RETROSPECTIVĂ 2017 Cameră: Legile justiţiei, legea salarizării - printre cele mai dezbătute proiecte din acest an
Modificările aduse legilor justiţiei, legea privind salarizarea personalului din sectorul bugetar şi cea referitoare la reducerea pedepselor executate în penitenciare în condiţii improprii au fost cele mai dezbătute acte normative adoptate de Camera Deputaţilor în anul 2017.
* În ultima sesiune parlamentară din acest an, legile justiţiei au fost modificate în comisia specială, condusă de fostul ministru al justiţiei Florin Iordache, şi apoi în plen, pe fondul unor proteste din partea Opoziţiei şi a manifestărilor în stradă.
Statutul procurorilor şi judecătorilor a fost dezbătut 13 ore în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, timp în care deputaţii USR şi-au susţinut amendamentele cu ajutorul unei portavoce. Votul final a fost însoţit de fluierături ale deputaţilor Opoziţiei. Odată cu această lege, plenul a adoptat un alt proiect contestat de către Opoziţie, care vizează modificarea legii ANI în sensul în care ar înceta unele interdicţii impuse parlamentarilor.
De asemenea, modificările la legea privind organizarea judecătorească şi la legea CSM au fost adoptate de Camera Deputaţilor, în protestele reprezentanţilor Opoziţiei, care au încercat mai multe artificii procedurale pentru amânarea dezbaterilor.
* O altă lege îndelung dezbătută de Parlament în acest an a fost cea a salarizării unitare a personalului bugetar, promovată în prima sesiune ca iniţiativă legislativă a parlamentarilor PSD şi ALDE. Reprezentanţii PNL şi USR au criticat această lege, considerând că a fost făcută "pe genunchi". În replică, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a susţinut că legea este în conformitate cu programul de guvernare aprobat de Legislativ şi prevede o creştere etapizată a salariilor bugetarilor cu 56%.
* Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, în prima sesiune a anului, proiectul de lege privind recursul compensatoriu care prevede reducerea pedepselor cu şase zile la fiecare 30 de zile executate în penitenciar în condiţii improprii, pe baza acestei legi fiind eliberaţi mai mulţi deţinuţi.
* Un proiect important adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional, a fost cel referitor la achiziţionarea rachetelor Patriot.
* Camera Deputaţilor şi-a modificat Regulamentul, astfel încât persoanele solicitate să fie obligate să se prezinte la audieri în comisiile parlamentare de anchetă. O modificare controversată a Regulamentului adoptată se referă la timpii de dezbatere a unui act normativ, PNL şi USR susţinând că astfel se reduce semnificativ dezbaterea parlamentară.
* Totodată, deputaţii au adoptat legea cu privire la tariful de referinţă al asigurării RCA şi au aprobat Programul carne de porc din fermele româneşti.
Textul referitor la RCA prevede că tariful de referinţă - prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieţei de asigurări RCA - va fi calculat pe baza unei formule, semestrial, de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi se publică de către ASF.
* Mai multe legi privind instituirea unor zile ca sărbători au fost, de asemenea, adoptate de deputaţi, printre care 25 martie - Ziua Pădurilor, 21 martie - Ziua Olteniei, 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România, 18 decembrie - Ziua Minorităţilor Naţionale din România, 30 mai - Ziua limbii şi teatrului idiş.
* Alte proiecte adoptate de Camera Deputaţilor au vizat modificarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care obligă agresorul să se prezinte periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie, OUG privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, cu un amendament care prevede că ministrul de Interne este cel care numeşte şeful acestei structuri.
* Camera Deputaţilor a decis şi înfiinţarea Avocatului Copilului, în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, ca domeniu pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, şi a adoptat proiectul de lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia.
* Deputaţii au mai modificat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, stabilind un plafon maxim de 8.500 de lei.
* OUG privind plata defalcată a TVA a fost adoptată de deputaţi cu modificări, astfel încât acest mecanism să fie aplicat doar pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvenţă, stabilind plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem. Legea a fost promulgată de preşedinte.
* Legea prevenirii a fost, totodată, adoptată de deputaţi, actul normativ reglementând unele instrumente care trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii de către societăţile comerciale, act normativ de asemenea promulgat.
* Proiectul de lege care prevede că Imnul Naţional al României se intonează pe stadioane şi baze sportive doar la finala unor competiţii oficiale la nivel naţional sau la turneul final, cel referitor la judecătorii Curţii Constituţionale care nu pot fi urmăriţi penal, arestaţi, percheziţionaţi, trimişi în judecată fără încuviinţarea plenului Curţii, precum şi la interzicerea folosirii animalelor în circuri se mai numără printre proiectele adoptate de deputaţi în acest an.
* Deputaţii au avut de dezbătut şi votat anul acesta trei moţiuni simple, toate fiind respinse. "PSD dăunează grav sănătăţii", moţiunea simplă iniţiată de deputaţii PNL, USR şi PMP, prin care se solicita premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătăţii, având în vedere "criza vaccinurilor", "birocraţia care sufocă România", "nefinalizarea construcţiei de spitale", "farsa salariilor ca afară". "Domeniul sănătăţii nu este unul care să mai permită experimente. Experimentele nefaste ale actualului ministru, care, prin prestaţia sa, a adus în colaps sistemul de sănătate, trebuie stopate", spuneau iniţiatorii.
