Stere Gulea, cetăţean de onoare al comunei Talpa, unde a filmat 'Moromeţii': M-am lipit de satul dumneavoastră
Regizorul Stere Gulea a devenit, sâmbătă, cetăţean de onoare al comunei Talpa din Teleorman, unde s-au filmat cele două producţii ''Moromeţii'' - în 1985 şi 2017, el mărturisind, la proiecţia organizată pentru comunitate, că s-a "lipit" de satul ce a fost, pentru el, platou de filmare atât în urmă cu mai bine de 30 de ani, cât şi acum.
De altfel, tot sâmbătă, în micul sat din Teleorman, care nu are mai mult de 2.000 de locuitori, au fost inaugurate străzile "Moromeţii 1985" şi "Moromeţii 2017".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Pe prima stradă - "Moromeţii 1985", se află casa Elenei Papuc, pe care toţi localnicii o ştiu drept "Casa lui Ilie Moromete". În clădirea din paiantă, cu patru încăperi mici şi o prispă, a stat pe gânduri, pentru prima dată, personajul de film Ilie Moromete, în urmă cu peste trei decenii. Elena Papuc, acum de 87 de ani, spune că nu a asistat prea mult la filmările din 1985, pentru că trebuia să lucreze.
"A fost frumos şi atunci. Nu prea aveam timp să venim, venea mai mult bărbatu-meu cu aia mică, cu nepoata, că noi aveam muncă, nu puteam să venim mereu aici", îşi aminteşte ea.
Pentru primarul comunei, Benone Rababoc, producţia "Moromeţii 2" a fost o provocare. El îşi aminteşte însă şi de filmările pentru primul film "Moromeţii". "În '85, când s-a turnat 'Moromeţii' 1, terminasem liceul, mă pregăteam pentru facultate şi îmi aduc aminte cum echipa de filmare venea din casă în casă şi căuta recuzită", a declarat pentru AGERPRES primarul.
El spune că a decis să nu perceapă o taxă de filmare de la echipa "Moromeţii 2", deoarece beneficiul de imagine pentru comuna sa i s-a părut mai important. "N-am perceput nimic pentru această acţiune, pentru că am considerat că era de obligaţia noastră şi morală să ne implicăm. (...) Eu consider că tot ceea ce s-a întâmplat de când au venit dânşii e mai mult decât orice sumă pe care am fi putut-o primi de la organizatori", recunoaşte Rababoc.
O echipă de filmare de peste 200 de persoane venită în sat pentru aproape o lună a însemnat un efort pentru localnicii din Talpa, care au găzduit artişti sau membri ai staff-ului tehnic. Primarul spune că s-a oferit chiar el să fie gazdă, iar în casa sa a locuit, pe durata filmărilor, interpretul lui Ilie Moromete - actorul Horaţiu Mălăele. "A zis 'Pe mine mă cheamă Horaţiu şi nu ne luăm cu dumneavoastră'. Cât este de mare, am descoperit în dânsul atâta simplitate, atâta modestie", şi-a amintit Rababoc.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
O parte a echipei a ajuns să locuiască în Talpa, iar alta - în Alexandria. "Era o competiţie şi oarecum le părea rău, pentru că cei care locuiau aici, după filmări, mai puteau să stea, să bea un şpriţ, să asculte o muzică în linişte, în curte să facă un grătar, era viaţa de la ţară", povesteşte amuzat primarul.
Dar locuitorii din Talpa nu au asigurat doar cazare, ci şi figuraţie specială. Didica Zamfir, de 50 de ani, spune că pentru "Moromeţii 2" au fost filmate patru animale din curtea sa: purcelul, vaca, iapa şi căţelul.
Revenit, după 32 de ani de la primul "Moromeţii", directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile dezvăluie că, de data aceasta, munca la film a fost "mai intensă şi mai aprigă". "Dacă prima oară am filmat vreo trei luni aproape, de data asta am filmat vreo 30 de zile. Altă epocă ... filmul costă bani acum, banii pe care îi primim de la CNC (n.r. - Centrul Naţional al Cinematografiei) sunt absolut insuficienţi, sunt o glumă proastă", afirmă el.
Acesta mărturiseşte că a avut nostalgia amurgurilor de la filmările pentru primul "Moromeţii". "De obicei, veneam dimineaţa din Alexandria, cu un autobuz, toată echipa, uneori la 4,00, alteori la 3,00, spre a prinde răsărituri şi rămâneam până spre seară, dar în general pe la 6,00, 7,00, 8,00 ne opream şi erau nişte amurguri senzaţionale. Aveam timp să le apreciem, că ştiam că n-aveam ce să facem la hotel, deci puteam să lâncezim în decor pe aici, să mai vorbim cu oamenii de aici. Fiecare dintre noi era arondat la o casă, pe la un om de pe aici care, din puţinul lor, ... un pic de cartof, câte un pic de ou, rareori o bucată de pui... Aveam timp", povesteşte Vivi Drăgan Vasile.
La rândul său, regizorul Stere Gulea spune că se fereşte de o comparaţie între cele două pelicule şi mărturiseşte că şi-a dorit ca prin poveştile pe care le-a filmat despre familia Moromete "să rămână măcar un document vizual despre o lume care nu mai este".
"Am încercat să fie cât mai autentic. Dacă n-o fi altceva, măcar să fie un document vizual despre lumea asta din care venim şi care s-a dus", afirmă regizorul.
Presiunea succesului primului "Moromeţii" a existat, dar, odată începută munca la "Moromeţii 2", îndoielile au rămas în urmă.
"Doar prostul n-are temeri. Aveai în faţă un film care căpătase o notorietate, aveai roluri interpretate considerate roluri mari, te gândeai - ce poţi să mai faci? Dar, până la urmă, când te-ai decis, te gândeşti să faci cât mai bine, îndoielile le laşi în urmă", a spus el.
Pentru că în "Moromeţii 2" Victor Rebengiuc este înlocuit de Horaţiu Mălăele, comparaţii au existat pe tema aceasta, admite Stere Gulea. La o proiecţie în Bucureşti, la care a fost prezent şi Victor Rebengiuc, povesteşte regizorul, un spectator a spus că i-a trebuit un sfert de oră ca să se acomodeze cu noul film, cu noul interpret. "Domnul Rebengiuc a sărit în stilul lui şi a spus: 'E o prostie asta - să compari. Ce a făcut Horaţiu este foarte bine, filmul este foarte bun, la el să ne gândim, nu să comparăm, pentru că nu e cazul să comparăm'", şi-a amintit Gulea, adăugând că o asemenea comparaţie este una între "două lucruri bune".
Sâmbătă seara, aproximativ 200 de persoane din comunitatea din Talpa au văzut, în premieră, "Moromeţii 2", proiecţia fiind urmată de o ceremonie în cadrul căreia regizorul Stere Gulea, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, actorii Horaţiu Mălăele şi Dana Dogaru, precum şi producătoarea Oana Giurgiu au devenit cetăţeni de onoare ai localităţii.
"Eu fără să vreau m-am lipit de satul dumneavoastră", le-a mărturisit Gulea celor adunaţi în sala de proiecţie. Înainte de începerea filmului, Vivi Drăgan Vasile i-a prevenit pe cei prezenţi. "Sper să fiţi îngăduitori, că şi peste noi au trecut anii. Casa pe care am renovat-o arată mult mai bine ca noi", a glumit el.
