tăriceanu susţine că Parlamentul ar putea veni cu elemente în legislaţie care "să împiedice pentru viitor colaborări instituţionale neconstituţionale".
"Cred că, în primul rând, ar trebui să se autosesizeze sau să sesizăm CSM, care are această misiune constituţională de a asigura independenţa Justiţiei, şi nu numai atât. Cred că prin aceste protocoale, care, după părerea mea, încalcă drepturile fundamentale şi libertăţile cetăţenilor, cu atât mai gravă este situaţia, cu atât mai mult CSM ar trebui să-şi arunce o privire atentă şi să tranşeze într-un fel această chestiune. Sigur că şi noi, prin legislaţia pe care o modificăm în aceste momente, după o analiză a lor, o analiză foarte atentă, putem să venim prin legislaţie cu elemente să împiedice pentru viitor asemenea colaborări instituţionale neconstituţionale'', a adăugat Tăriceanu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