O altă moţiune simplă, "Infrastructura de transport a României sub domnia intereselor PSD. Deziluzie, demagogie şi descurajare", a fost depusă de deputaţii PNL şi USR, aceştia solicitându-i de această dată premierului să-l demită pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi să ia anumite măsuri în acest domeniu pentru deblocarea investiţiilor în infrastructura de transport.
"PSD stăpânul Justiţiei?! Chiar aşa ...", este ultima moţiune simplă iniţiată de grupurile parlamentare ale PNL şi USR. Deputaţii Opoziţiei îi solicitau în text ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să nu promoveze în forma prezentată modificările la legile justiţiei, susţinând că există o "agendă ascunsă" în aceste iniţiative.
* În ce priveşte ponderea grupurilor partidelor politice de la Cameră, după primul an de mandat, cel al PSD are în continuare cei mai mulţi membri, adică 152. Grupul social-democraţilor a pierdut 3 deputaţi, cel mai important dintre ei fiind fostul premier Victor Ponta.
Grupul PNL are 68 de membri şi a fost părăsit de un singur deputat de la începutul anului până acum. Grupul USR are 28 de deputaţi şi de la acest grup au plecat doi membri. Grupul ALDE are 15 membri, iar din cadrul acestuia au plecat şase deputaţi. Grupul PMP are 16 deputaţi şi a pierdut doi.
* Deputaţii au respins, în 2017, cele două cereri formulate DNA de urmărire penală a deputaţilor social-democraţi Eugen Bejinariu şi Rovana Plumb.
Solicitarea DNA cu privire la încuviinţarea efectuării urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru abuz în serviciu a fost respinsă cu 88 voturi în favoarea cererii, 183 împotrivă şi 2 abţineri.
De asemenea, cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului PSD Rovana Plumb, fost ministru al Mediului, a fost respinsă de deputaţi. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, solicitase sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb în legătură cu săvârşirea complicităţii la abuz în serviciu, în dosarul în care este vizată şi vicepremierul Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părţi din Insula Belina şi braţul Pavel în administrarea CJ Teleorman.
* Parlamentul a decis, în acest an, constituirea mai multor comisii comune de anchetă sau speciale.
Astfel, a fost constituită Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, condusă de Florin Iordache, comisie în care au fost modificate cele trei legi ale justiţiei - statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judecătorească şi cea privind organizarea CSM. Această comisie a dezbătut şi punerea în acord a prevederilor Codului penal, de procedură penală, cu directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie.
O altă comisie constituită de Parlament este cea de anchetă pentru clarificarea aspectelor ce ţin de desfiinţarea fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie, condusă de senatorul Şerban Nicolae. Membrii acestei comisii au întreprins şi vizite la sediul unde este depozitată arhiva SIPA.
Comisia specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, condusă de deputatul PSD Oana Florea, a audiat, pe parcusul celor două sesiuni, mai multe persoane, întocmind un raport preliminar în care se arată că sunt indicii că s-ar fi fraudat prezidenţialele din 2009. Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, deşi a fost chemată de mai multe ori la comisie, a declinat toate invitaţiile.
Comisia de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, condusă de Iulian Iancu, precum şi comisiile speciale comune referitoare la celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru întregirea Neamului, respectiv la coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 au fost, de asemenea, constituite în acest an.
* Parlamentul a adoptat, în acest an, o moţiune de cenzură, în urma căreia Guvernul Sorin Grindeanu a fost demis, în schimb, a respins două moţiuni de cenzură, una fiind îndreptată împotriva Guvernului Mihai Tudose.
La începutul primei sesiuni parlamentare, în luna februarie, parlamentarii PNL şi USR au depus moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naţionale. Nu legalizaţi furtul în România", aceasta fiind respinsă de Parlament.
La sfârşitul acestei prime sesiuni, în luna iunie, încă o moţiune de cenzură a fost iniţiată împotriva Guvernului Grindeanu, de această dată depusă de PSD şi ALDE. Moţiunea de cenzură intitulată "România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor" a fost adoptată, iar Guvernul Grindeanu a fost demis.
PNL şi USR au depus, în a doua sesiune parlamentară, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tudose, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", care a fost respinsă de Parlament.
* Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a validat-o pe Doina Gradea pentru funcţia de preşedinte-director general interimar al Societăţii Române de Televiziune. De asemenea, fostul premier Sorin Grindeanu a fost validat pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
* Parlamentul a adoptat, tot în şedinţă comună, Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor. Potrivit Codului de conduită, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi au obligaţia să acţioneze cu onoare şi disciplină, ţinând cont de principiile separaţiei puterilor în stat, transparenţei, probităţii morale, responsabilităţii şi respectării reputaţiei Parlamentului.
* La finalul anului, înainte de Crăciun, parlamentarii au adoptat, în ritm accelerat, proiectul de buget şi cel al asigurărilor sociale de stat pe 2018.
AGERPRES/(AS - autori: Alina Novăceanu, Dana Piciu; editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


