Şerban Nicolae, despre 'implicarea' SRI în politică: Să meargă până la capăt cei care au ceva de spus
Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, susţine că cine are ceva de spus despre o eventuală implicare a SRI în politică la "împărţirea puterii în România" trebuie să "meargă până la capăt" cu declaraţiile.
"Nu îmi dau seama dacă au informaţii pe care le cunosc, dar nu le spun. Mă interesează mai puţin partea de cancan, mă interesează unde a fost afectată voinţa electoratului, unde a fost afectată voinţa cetăţenilor (...). Nu mă puneţi să fac judecăţi pe bază de declaraţii. Să meargă până la capăt toţi cei care au ceva de spus. Să spună până la capăt cum s-au făcut lucrurile, cum s-au constituit guverne, cum s-au stabilit rezultatele alegerilor, cum s-a împărţit puterea în România", a spus Nicolae, miercuri, la Senat.
Întrebat dacă i se pare ciudat că abia acum se fac astfel de dezvăluiri, precum cele ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia fostul liderul al partidului Victor Ponta ar fi stabilit lista membrilor Guvernului său împreună cu directorul SRI de la acea vreme, George Maior, Şerban Nicolae a spus: "Nu, ciudat nu este. Este, mai degrabă, înfricoşător. Ciudat nu are cum să fie, pentru că o bună perioadă de timp, pe sistem mafiot, a funcţionat Omerta, legea tăcerii. De abia în momentul în care Traian Băsescu a părăsit puterea, a apărut acest fenomen de forţe centripete, aşa, care împrăştiau nucleele din echipa care timp de zece ani a construit şi a consolidat un asemenea sistem".
El a punctat că "bărbaţi de stat, cu foarte multe stele pe umăr", pot să spună adevărul.
"Poate că e bine ca toţi aceşti bărbaţi de stat, cu foarte multe stele pe umăr şi care pretind că au servit drapelul, ţara, patria şi mai ştiu eu ce alte cuvinte pompoase pot să folosească, să-şi recapete măcar minimum de bărbăţie, să spună adevărul. Să spună exact cum s-au implicat, ce căuta SRI în toate aceste chestiuni. Şi mai am un mesaj: Coldea n-a servit niciun stat vertical, a servit un stat abuziv, cocârjat de abuzurile lor, de implicările lor ilegale şi eu cred că ceea ce s-a făcut, inclusiv cu acoperiţii din presă, inclusiv cu acoperiţii din politică, a fost o ticăloşie fără margini", a adăugat Nicolae.
Senatorul PSD consideră "înspăimântător faptul că deja acceptăm ca fiind un lucru cu un mare grad de probabilitate ideea că SRI a fost direct implicat la vârf în formarea Guvernului, în rezultatele alegerilor, în organizarea justiţiei, în funcţionarea părţii penale din justiţia română, în activităţi economice importante, în situaţia, mai ales, a oamenilor de afaceri români".
"Asta mi se pare lucrul cel mai înspăimântător, pentru că de atâţia ani de zile, în ceea ce priveşte justiţia, ni se spunea că lucrurile merg bine, că s-au făcut progrese, că sunt reforme semnificative, MCV-ul lăuda funcţionarea părţii penale a justiţiei române, probabil că pentru cei de la MCV justiţia română se reduce la lupta anticorupţie. N-am aflat care era situaţia cu protocoalele secrete, cu echipele mixte, ce căuta SRI în lupta anticorupţie. N-am aflat nici până astăzi ce căuta presa în vulnerabilităţile la strategia naţională şi cum putea presa să pună în pericol siguranţa naţională, de aceea mi se pare că este foarte grav că se acceptă ideea că SRI făcea guverne, stabilea cine iese preşedintele României într-o bibliotecă sau într-un living. Până să ne punem problema dacă s-au întâmplat sau nu, prezumţia că s-au întâmplat şi că e foarte posibil ca şefii SRI să fie implicaţi în politică la nivel înalt, e deja acceptată, e prezumată ca fiind foarte posibil", a opinat Şerban.
Întrebat cum îşi explică faptul că liderii PSD ascultau sfaturile venite de la SRI, Nicolae a răspuns: "Nu-mi dau seama. Dar nu e vorba de sfaturi când primeşti o ameninţare. (...) Erau cu risc de ameninţare, că poţi să păţeşti ceva mai rău (...). Era o stare de teroare, aici nu e vorba de frica liderilor PSD. Din păcate, România a fost dusă într-o zonă de teroare, de spaimă".
La întrebarea dacă găseşte vreo vină PSD în această situaţie, Nicolae a spus: "PSD-ul face parte din ţara asta". AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


