Popescu (PNL): Dezbaterile pe legile Justiţiei, transformate de 'locotenenţii' lui Dragnea într-un moment ruşinos al democraţiei
Deputatul PNL Pavel Popescu a criticat dezbaterile din Parlament pe marginea modificărilor la legile Justiţiei, susţinând că "locotenenţii" lui Liviu Dragnea au transformat discuţiile ''într-un moment ruşinos'' pentru democraţie şi pentru ideea de parlamentarism, ''călcând în picioare, fără nicio jenă, regulamente, legi şi cutume".
El a arătat că miercuri, deşi în Parlament încă se votau amendamentele la Statutul judecătorilor şi procurorilor, pe site-ul Senatului această lege apărea ca fiind deja adoptată.
"Acest lucru demonstrează lipsa totală de respect pe care cei din majoritatea PSD - ALDE o au faţă de lege, faţă de Constituţie şi faţă de românii care i-au votat", consideră Popescu, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
În opinia sa, toate acestea afectează imaginea României pe plan internaţional şi imaginea Parlamentului pe plan intern.
"În acest an, parlamentarii PSD - ALDE au votat fără să clipească rapoarte ce însumau sute de pagini, fără să aibă posibilitatea de a afla ce se află acolo. Singurul motiv pentru care votau era că aşa le spuneau păstorii. Dragi parlamentari din PSD şi din ALDE, unde vă este onoarea şi unde vă este loialitatea? Sunteţi loiali legilor şi cetăţenilor României sau sunteţi loiali acestui grup infracţional organizat care foloseşte Parlamentul doar cu scopul de a-i scăpa pe Dragnea şi Tăriceanu de Justiţie? Nicolae, Vlase, Nicolicea şi Iordache şi-au asumat public rolul de ciocli ai Justiţiei independente din România. Voi, însă, ce scuză aveţi? (...) Dragi colegi, aţi transformat o zi de doliu naţional în onoarea unui român pe care spuneţi că îl admiraţi şi îl respectaţi într-o nouă zi neagră pentru democraţia românească. (...) Să vă fie ruşine!", conchide Popescu. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'
Camera Deputaților/ Dezbateri aprinse între UDMR și AUR la dezbaterea unui proiect referitor la limba minorităților
Un proiect inițiat de UDMR privind menținerea dreptului de utilizare a limbii unei minorități naționale în administrația locală, chiar și în cazul în care ponderea acesteia scade sub pragul de 20%, a provocat, miercuri, dezbateri aprinse în plenul Camerei Deputaților între reprezentanții UDMR și cei ai AUR. Proiectul, care avea raport de
Senat: Programul național de investiții ''Anghel Saligny'', prelungit până la 31 decembrie 2027
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (95 de voturi ''pentru''), o propunere legislativă a senatorului UDMR Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, prin care derularea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'' se prelungește până la finalul anului 2027.
Camera Deputaților/ Se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru crescătorii din sectorul suin în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectul de lege are ca obiect reglementare extinderea categoriilor de beneficiari ai schemei d
Mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea a fost validat de plen
Plenul Camerei Deputaților a validat, miercuri, mandatul de deputat al lui Mihai Alexandru Badea (USR), care preia locul lui Claudiu Năsui, numit ministru în Guvernul Republicii Moldova. ''Se validează mandatul de deputat al lui Badea Mihai - Alexandru, declarat supleant la alegerile din 1 decembrie 2024, în Circumscripția
Marius Budăi (PSD): România are nevoie de o schimbare de direcție
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat miercuri că România are nevoie de mai mult decât o schimbare de nume la Palatul Victoria, ''are nevoie de o schimbare de direcție''. ''România nu are nevoie să schimbe omul care stă în fruntea Guvernului dacă păstrează aceeași politică. Întrebarea esenț
Senat: 2029 - Anul Doina Cornea
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România. Au fost înregistrate 92 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și opt abțineri.
Senat: Orașul ilfovean Voluntari - declarat municipiu
Senatul a adoptat, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul care prevede că orașul ilfovean Voluntari este declarat municipiu. S-au înregistrat 91 de voturi 'pentru', 14 'împotrivă' și trei abțineri. 'Orașul Voluntari, județul llfov, se declară municipiu', prevede proiectul adoptat.
Senat: Concediu de odihnă suplimentar pentru angajații cu familii monoparentale
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a articolului 147 din Codul muncii prin care angajaților cu familii monoparentale li se acordă un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru' și 22 de abțineri. Potrivit expunerii de
Senat: Elevii - obligați să se prezinte la școală în uniformă (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. S-au înregistrat 84 de voturi 'pentru', 18 'împotrivă' și patru abțineri. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr.
Senat: Organizarea Programului 'Noaptea Muzeelor', reglementată prin lege (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se stabilește organizarea anuală a Programului 'Noaptea Muzeelor' în cel de-al treilea sfârșit de săptămână al lunii mai. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 septembrie,
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Camera Deputaților; mandatul va fi preluat de Mihai Alexandru Badea
Deputatul USR Claudiu Năsui și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Guvernul Republicii Moldova. Mandatul său de deputat de București va fi preluat de Mihai Alexandru Badea, acesta fiind următoarea persoană pe lista de candidați ai USR pentru Camera Deputaților.
Protest AUR în plenul Camerei Deputaților : 'Opriți poliția politică!'
Deputații AUR au protestat luni, în plenul Camerei Deputaților, față de modul în care a fost tratat de autoritățile statului fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Aleșii AUR s-au strâns în fața tribunei Camerei Deputaților cu pancarte pe care era scris 'Opriți poliția politică!'. Depu
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc






