CNAS: Unele bilete de trimitere sau recomandări medicale îşi pierd valabilitatea din 31 martie - proiect
Unele documente medicale, precum bilete de trimitere sau recomandări, a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de alertă, nu vor mai putea fi folosite după 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist, prevede un proiect de act normativ.
Potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), nu vor fi afectate de această reglementare documentele care se află în perioada de valabilitate.
Reprezentanţii CNAS susţin că proiectul de act normativ care cuprinde totalitatea modificărilor şi completărilor reglementărilor din sistemul de sănătate care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie se află pe circuitul de avizare interinstituţională.
Este vorba despre biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate, dar şi deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
CNAS precizează că biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.
"Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialităţile clinice şi pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice recomandate de medicul de familie, care are evidenţiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare are o valabilitate de maximum 90 de zile calendaristice de la data emiterii. Biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii", menţionează sursa citată.
De asemenea, pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile.
Astfel, biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice - examinări histopatologice şi citologice are termen de valabilitate 90 de zile, cel pentru investigaţii paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidenţiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile, iar cel pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN, CT, scintigrafie şi angiografie) - tot 90 de zile.
"Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii", precizează CNAS.
În situaţia pacienţilor cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.
Totodată, în situaţia pacienţilor cu incontinenţă urinară permanentă, pentru obţinerea dispozitivelor de incontinenţă urinară, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.
"Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie şi ventilare noninvazivă, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap, şi de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav", afirmă CNAS.
Conform aceleiaşi surse, decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepţia următoarelor situaţii:
* decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;
* decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice;
* pentru echipamentele pentru oxigenoterapie, decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;
* pentru aparatele de ventilaţie noninvazivă, decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală şi nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;
* decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen şi ventilaţie noninvazivă este însoţită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Colegiul Medicilor Stomatologi lansează un apel pentru nominalizarea profesioniștilor pentru Gala Stomatologiei Românești
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) lansează un apel către comunitate - medici, pacienți, organizații și instituții - pentru a nominaliza profesioniști sau proiecte care merită să fie premiate în cadrul Galei Stomatologiei Românești, se arată într-un comunicat transmis luni de organizatori către AGERPRES. Propunerile pot f
Mureș: SCJ pune în funcțiune noul accelerator liniar medical, într-un proiect de 27,7 milioane de lei
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni, că pune în funcțiune noul accelerator liniar medical, la Clinica de Oncologie din Târgu Mureș, în cadrul unui proiect de dotare cu echipamente medicale care diagnostichează și tratează cancerul a două secții clinice și un laborator, cu o valoare totală de peste 27,7 milioane de lei. 'A
Rogobete: Delegația în SUA a consolidat relațiile strategice și a deschis direcții clare de colaborare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că delegația pe care a avut-o în Statele Unite ale Americii a dus la 'consolidarea relațiilor strategice ale României în domeniul sănătății' și la deschiderea unor noi direcții de colaborare internațională. Cu acest prilej a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mo
Arad: 25 de adolescenți sportivi și doi adulți, la spital cu presupusă toxiinfecție alimentară
Un număr de 25 de adolescenți, membri ai unei echipe de fotbal de juniori, dar și doi adulți, antrenorii acestora, au ajuns la Urgențe în Arad, sâmbătă, după ce ar fi făcut toxiinfecție alimentară, o anchetă a Direcției de Sănătate Publică fiind în desfășurare. Surse medicale au declarat, pentru AGERPRES, că cele 27 de persoa
