#CentenarulMariiUniri Arad: Deputatul Tripa (PSD) cere Guvernului reabilitarea 'Drumului Regelui Mihai', cu ocazia Centenarului
Deputatul Florin Tripa (PSD Arad) afirmă, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES, că DJ 707 sau "Drumul Regelui Mihai", care face legătura între Castelul Săvârşin şi staţiunea balneară Vaţa de Jos (judeţul Hunedoara) şi a fost construit în perioada postbelică la cererea fostului suveran, ar trebui să fie pe lista de investiţii a Guvernului în acest an Centenar şi să fie reabilitat, în condiţiile în care este pietruit şi impracticabil pentru autovehiculele de clasă mică.
"Este un fapt de netăgăduit că Regele Ferdinand I, cunoscut drept 'întregitorul României', a avut un rol esenţial în construirea statului român modern. De aceea, consider că este de datoria noastră să protejăm şi să conservăm moştenirile culturale, istorice şi materiale pe care Casa Regală ni le-a lăsat de-a lungul timpului. Iar 'Drumul Regelui Mihai' poate deveni astfel unul dintre proiectele de investiţii pe care Guvernul le dedică celebrării a 100 de ani de existenţă a României Mari, într-un judeţ strâns legat de realizarea acestui vis măreţ al secolului trecut", a spus deputatul social-democrat, potrivit comunicatului menţionat.
El adaugă că solicită sprijin guvernamental în vederea reabilitării drumului judeţ şi implicit crearea unei noi legături strategice între judeţele Arad şi Hunedoara, legătură care ar favoriza dezvoltarea zonei, actualmente izolată. Potrivit parlamentarului arădean, atât Castelul Regal Săvârşin (judeţul Arad) cât şi staţiunea balneară Vaţa de Jos (judeţul Hunedoara) au un important potenţial turistic şi economic latent.
Tripa a menţionat faptul că niciunul dintre consiliile judeţene care au în administrare acest traseu nu a realizat investiţii pentru întreţinerea sau conservarea a celor 17 kilometri ai drumului în ultimii peste 20 de ani.
El arată că soluţia tehnică folosită de inginerii italieni contractaţi de Regele Mihai la acea vreme a fost pavarea traseului cu piatră rotundă de râu, o caracteristică încă vizibilă pe alocuri şi care îl face unic în România.
"Având în vedere toate aceste aspecte, propun declararea drumului judeţean DJ707 ca monument istoric şi reabilitarea sa prin refacerea pavajului original, pentru a păstra autenticitatea şi unicitatea obiectivului. Totodată, solicit interzicerea traficului greu, unul dintre principalii factori care au condus la distrugerea terasamentului. Mai mult decât atât, tronsonul de drum judeţean 707 care străbate judeţul Arad facilitează accesul la mai multe obiective turistice importante precum Castelul Salbek din localitatea Petriş, monument istoric de clasă A, sau bisericile de lemn din satele Corbeşti şi Roşia-Nouă, monumente istorice de clasă B, construite în urmă cu mai bine de două secole", a mai spus deputatul Florin Tripa. AGERPRES / (AS - autor: Ioan Weisl; editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