De altfel, "casa lui Ilie Moromete", renovată pentru filmările de anul trecut, a fost preluată în comodat de către asociaţia CERC Talpa, potrivit primarului Benone Rababoc. Intenţia este ca acea casă să fie inclusă într-un circuit cultural care să promoveze localitatea din Teleorman.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Sunt şi cârcotaşi care spun: 'S-a filmat 'Moromeţii' în Talpa, că acolo e cea mai săracă comună. Cred că prin filmul 'Moromeţii' nu se doreşte reliefarea sărăciei, ci a simplităţii şi modestiei ţăranului român din vremurile respective şi, de aceea, nu îmi e ruşine şi îmi doresc să păstrăm, pentru că în nebunia noastră a tuturor - alergăm după modernism şi după urbanizare - nu e rău să ne aducem aminte de originile de unde venim", spune Rababoc.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman, Dănuţ Ionel Cristescu, există iniţiative ca anul viitor unele evenimente culturale de la casa din Talpa să fie corelate cu cele de la Centrul Memorial "Marin Preda".
"Moromeţii 2" va rula în cinematografele româneşti începând din 16 noiembrie, dar este prezentat, în avanpremieră, de echipa filmului, în ţară. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, imagine: Cătălin Soci, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Andrei Cârlan, editori online: Andreea Lăzăroiu, Ada Vîlceanu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO - TALPA - LANSARE FILM - 'MOROMETII 2' / TALPA - CASA LUI ILIE MOROMETE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pelerinajul de Florii - în București; procesiunea va începe la Catedrala Națională
Ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov vor participa, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Acest eveniment religios-misionar va avea loc în București, cu sprijinul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Român
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' - din 20 mai, la Palatul Suțu
Expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei' se va deschide din 20 mai, la Palatul Suțu. 'Din 20 mai, vă invităm la expoziția tematică 'Lumea cetăților dacice: oameni, eroi și zei', un prilej de a descoperi lumea fascinantă a dacilor și a fortificațiilor lor, privite prin lentila descoperirilor arheologice spectaculoase.
Buzău: Expoziție dedicată tinerilor artiști, organizată în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României
Muzeul Județean Buzău, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, organizeză vernisajul expoziției 'Năzuința de zbor', dedicată tinerilor artiști ai generației 2026, eveniment care coincide cu împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea clădirii fostului spital 'I. C. Brătianu', transformat într-un centru cultural.
Iași: Scrisoarea Pastorală a episcopului romano-catolic Iosif Păuleț - îndemn la speranță și lumină pentru credincioși
Credincioșii sunt îndemnați să trăiască sărbătoarea Paștelui în spiritul speranței și al bucuriei, potrivit mesajului transmis în Scrisoarea Pastorală de episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, cu ocazia celebrării Învierii Domnului. Episcopul subliniază că această perioadă este una a luminii și a reînnoirii sufletești, &i
Expoziție cu lucrări ale artiștilor Lia și Dan Perjovschi, de vineri, la ARCUB - Hanul Gabroveni
Două dintre cele mai reprezentative nume ale artei contemporane românești, Lia și Dan Perjovschi, își reunesc lucrările, pentru prima dată în România, în expoziția 'DRAFT pentru o retrospectivă comună', ce va fi deschisă, de vineri până pe 26 iulie, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Potrivit unui comunicat
Ovidiu Țentea (MNIR), despre proiectul Ministerului Culturii pentru Programul ''Limes'': Se vede caracterul pe grabă la fundamentare
Ovidiu Țentea, reprezentant al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) și fost manager interimar al instituției, a criticat joi proiectul Ministerului Culturii privind Programul național ''Limes'', afirmând că documentul ''a fost fundamentat pe grabă'' și prezintă ''incoerență administrativă''.
Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paști: Este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei și solidaritatea în familie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, evidențiază, în Pastorala de Paști, necesitatea afirmării cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, a demnității maternității și a paternității în fața propunerii unor ''modele'' străine de valorile creștine. ''
VIDEO CGMB: Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la teatre și muzee și de parcare gratuită
Jurnaliștii nu vor mai beneficia de acces gratuit la programele instituțiilor de cultură și nici de utilizarea gratuită a parcărilor publice, a decis, joi, Consiliul General al Municipiului București (CGMB).









