Rolul teatrului este să existe pentru a aduce speranţă, dar şi optimism şi încredere într-un fior românesc în tot ceea ce se întâmplă în societate, a declarat actorul Mircea Rusu, noul manager interimar al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

"Ce înseamnă teatrul? Aşa cred eu că înseamnă: emoţie. Fiindcă spectatorul de aceea vine la teatru, ca să se emoţioneze, ca să fie emoţionat şi se lasă emoţionat. Şi speră că va fi emoţionat şi, în momentul în care este emoţionat, într-adevăr, pleacă satisfăcut din teatru. Sigur că emoţiile pot fi şi cu semn pozitiv şi cu semn negativ. Te poate face cineva să plângi, te poate face un actor să râzi, altul să te pună pe gânduri, altul îţi inoculează nişte idei pe care nu le-ai ştiut înainte", a mărturisit actorul.

El a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre numirea sa în postul de manager interimar al Naţionalului bucureştean, precum şi despre proiectele care vor fi văzute în acest an pe scena TNB.

"Eu le-am promis colegilor mei actori şi nu numai actori că eu, în anul 2022, nu mă voi sui pe scenă. Nu am făcut acel program pentru ca eu să mă înfrupt din vreun personaj sau din vreun rol mare, mic sau nu ştiu cum. Eu nu mă voi sui pe scenă, eu am fost pus aici manager ca să am grijă, să mă îngrijesc de bunul mers al teatrului, de bunul mers al spectacolelor şi de bunul mers al viitoarelor producţii", a mai declarat Mircea Rusu.


AGERPRES: Aţi fost numit de curând director interimar la conducerea TNB. Este aceasta o misiune grea sau o provocare?
Mircea Rusu: Şi una, şi alta. Eu sunt numit aici de vreo câteva zile şi pentru mine misiunea nu este grea, este aproape imposibilă, dar sper să depăşesc acest moment şi să încerc să continui munca celor de dinaintea mea, munca, de altfel, extrem de apreciată de spectatori, de cunoscători ai teatrului, de actori, de artişti în general. Aşa că nu avem nimic altceva de făcut decât să ne adunăm puterile şi să continuăm această minunată misie pe care ne-a dat-o soarta, Dumnezeu, habar n-am.

AGERPRES: Probabil că motivele pentru care aţi acceptat această provocare au fost mai multe decât cele de refuz, dar ce anume a înclinat balanţa ca să acceptaţi această numire?
Mircea Rusu: M-am gândit şi eu la asta. Balanţa a fost înclinată de datoria pe care o am faţă de soarta mea, părinţii mei, profesorii mei, oamenii care au crezut în mine, oamenii care m-au sfătuit încă de ani buni să vin aici. Probabil că a fost şi o fixare a unei părţi din biografia mea, a destinului meu. Profesorul meu de clasă mi-a spus: 'Mircea, tu vei ajunge odată şi odată profesor al acestui teatru mare'. Şi mi s-a părut o glumă. Când Caramitru m-a pus director artistic aici, a strâns toată trupa de actori a teatrului şi a spus: 'Vi-l prezint pe colegul vostru, prietenul vostru, actorul Mircea Rusu. Este noul director artistic al teatrului şi viitorul manager al Teatrului Naţional'. Toată lumea a zâmbit, a fost... Mi s-a părut un mic banc şi ăla. Iată că toate aceste îndemnuri ale celor de dinaintea mea şi această remarcă a lui Caramitru, toate s-au strâns aici şi se pare că, probabil, este o forţă care este oricum deasupra mea şi nu cred că am alt merit decât acela că îmi continui un drum care mi s-a hărăzit atunci la naşterea mea sau poate chiar înainte.

