Cameră: Cele 6.500 de amendamente ale USR la regulament, retrase; discuţii aprinse Nicolicea - Turcescu
Comisia pentru regulament a Camerei Deputaţilor s-a reunit joi dimineaţă pentru a dezbate cele peste 6.500 de amendamente depuse cu o zi în urmă de deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu la regulamentul forului legislativ.
Din dezbateri a rezultat însă, după discuţii aprinse, că respectivele amendamente au fost retrase.
Preşedintele Comisiei de regulament, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a remarcat faptul că amendamentele sunt ilizibile iar în ceea ce priveşte conţinutul, acestea diferă unele de altele de cele mai multe ori prin modificări minore, cum ar fi semne de punctuaţie. A urmat un schimb de replici între deputatul PMP Robert Turcescu şi Eugen Nicolicea.
Robert Turcescu: "Domnule Nicolicea, avem o rugăminte - să înţelegem şi noi despre ce e vorba. Dacă ţinem o conferinţă de presă şi nu ţinem o şedinţă a comisiei...".
Eugen Nicolicea: "V-aţi repetat de cinci ori, parcă aţi fi doamna Cosette (n.r. - Chichirău, USR)".
Robert Turcescu: "Să ne dea cuvântul, mai vedem...".
Eugen Nicolicea: "Se repetă ca un papagal".
Robert Turcescu: "Vă rog să vorbiţi în termeni politicoşi, domnule Nicolicea!".
Eugen Nicolicea: "A fost doar o comparaţie".
Robert Turcescu: "Vă pot compara eu în momentul de faţă cu un dihor, da? Dacă vreţi comparaţie. În atlasul zoologic pot găsi imediat comparaţie".
Eugen Nicolicea: "Am văzut ce vă poate pielea".
Robert Turcescu: "Păstraţi-vă decenţa!".
După acest schimb de replici, Eugen Nicolicea a dorit să intre în tema şedinţei - cele 6.500 de amendamente ale USR. El a amintit, citând o declaraţie de miercuri a iniţiatorului, că aceste amendamente sunt de fapt "o armă împotriva abuzurilor Opoziţiei", nu o dorinţă reală de a amenda regulamentul.
Între timp, Turcescu a protestat din nou faţă de faptul că a fost convocat de la ora 9,00 la şedinţa comisiei, susţinând că nu există o ordine de zi.
Robert Turcescu: "Vreau să ţineţi o şedinţă a Comisiei de regulament, prezentaţi ordinea de zi, prezentaţi spre aprobare ordinea de zi. Hai să discutăm pe chestiuni regulamentare".
Eugen Nicolicea: "Ai venit să faci scandal. Se pare că nu ai decât nişte bile negre azi".
Robert Turcescu: "Dar mai mari".
Eugen Nicolicea: "Mai mari, dar tot negre".
Robert Turcescu: "Asta-i viaţa!".
Eugen Nicolicea: "Cu atât mai rău, ne uităm la culoarea fiecăruia".
Robert Turcescu: "Chiar vă invit, după şedinţa Comisiei de regulament".
Eugen Nicolicea: "Haideţi să citesc mai departe... deci s-a modificat un cuvânt", încercând să treacă din nou la amendamente.
Robert Turcescu: "Nu facem revista presei, că nu de aia ne-am adunat, revista presei am făcut-o la ora 7,00 dimineaţa, acasă, la cafea, deci nu despre revista presei este vorba acum".
Eugen Nicolicea: "Nu despre revista presei vorbesc".
Robert Turcescu: "Vorbiţi despre procedeu atunci, nu despre articole din 'Revista 22', din 'Evenimentul zilei' sau de unde o fi".
Eugen Nicolicea: "Aţi rămas la presă, acum discutam despre articolele propuse. Autorul (n.r. - deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu) a explicat în 'Revista 22'. (...) O să vorbesc ce vreau în comisia asta".
Robert Turcescu: "Avem comisii, m-aţi convocat la Comisia de regulament. Vă îndemn să intraţi în ceea ce înseamnă prezidarea unei comisii de regulament".
