Mai mulţi parlamentari propun indemnizaţii de limită de vârstă pentru primari, viceprimari şi preşedinţi de CJ (proiect)

Mai mulţi senatori şi deputaţi de la PSD, PNL, PMP şi UDMR au depus o iniţiativă legislativă la Camera Deputaţilor prin care propun acordarea unei indemnizaţii pentru limită de vârstă primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.
"Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi, sau ale altor legi speciale, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limita de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare", se arată în proiect.
Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.
"Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate complete şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată. Indemnizaţia se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează salariul de bază minim brut garantat în plată. Cuantumul indemnizaţiei se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se plăteşte de către acestea", se mai arată în proiect.
Nu beneficiază de această indemnizaţie primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de CJ, a unei infracţiuni de corupţie. Cei care sunt urmăriţi penal nu sunt îndreptăţiţi să primească indemnizaţia până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată, prevede proiectul.
Potrivit expunerii de motive, "nivelul redus al pensiilor pentru limita de vârstă de care beneficiază aceşti aleşi locali generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi ai acestora".
Proiectul a fost iniţiat de 21 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL, PMP şi UDMR, între care Corneliu Olar (PNL), Sorin Roman (PSD), Gheorghe Baciu (PMP), Benedek Zacarie (UDMR).
Iniţiativa legislativă se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 16 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat/Președintele Comisiei de cultură: Traficul de persoane - o realitate dureroasă; am propus amendarea Legii audiovizualului
Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, președinte al Comisiei pentru cultură și media, a anunțat că a propus, marți, în ședința forului, amendamente la Legea audiovizualului care să permită difuzarea de mesaje de informare asupra amenințării pe care o reprezintă traficul de persoane și care să pună pe agenda publică acest subiect.
Hotărârea privind vacantarea mandatului de senator al lui Nicolae Ciucă, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Senatului prin care a luat act de încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Nicolae Ciucă și de vacantare a locului în Circumscripția electorală nr. 17 Dolj a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. Senatorii au luat act, în ședința de luni, de încetarea prin demisie a mandatu
Camera Deputaților: Ministrul Educației - invitat luni la 'Ora Guvernului'
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost invitat de grupul parlamentar AUR, în plenul Camerei Deputaților, tema de dezbatere fiind planurile-cadru pentru învățământul liceal pentru disciplinele Geografie și Istorie. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, săptămâna trecută, ca Daniel David să fie invita
Moșteanu (USR) nu exclude susținerea unei moțiuni de cenzură, cu condiția formării unei guvernări pro-democratice, responsabile
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că nu exclude susținerea unei moțiuni de cenzură, cu condiția perspectivei unei guvernări pro-democratice, 'responsabile'. Precizările au fost făcute după ce Ionuț Moșteanu a fost întrebat dacă USR ar susține
Parlament/ Ședința de plen comun în care urma să fie dezbătută suspendarea președintelui Iohannis - anulată
Ședința de plen comun, care urma să aibă loc marți și în care trebuia să se discute despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis, a fost anulată. Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis luni anularea ședinței de plen comun de marți, de la ora 10:00, în care urma să se discute solicitarea de suspendare a
Parlamentul se reunește marți în ședință comună pentru a discuta cererea de suspendare a președintelui Iohannis
Parlamentul se reunește marți, de la ora 10.00, pentru a discuta solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, care a făcut acest anunț, a precizat să există două posibilități, documentul să fie trimis Curții Constituți
Parlament/ Ședința Birourilor permanente reunite - la ora 13,30
Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc luni, începând cu ora 13,30. Ședința Birourilor permanente reunite va avea loc la Camera Deputaților. Birourile permanente reunite ar urma să ia o decizie în privința cererii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Partidu
POT solicită revocarea din funcție a președinților Senatului și Camerei Deputaților
Partidul Oamenilor Tineri solicită revocarea din funcție a președinților celor două Camere ale Parlamentului, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, susținând că aceștia au blocat intenționat procedura de suspendare a șefului statului. 'De două ori consecutiv, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban s-au folosit de pretexte și artificii procedurale
Gorghiu: Nu voi vota suspendarea lui Iohannis; este doar o temă falsă
Deputatul PNL Alina Gorghiu susține că suspendarea președintelui Klaus Iohannis reprezintă 'doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă niște candidați ca să speculeze electoral starea de nemulțumire a populației'. 'După mai bine de 20 de ani de politică, am învățat să nu evit să spun adevărul de teama unor invective, mai
VIDEO Premierul Ciolacu: Săptămâna viitoare - proiect de lege în Parlament privind domeniul imobiliar
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat joi că săptămâna viitoare în Parlament va funcționa o comisie comună în vederea armonizării unui proiect de lege privind domeniul imobiliar, rezultat din cele trei proiecte depuse până în acest moment în Legislativ de către PSD, PNL și USR. <
Parlament - buget2025/ Bugetul Ministerului Public, aprobat de Comisiile de buget-finanțe
Comisiile parlamentare de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetul pe anul 2025 al Ministerului Public. S-au înregistrat 26 de voturi 'pentru' și 19 contra. Ministerul Public are propuse pentru anul 2025 credite de angajament în valoare de 2.145.416.000 lei, în descreștere cu 17,57%, iar credite bugetare în valoar
Senat: Plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe 2025, aprobate
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2025. Proiectul a fost adoptat cu 64 de voturi ''pentru'', 60 ''împotrivă'' și o abținere. Actul normativ precede dezbaterea pr
Parlamentul a aprobat componența Comisiei SRI; președinte - Eugen Bejinariu (PSD)
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat, luni, componența nominală a Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informații, iar președintele comisiei a fost ales deputatul PSD Eugen Bejinariu. Deputații și senatorii i-au ales ca membri ai Comisiei de control SRI pe următorii parlamentari: deputatul PS
Membrii Comisiei parlamentare de control a SIE - aleși; Alexandru Muraru (PNL) - președinte
Plenul Parlamentului i-a ales, luni, pe membrii Comisiei speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe, stabilind ca deputatul PNL Alexandru Muraru să fie președinte. Votul a fost secret cu buletine. Din comisia SIE vor face parte Alexandru Muraru (deputat PNL) - președinte, Felix Stroe (s
Senatul și-a adoptat bugetul pentru acest an
Senatul și-a adoptat, luni, bugetul pe anul 2025, înregistrându-se 65 de voturi ''pentru'', 38 ''împotrivă'' și 16 abțineri. Potrivit proiectului de hotărâre, bugetul Senatului României pe anul 2025, finanțat din resurse de la bugetul de stat, se stabilește la suma de 277.940.000 le