AGERPRES: Este o perioadă grea pentru echipa Teatrului Naţional - dispariţia lui Ion Caramitru şi, de curând, a lui Ioan Onisei. Ce aşteptări au colegii de la omul Mircea Rusu, mai întâi, şi apoi de la directorul TNB? Care este starea de spirit în această perioadă?
Mircea Rusu: Starea de spirit este constantă în teatru, în general, şi în Teatrului Naţional în special, pentru că aici funcţionez de 22 de ani şi ştiu fiecare centimetru pătrat de aici, ştiu cum pulsează, cum vibrează. Aşteptările artiştilor sunt mari de fiecare dată. Emoţia, pentru că emoţia este principalul lucru care ne leagă, o emoţie şi o dorinţă de a emoţiona. Ce înseamnă teatrul? Aşa cred eu că înseamnă: emoţie. Fiindcă spectatorul de-aia vine la teatru, ca să se emoţioneze, ca să fie emoţionat şi se lasă emoţionat. Şi speră că va fi emoţionat şi, în momentul în care este emoţionat, într-adevăr, pleacă satisfăcut din teatru. Sigur că emoţiile pot fi şi cu semn pozitiv şi cu semn negativ. Te poate face cineva să plângi, te poate face un actor să râzi, altul să te pună pe gânduri, altul îţi inoculează nişte idei pe care nu le-ai ştiut înainte. Adică toată planeta asta care se numeşte teatru este formată din multe nervuri care duc către emoţia teatrală - dramaturgi, manageri, actori, regizori în mod special, scenografi - să nu uităm scenografii care creează spaţiul în care intri şi te simţi într-o atmosferă propice rolului tău sau al piesei respective.

Aşteptările sunt mari. Sper că o să pot să le satisfac această foame, pentru că actorii au o foame nebună de a juca, de a se exprima, de a-şi arăta calităţile. De aceea există un fior al actorului. Ce face fiorul ăsta? Te face să vrei să te sui pe scenă. Atunci când eşti copil mic sau adolescent poate, la un moment, ţi-a încolţit în minte ideea de a te face actor. De ce oare? Pentru că nu ştii la 12 ani, la 10 ani, ce înseamnă să fii actor, nu ştii ce trudă e, nu ştii ce renunţări sunt, nu ştii ce înfrângeri vei păţi, nu ştii. El doreşte să se suie pe scenă şi să-şi exprime tot ce are el mai bun în suflet şi atunci, această fervoare a suirii pe scenă nu dispare. Şi nu dispare niciodată. Pot să vă dau şi exemple, fiindcă am avut şansa să joc lângă meşterul Beligan până cu un an înainte de a se stinge, va să zică avea 97 de ani şi avea o dorinţă uluitoare de a se sui pe scenă, era fără aer, cum se spune, la gândul că diseară se va sui pe scenă. Şi atunci sigur că unele vorbe aruncate câteodată aşa că 'sensul vieţii mele este să mă sui pe scenă', 'cursul vieţii mele firesc e să mă sui pe scenă' au şi acoperire de multe ori.

Am vorbit şi puţin adiacent întrebării, dar pot să vă răspund că simt că în teatru oamenii aşteaptă ceva nou. Şi eu fiind dintre ei - că de puţine ori s-a întâmplat ca directorul Teatrului Naţional să fi plecat dintre ei. Din cei ştiu eu, în ultimii 50 de ani de exemplu, iertaţi-mi comparaţia, nu fac nicio comparaţie, dar singurul a fost Radu Beligan, actor al Teatrului Naţional care a devenit directorul Teatrului Naţional. Apoi au fost tot felul de regizori veniţi din cele patru zări, scriitori. Şi Caramitru este actor, dar Caramitru n-a fost actorul teatrului, n-a venit din rândul actorilor Teatrului Naţional. Va să zică, eu sunt un emanat al Teatrului Naţional şi probabil că am şi nişte datorii pentru asta, adică nu am să uit şi n-am cum să uit, pentru că joc şi eu, dar să nu uit niciodată că am fost, sunt şi voi fi actorul Teatrului Naţional şi voi fi cot la cot cu colegii mei. Sper să fim solidari şi în continuare pentru ce va să vină.

