Turcan despre moţiunea USR pe Justiţie: O moţiune simplă nu conduce la demiterea ministrului; evaluăm
Partidul Naţional Liberal nu a luat o decizie în privinţa susţinerii unei moţiuni simple pe Justiţie - demers anunţat de USR -, dar nu doreşte să îi dea posiblitatea ministrului Tudorel Toader "să mai mintă încă o dată în Parlament", a declarat marţi liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.
"În momentul de faţă suntem în dezbatere publică cu privire la raportul inventat de Tudorel Toader împotriva DNA şi a şefului acestei instituţii. Practic, se realizează o confuzie nocivă între o persoană şi o instituţie, ceea ce este de neacceptat. Aşadar, PNL consideră că în momentul acesta ar trebui ascultat CSM, trebuie să vedem ce decizie se ia în CSM, am dori să auzim răspunsurile ministrului Justiţiei în spaţiul public şi nu de la tribuna Parlamentului referitor la încălcarea legii pe care el a făcut-o cu acel simulacru de raport. Cea mai mare dorinţă a lui Tudorel Toader este să vină în plenul Parlamentului şi să prezinte în pseudo-raportul lui răfuiala între PSD - ALDE şi instituţia care luptă împotriva corupţiei. Şi credem că Parlamentul României nu trebuie să fie confiscat de interlopi, nu trebuie să fie locul unde miniştrii şi-au creat obiceiul să vină şi să ofere informaţii false", a spus Turcan, la Parlament, întrebată dacă PNL susţine moţiunea simplă pe Justiţie anunţată de USR.
Potrivit Ralucăi Turcan, PNL consideră că, "dacă ar avea onoare", Tudorel Toader ar demisiona, "iar dacă ar avea responsabilitate pentru ţară, cei din PSD - ALDE ar trebui să îl demită de urgenţă pe ministrul Toader".
"Să nu ne ascundem după deget şi să ne facem că nu cunoaştem realitatea - o moţiune simplă în Parlament nu conduce la demiterea ministrului. Au fost moţiuni votate în Parlament şi care nu au avut nicio reacţie. La modul la care este ţinut în braţe ministrul Justiţiei de către capii inculpaţi şi condamnaţi ai majorităţii PSD - ALDE, nu credem că îl vor lăsa din braţe, indiferent de votul Parlamentului. Analizăm această situaţie, însă vreau să vă spun foarte limpede că şi eu, ca prim-vicepreşedinte al PNL, am o reţinere în a-i oferi acestui pseudo-ministru, acestui om care a făcut România de ruşine în întreaga UE şansa şi onoarea să vină la tribuna Parlamentului încă o dată şi să mintă. Argumentele invocate în acel raport sunt o înşiruire de minciuni. Evaluăm, nu e o decizie luată şi o să o comunicăm. (...) Asistăm la o răfuială de tip interlop cu instituţiile statului român", a susţinut deputata PNL. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'
Camera Deputaților/ Dezbateri aprinse între UDMR și AUR la dezbaterea unui proiect referitor la limba minorităților
Un proiect inițiat de UDMR privind menținerea dreptului de utilizare a limbii unei minorități naționale în administrația locală, chiar și în cazul în care ponderea acesteia scade sub pragul de 20%, a provocat, miercuri, dezbateri aprinse în plenul Camerei Deputaților între reprezentanții UDMR și cei ai AUR. Proiectul, care avea raport de
Senat: Programul național de investiții ''Anghel Saligny'', prelungit până la 31 decembrie 2027
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (95 de voturi ''pentru''), o propunere legislativă a senatorului UDMR Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, prin care derularea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'' se prelungește până la finalul anului 2027.
Camera Deputaților/ Se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectul de lege are ca obiect reglementare extinderea categoriilor de beneficiari ai schemei d
Mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea a fost validat de plen
Plenul Camerei Deputaților a validat, miercuri, mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea (USR), care preia locul lui Claudiu Năsui, numit ministru în Guvernul Republicii Moldova. ''Se validează mandatul de deputat al lui Badea Mihai - Alexandru, declarat supleant la alegerile din 1 decembrie 2024, în Circumscripția
Marius Budăi (PSD): România are nevoie de o schimbare de direcție
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat miercuri că România are nevoie de mai mult decât o schimbare de nume la Palatul Victoria, ''are nevoie de o schimbare de direcție''. ''România nu are nevoie să schimbe omul care stă în fruntea Guvernului dacă păstrează aceeași politică. Întrebarea esenț
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc






