Senat/Comisia de apărare: Propunerea audierii lui Liviu Dragnea - respinsă; comisiile comune vor decide
Propunerea audierii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în Comisia de apărare a Senatului, pe tema declaraţiilor legate de activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, a fost respinsă marţi, dar preşedinţii comisiilor de resort din cele două Camere vor decide înscrierea acesteia pe ordinea de zi a unei şedinţe comune a Parlamentului.
Soluţia ca această propunere să revină comisiilor reunite de apărare ale celor două Camere aparţine senatorului Nicolae Moga şi a fost votată în Comisia de apărare din Camera superioară cu 7 voturi 'pentru' şi 2 'abţineri'.
"Vă citesc din Constituţia României, art. 64, alin. 4: 'Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune'. Eu vă propun ca acest subiect să fie discutat într-o şedinţă comună, Cameră - Senat", a declarat senatorul PSD Nicolae Moga.
Propunerea PNL de audiere a lui Liviu Dragnea a fost respinsă cu cinci voturi "împotrivă" şi patru "pentru".
"Noi considerăm că, atât timp cât planează asupra unor instituţii anumite suspiciuni, este foarte important ca cel care lansează în spaţiul public astfel de afirmaţii, în speţă dl deputat Liviu Dragnea, să vină să ne precizeze, să aducă dovezi, astfel încât interviurile dumnealui să nu fie numai simple poveşti pescăreşti, ci să vedem dacă sunt susţinute de poveşti", a afirmat senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.
Luni, liderul social-democraţilor a declarat că este nevoie de o anchetă parlamentară atât în cazul activităţii SPP, cât şi în privinţa unor şefi din diverse instituţii, "care se pare că acţionează ilegal". Totodată, Liviu Dragnea a precizat că această comisie va fi înfiinţată la următorul plen reunit al Parlamentului. Referindu-se la o eventuală modificare a Legii privind organizarea şi funcţionarea SPP, Dragnea a spus: "Sub nicio formă nu vrem să luăm SPP de la preşedinte".
Săptămâna trecută, Dragnea a anunţat că va merge la Comisia de apărare de la Senat pentru a fi audiat pe acest subiect.
Pe 29 ianuarie, Liviu Dragnea nu excludea posibilitatea existenţei unui scenariu vehiculat de presă şi analişti, conform căruia Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose ar fi avut "relaţii strânse cu persoane din zona serviciilor secrete". Mai mult, el susţinea că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Lucian Pahonţu, şef al SPP.
"Şeful SPP-ului nu are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (...) Este un coleg de-al nostru - de mine s-a ascuns - Paul Stănescu - probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui - eu cred că vorbea doar în numele dumnealui - şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului. Dacă acelaşi tip de discuţie l-a avut şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, putem începe să avem explicaţii. Mi se pare un lucru foarte grav", spunea preşedintele PSD.
Vicepremierul Paul Stănescu a confirmat ulterior aceste informaţii. "A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării, că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar", povestea Stănescu, la Parlament, pe 31 ianuarie. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


