Mureş: Tarifele de acces la lacurile din Sovata, majorate din cauza preţurilor la energie
Din cauza preţurilor ridicate la energie şi a creşterii costurilor cu forţa de muncă, tarifele de îmbăiere în lacurile termale din Ursu şi Aluniş din Sovata au fost majorate, a anunţat, vineri, directorul de operaţiuni al SC Balneoclimaterica SA, Andrei Rusu.
"Lucrările de renovare sunt finalizate, deja se încep cele de curăţenie şi dorim să deschidem ştrandul Lacul Ursu în 24 iunie. Ne bucurăm că lacul este bine, toate analizele apei au ieşit foarte bine (...) Lacul Aluniş, de astăzi, 27 mai, dacă vremea permite, poate primi clienţii. Anul trecut a fost închis din cauza pandemiei. În acest an, cum s-au terminat toate restricţiile, turismul în România credem că îşi va reveni ca în perioada de dinainte de 2020. Lacul Aluniş are o capacitate 800-1000 de persoane (...) Ultimele măriri la costurile cu energia, cu forţa de muncă, ne-au obligat să creştem un pic preţurile. Dacă înainte tariful era de 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, acum este de 30 lei pentru adulţi şi 20 lei pentru copii. La Ursu tarifele au crescut de la 30 de lei la 40 de lei pentru adulţi şi de la 25 la 30 lei pentru copii. La Lacul Ursu, cam 3000 de oameni se schimbă într-o zi, iar la sfârşit de săptămână avem un plus de 10-20%", a declarat Andrei Rusu.
Lacul Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata, cel mai mare lac helioterm din lume, cu cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, a împlinit, vineri, 147 de ani de la formarea sa, fiind singurul căruia i se cunoaşte cu exactitate anul, ziua, ora şi minutul formării.
Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Potrivit istoricului, în urma unei ploi torenţiale, apele au antrenat fânul şi resturile vegetale de pe păşune şi au obturat gaura din muntele de sare.
Lacul Ursu din Sovata a fost declarat de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai adânc lac helioterm din lume, măsurătorile arătând ca având o adâncime de 18 metri şi o suprafaţă desfăşurată de 4.200 de metri.
Acest lac şi zona din jurul său deţin încă trei recorduri mondiale: este lacul helioterm cel mai mare şi mai cald din lume, este singurul lac cu apă sărată din lume înconjurat de un munte de sare cu o vegetaţie bogată şi este singurul lac natural din lume a cărui dată de naştere se cunoaşte cu o precizie de un minut.
Lacul Ursu are cea mai mare concentraţie salină de pe planetă, are o temperatură de 29°C la suprafaţă şi poate ajunge chiar la 50°C la adâncimea de 1,5 metri şi este cel mai important dintre lacurile cu apă sărată existente în staţiunea Sovata - Aluniş, Roşu, Verde, Negru şi Mierlei - primind denumirea datorită formei sale, care seamănă cu o blană de urs desfăşurată.
Începând din 1928, în Sovata există baza de tratament de pe malul Lacului Ursu, care a fost primul stabiliment balnear realizat în această zonă, urmând apoi baza de tratament de la Lacul Negru, în 1933, iar în 1973 baza de tratament de la Hotelul Sovata, actualul Hotel Danubius Health Spa. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.
Mureș: 180 de incendii de vegetație în județ în primul trimestru, cu peste 425 hectare afectate
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a anunțat, vineri, că în primul trimestru al acestui an pompierii militari și voluntari au intervenit la 180 de incendii de vegetație uscată, suprafața afectată fiind de peste 425 de hectare. 'Având în vedere situația operativă a incendiilor de ve
Iași: Au crescut încasările la bugetul primăriei municipiului reședință în primele trei luni ale anului
Municipalitatea ieșeană a înregistrat, până la sfârșitul lunii martie, o creștere a încasărilor taxelor și impozitelor locale, atât ca sume colectate, cât și ca număr de contribuabili care și-au achitat datoriile fiscale. Potrivit datelor furnizate vineri de Primăria Iași, până la 31 martie au fost &ic
Simonis(CJ Timiș): Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru școli
Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi, ori pentru modernizarea celor existente, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi
UPDATE Braşov: Băiatul de 10 ani dat dispărut a fost găsit în judeţul Sibiu
Băiatul în vârstă de 10 ani din municipiul Făgăraş, dat dispărut, a fost găsit, vineri, în judeţul Sibiu, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. "În urma activităţilor de căutare, persoana semnalată a fi dispărută a fost identificată. Aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nici nu a fost im
DJM Mureș: Peste 25 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de urși și lupi, de aproape 159.000 lei
Pagubele produse de animalele sălbatice în acest an în județ se ridică la aproape 159.000 lei, la Direcția Județeană de Mediu (DJM) Mureș fiind înregistrate 26 de dosare de despăgubire, majoritatea produse de urși, iar în trei cazuri de lupi. 'Anul acesta, la Direcția Județeană de Mediu Mureș deja au fost înre
Hunedoara: Aproape 450 de accidente în stațiunea Straja, în sezonul actual de schi
Salvamontiștii din stațiunea Straja au avut, în actualul sezon de schi, 447 de intervenții, din care 370 în zona schiabilă, mai puține cu 9% comparativ cu sezonul trecut, relevă datele comunicate, vineri, de Serviciul Public Salvamont Lupeni - Straja. 'Sezonul de iarnă a început pe 1 decembrie, dar afluența mai mare de turiști a &
Giurgiu: Administrația Cimitirelor inventariază locurile de veci din municipiu, pe fondul lipsei spațiilor disponibile
Administrația Cimitirelor Giurgiu a demarat o acțiune de inventariere a locurilor de veci din cimitirele aflate în administrarea municipalității, în contextul în care la nivelul municipiului a fost constatată o lipsă a acestora, iar locurile nerevendicate sau neîngrijite ar putea fi redistribuite altor persoane, potrivit reprezentanților insti
Despescu (MAI): Forțe integrate ale Poliției și Jandarmeriei, prezente la pelerinajul de Florii din București
Polițiștii și jandarmii vor acționa în sistem integrat, în perioada sărbătorii Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe, pentru a asigura siguranța și ordinea publică la manifestările religioase. 'În București sunt mai multe activități care necesită suplimentarea efectivelor. Vorbim despre pelerinajul de duminică, unde vo
Sălaj: Cinci cățeluși abandonați, salvați și adoptați de elevii și profesorii unui liceu din Zalău
Cinci cățeluși abandonați într-un șanț au fost salvați de elevi ai Colegiul Național 'Silvania' (CNS) din Zalău și adoptați ulterior de către dascălii instituției de învățământ, în ceea ce s-a dovedit a fi o alfel de activitate a programului școlar 'Săptămâna verde'. Povestea celor cinci 'vitej
Sector 1: Piața Dorobanți a fost redeschisă după lucrări de modernizare
Piața Dorobanți a fost redeschisă vineri, după ample lucrări de modernizare, și funcționează exclusiv cu producători locali, în baza unui parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 1, spațiul nu a mai avut funcțiunea de piață agroalimentară de peste șase ani. Pentru a asigura condi
Ciucu: Arena Națională nu este bine administrată; pierderi de 20 de milioane de lei pe an
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat vineri, la dezbaterea privind administrarea Arenei Naționale, că aceasta nu este utilizată la capacitatea corespunzătoare și produce pierderi importante bugetului Capitalei. 'Așa cum se știe, de foarte mult timp, această arenă nu este cel mai bine administrată. Statul nu este în