Eugen Nicolicea: "Domnul Turcescu a susţinut nişte prostii. Eu îi explic prostiile domnului Turcescu şi, pentru ca să nu le puteţi auzi, mă bruiază. Şi acum citesc din prostiile susţinute de domnul Turcescu. Au schimbat un cuvânt pe care l-au plimbat de colo-colo".
Robert Turcescu: "Mergeţi în biroul celălalt şi faceţi conferinţă de presă a lui Eugen Nicolicea".
Eugen Nicolicea: "Domnule Turcescu, nu vă interesează amendamentele pe care le-aţi susţinut? Aţi citit vreun articol?".
Robert Turcescu a arătat că strategia prin care USR a depus un număr foarte mare de amendamente este o practică parlamentară numită "filibuster", menită să împiedice 'nişte tâmpenii făcute circumstanţial din dorinţa de a pune pumnul în gură Opoziţiei".
Preşedintele Comisiei de regulament a susţinut ulterior că raportorii trebuiau să dezbată cele peste 6.000 de amendamente.
"Le-am creat toate condiţiile. (...) Vă rog să vedeţi aceste amendamente, să vedeţi că sunt imposibil de citit - cred că aţi văzut - dacă doreşte cineva 'filibuster' chiar în comisie îl rog să înceapă să citească", a spus Nicolicea, care a dat apoi o serie de exemple de modificări de punctuaţie în unele amendamente ale USR.
"Deci, eu nu am venit să îl ascult pe domnul Nicolicea citind în faţa presei bucăţi din aceste amendamente", a intervenit Turcescu, în timp ce Nicolicea continua cu exemplele şi susţinea că "aceste amendamente au fost făcute tot cu presa". "Trebuie să le prezinte cineva", a arătat deputatul social-democrat.
În discuţie a intervenit şi deputatul PNL Adriana Săftoiu.
"Ca să le prezinte, ar trebui să şi le asume cineva, pentru că iniţiatorul şi le retrage. Omul respectiv a depus o cerere prin care îşi retrage amendamentele, eu înţeleg că ieri după-amiază, nu azi. Deci, eu nu sunt dispusă să discut nişte amendamente pe care nimeni nu mai are chef să şi le asume", a punctat deputatul PNL Adriana Săftoiu.
"Le-aţi susţinut ieri, vă rog să-mi spuneţi dacă le putem dezbate ieri", a replicat Nicolicea.
"Nu ştiu dacă putem sau nu. Doar că nu doresc să fac acum istorie contrafactuală", a răspuns Săftoiu.
"De ce? Nu vreţi să recunoaşteţi? De prostie aţi susţinut?", a continuat Nicolicea.
"Deci, ieri nu am susţinut amendamentele respective pentru că nu le citisem şi habar n-aveam ce scriau ele. Ieri puteam să am o părere pro sau contra dacă le dezbăteam. Înţeleg că iniţiatorul şi le-a retras, deci nu sunt dispusă să mă uit peste nişte amendamente retrase. Dacă cineva şi le asumă, OK, discutăm, facem raportor, dar haideţi să mergem pe un fir logic", a mai spus Adrian Săftoiu.
"Dar ieri nu grupul dumneavoastră a vorbit de punerea pumnului în gură, că nu l-am lăsat să citească amendamentul?", a replicat Nicolicea.
"Pumnul în gură pleca de la amendamentul domnului Marton Arpad (la articolul 120 din regulamentul Camerei - n.r.)", a răspuns Săftoiu.
Deputatul UDMR Marton Arpad a dorit să afle dacă există într-adevăr o altă cerere prin care se solicită retragerea setului de amendamente.
"S-a depus una dintre ele, dar care nu are număr de înregistrare, de la grupul USR. Înţeleg că fost închis la Parlament, dar la grup nu ştiu să fie închis. Având în vedere că primul avea doi autori, deci nu ştiu dacă sunt retrase sau nu, este un alt incident de procedură", a răspuns Nicolicea.
"Dar la intrare există vreun număr de înregistrare de la USR?", a întrebat şi Turcescu.
"Există o ştampilă de la USR "ieşire", cu număr, numai că nu e trecut nimic pe ea. Deci, dacă nu ar fi existat acea ştampilă, nu discutam de aşa ceva", a arătat preşedintele comisiei.
"Vreau să clarific despre ce documente discutăm şi apoi să mergem pe procedură", a completat Marton Arpad.
"E clar că e retras!", a conchis Adriana Săftoiu.
Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a arătat că reprezentantul USR este de faţă la şedinţa comisiei şi că "nu ştie că s-au retras aceste amendamente".
"Ce faceţi?", s-a adresat aceasta lui Vlad Duruş de la USR. "Voi toţi urlaţi şi vreţi să se aplice legea şi regulile din Parlament, aşa cum vreţi voi", a adăugat Cătăniciu.
La acest moment al discuţiilor, a fost prezentat de către Vlad Duruş documentul cu ştampila USR.
"Explicaţi dumneavoastră", a spus Nicolicea.
"Este un document venit de la USR", a răspuns Robert Turcescu.
Eugen Nicolicea a decis trecerea la punctul următor de pe ordinea de zi. Între timp, membrii comisiei s-au lămurit că de fapt deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu şi-a retras amendamentele la regulamentul Camerei Deputaţilor.
Miercuri, Viziteu a anunţat că a depus 6.500 de amendamente pentru modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi a afirmat că acestea nu au fost acceptate de preşedintele Comisiei pentru regulament, Eugen Nicolicea, pe care l-a acuzat de abuz în serviciu şi fals în acte, "pentru că a minţit în plen" că acestea nu există.
Deputatul USR a susţinut că a făcut acest lucru în şedinţa Comisiei de regulament, "convocată neregulamentar" miercuri dimineaţă, în care propunerea de modificare a regulamentului în ceea ce priveşte supunerea la vot a amendamentelor a primit vot favorabil.
Viziteu a arătat că softul creat poate genera foarte multe amendamente la fiecare articol, toate amendamentele fiind unice, ca "armă extremă la nişte abuzuri extreme pe care cei din majoritate pare că le comit". AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (surse)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au votat pentru învestirea Guvernului 280 de parlamentari. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi:
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Peiu (AUR): Se păstrează taxele, dar se reduce deficitul; este ăsta un adevăr?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Vom răspunde la replicile politice prin acțiune și nu prin alte replici
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat în plenul Parlamentului că românii nu așteaptă o nouă rundă de replici politice, ci așteaptă răspunsuri la întrebări care dor, subliniind că Guvernul pe care-l va conduce va răspunde prin acțiune și nu prin alte replici.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Simu: Parlamentarii Unit nu vor vota acest Guvern
Deputatul Aurora Tasica Simu a declarat, marți, în plenul reunit al Legislativului, că parlamentarii neafiliați, aparținând Partidului Unit, nu vor vota Guvernul Luca Niculescu, menționând că nu este suficientă schimbarea executivului dacă sunt păstrate 'același măsuri împotriva poporului'.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Tudor Ionescu: Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului
Deputatul Tudor Ionescu a anunțat, marți, în plenul Parlamentului, că Partidul SOS România nu va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Ninel Peia i-a oferit premierului desemnat agheasmă, busuioc și tămâie
Senatorul PACE - Întâi România, Ninel Peia, i-a oferit marți premierului desemnat Luca Niculescu agheasmă, busuioc și tămâie și a anunțat că grupul din care face parte va susține noul Guvern.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu propune lansarea unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în UE
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că va propune lansarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui proiect național dedicat următorilor 20 de ani ai României în Uniunea Europeană.
Parlament - învestire Guvern/ Pambuccian: Astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului
Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, consideră că astăzi ar putea să fie o zi a armistițiului, pentru că, dincolo de toate disputele politice, se află oamenii.
VIDEO Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: Votul de azi nu reprezintă un cec în alb, sunt conștient de acest lucru
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți că și asumă responsabilitatea conducerii Guvernului fiind conștient că votul pe care îl va primi în Parlament nu reprezintă un cec în alb.