CNAS dezavuează impunerea de către unii manageri de spitale a unor 'norme minime sau maxime' de internări
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNSAS) a anunțat sâmbătă că 'dezavuează' anumite practici 'semnalate recent în spațiul public', precum impunerea de către unii manageri de spitale publice a unor 'norme minime sau maxime' de internări pentru medici. CNAS și-a exprimat sâmbătă, într-un comunicat de presă, p
Ministrul Rogobete a discutat la Washington cu responsabilul Medtronic despre modernizarea sistemului de sănătate românesc
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut vineri, în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA, o întrevedere cu responsabilul global pentru relația cu guvernele în cadrul Medtronic, Cherine Yassien, ocazie cu care a discutat despre modernizarea sistemului de sănătate românesc. 'Astăzi am avut o î
Ministrul Rogobete a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale despre reformele în sistemul de sănătate și proiectele din România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a discutat vineri cu reprezentanții Băncii Mondiale despre centrele de mari arși, extinderea capacității secțiilor ATI din România, dar și despre dezvoltarea ambulatoriului și a medicinei de familie, reorganizarea spitalelor, creșterea accesului la medicamente inovative și integrarea tehnologiilor moderne în sistem
REPORTAJ Operațiile de transplant în spitalele din Timișoara - între tradiție și viitor
Transplantul este singura șansă de supraviețuire pentru pacienții care suferă de boli cum ar fi insuficiențe hepatice acute, ciroze hepatice, cancer hepatic, de pancreas, renal, pulmonar, boli metabolice sau genetice, leucemii, limfoame, insuficiențe cardiace congestive în stadii avansate, afecțiuni degenerative care afectează vederea. Transplantul este
Au început negocierile cu Pfizer pentru convertirea datoriei pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut, joi, la Washington DC, o primă întâlnire 'exploratorie' de negociere cu compania Pfizer, în vederea convertirii în medicamente inovatoare a sumei datorate de România pentru vaccinuri anti-COVID - 600 de milioane de euro, la care se adaugă dob&aci
Rogobete: Un sistem de sănătate devine eficient atunci când datele sunt corecte, transparente și disponibile
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că un sistem de sănătate devine cu adevărat eficient doar atunci când datele sunt corecte, transparente și disponibile în timp real, nu atunci când raportările sunt realizate 'din inerție' sau 'din pix', doar pentru a arăta bine pe hârtie. Rogobete
Sibiu: Schimbările bruște de temperatură pot afecta plămânii (medic pneumolog)
Schimbările bruște de temperatură, frecvente primăvara, pot afecta plămânii, provocând tuse, iritații ale căilor respiratorii și dificultăți de respirație, a declarat medicul pneumolog Darius Dăncilă, de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, potrivit unui comunicat de presă. 'Se produce un reflex de constricție a căilor respi
Vaslui: Aparatură pentru screening și diagnostic precoce al cancerului de sân, la Spitalul Județean de Urgență
Spitalul Județean de Urgență 'Sf. Chiriachi' din Vaslui a achiziționat aparatură medicală modernă pentru screeningul și diagnosticul precoce al cancerului de sân. Începând din luna aprilie, unitatea sanitară a contractat servicii de senologie imagistică, mamografie digitală 2D, mamografie cu tomosinteză unilaterală și
INSP: 39.758 cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 6 - 12 aprilie
Un număr de 39.758 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în săptămâna 6 - 12 aprilie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). 'În săptămâna 6.04.2026 - 12.04.2026 au fost raportate 39.758 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ici
Vaslui: Deficit de 136 de medici de familie în județ; șapte comune, fără asistență medicală primară
La nivelul județului Vaslui este înregistrat un deficit de 136 de medici de familie, iar cetățenii din șapte comune nu au asigurată asistența medicală primară, conform datelor Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Peste 10.000 de locuitori din comunele Blăgești, Bogdănița, Coroiești, Ibănești, Mălușteni, Pogonești și Epureni nu au medic de fami
Bacău: Finanțare de 5,2 milioane de lei pentru aparatură destinată pacienților cardiaci critici de la SJU
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău beneficiază de o finanțare de 5,2 milioane de lei destinată achiziției de aparatură medicală pentru înființarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici. Managerul SJU Bacău, Ioan-Marius Savin, a precizat că 98% din finanțare este asigurată de fonduri europene nerambursabile, a










