Comisia specială pentru legile justiţiei a dat vot favorabil la proiectul Legii 317/2004 privind CSM
Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justiţiei au dat marţi vot favorabil raportului la proiectul Legii 317/2004 privind CSM, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, care va intra în dezbaterea plenului Senatului.
Au votat în favoarea raportului 12 de deputaţi, iar doi deputaţi au votat împotrivă.
Parlamentarii comisiei nu au adus modificări capitolului referitor la Inspecţia Judiciară, proiectul rămânând în linii generale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Astfel, Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM cu sediul în municipiul Bucureşti.
Printre cele mai importante modificări aduse marţi seara de comisia specială se află cea conform căreia "Plenul CSM, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele CSM, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului, sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări în vederea apărării independenţei".
Parlamentarii au mai decis între altele ca proiectul ordinii de zi şi proiectele de hotărâri ce se supun votului Plenului sau Secţiilor se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a CSM. În ordinea de zi publicată nu se includ cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu controlului judiciar sau pe cauţiune cu privire la judecători, procurori ori magistraţi asistenţi.
Pentru exercitarea atribuţiilor CSM prin intermediul Plenului şi al Secţiilor se organizează comisii de lucru, cu rol de structuri pregătitoare de specialitate din care fac parte membrii consiliului.
Calitatea de membru ales al CSM reprezentant al societăţii civile, reprezentant al societăţii civile, reprezintă vechime în specialitate recunoscută în profesiile juridice, şi pe durata mandatului, este incompatibilă cu exercitarea calităţii de parlamentar ales local, funcţionar public, judecător, procuror, notar public, avocat, consilier juridic, mediator, arbitru, executor judecătoresc, practician în insolvenţă, grefier, consilier de probaţiune şi a altor profesii juridice reglementate de lege.
Miercurea trecută, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu 177 voturi "pentru", 78 "împotrivă", iar un deputat nu a votat.
Lucrările comisiei s-au încheiat pe "Imnul golanilor" al cantautorului Cristian Paţurcă. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Karina Olteanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