AGERPRES: Aţi anunţat de curând programul Teatrului Naţional pentru anul 2022, 12 producţii aţi spus dumneavoastră că intenţionaţi să le puneţi pe scena TNB. Aveţi suficiente fonduri, având în vedere şi creşterea preţurilor la energie, gaze? Aţi solicitat suplimentări de fonduri la minister sau aveţi în plan acest lucru?
Mircea Rusu: Am să fac un mic amendament la întrebarea anterioară şi am să vă spun: ăsta a fost un semn al meu către colegii mei actori, către colegii mei artişti, nu numai actori, din teatru. Am încercat să creionez un program pentru 2022 cu 12 premiere, şi voi încerca din răsputeri să îl menţin, să îl pot duce până la capăt. Aş vrea să-l respect până la capăt. Nu am făcut nicio cerere de suplimentare, deocamdată ne descurcăm cu ce am primit şi suntem obligaţi să o facem. Teatru s-a jucat şi pe vremea războiului, când nu era niciun buget, toate bugetele erau ştim pe unde, prin bombe şi prin gloanţe, şi cu toate astea teatrul, şi în mod special Teatrul Naţional, a funcţionat în continuare. Rolul teatrului este să existe, pentru că dacă există teatru, există şi speranţa naţiei noastre. Nu este vorba doar de teatru pentru speranţa unei naţii, dar şi asta aduce un soi de optimism, o încredere că există un fior românesc în tot ce se întâmplă în societate. De aceea, sunt absolut convins că dacă fondurile nu ne vor ajunge, actualii guvernanţi vor face în aşa fel încât să ia fiinţă aceste gânduri, aceste speranţe ale noastre.

AGERPRES: Unii actori ai teatrului reproşau fostei conduceri lipsa transparenţei şi faptul că sindicatul actorilor nu era reprezentat în Consiliul artistic. Cum credeţi că vor sta lucrurile de-acum înainte?
Mircea Rusu: Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut deja, încă de acum vreo lună şi ceva, înainte de sărbători, l-am cooptat pe Marius Manole, care era şeful sindicatului actorilor din teatru, în Consiliul artistic. De asemenea, am mai adus un actor care este un pic mai matur, de vârsta mea, pe Marius Bodochi, un alt Marius, în Consiliul artistic. Ce s-a întâmplat până acum cu Consiliul artistic, de ce nu au fost cooptaţi neapărat actori în Consiliului artistic? Pentru că actorii sunt nişte firi sensibile, nişte firi prietenoase, se înfiripă prietenii, ca în orice grup, şi atunci prieteniile astea nu mai dau voie obiectivismului să funcţioneze neapărat, şi atunci sigur că dacă va fi un actor sau mai mulţi în Consiliul artistic, ei vor judeca şi emoţional şi nu neapărat cerebral. De aceea s-a evitat includerea actorilor în Consiliului artistic. Dar iată că şi eu, şi Marius Manole, şi Marius Bodochi suntem actori şi vom fi trei actori dintr-un Consiliu artistic care este format din şapte oameni - sunt critici, regizori, adică oameni care chiar cu asta se ocupă şi oameni care chiar se pricep la lucrul ăsta, şi oameni care pot să-şi asume nişte decizii.

AGERPRES: Anul acesta ar urma să prezentaţi expoziţia inovativă cu bunurile culturale, artefactele şi documentele restaurate din colecţia Muzeului Teatrului Naţional. Când se va întâmpla acest lucru?
Mircea Rusu: La întrebarea aceasta mi-ar fi greu să răspund, pentru că avem nişte doamne, domnişoare şi domni angajaţi acolo, ei au o muncă absolut specială. Nu pot controla eu lucrurile atât cât ar trebui deoarece nu mă pricep. Nepricepându-mă nu pot evalua o anumită perioadă de lucru sau o anumită intensitate a muncii, de aceea las lucrurile să se întâmple, toată lumea este conştientă că trebuie să facem ca Teatrul Naţional să îşi continue drumul. Aşa că las lucrurile să se întâmple la nivelul acelor oameni pricepuţi, acolo unde sunt ei, la muzeu sau la bibliotecă sau la contabilitate, la orice sector din teatru pentru că eu unul nu pretind că aş putea să mă pricep la toate, eu pot doar să am nişte oameni care mă ajută să înţeleg unele lucruri. Şi mândria de a te preface că înţelegi tot mi se pare o mică copilărie. De aceea, va trebui până la urmă să-mi câştig nişte colegi, nişte colaboratori, nişte oameni de încredere care să mă ajute pe ici pe colo, pe unde nu controlez lucrurile până la capăt. Eu am mare încredere în cei care sunt la muzeu şi în cei care sunt şi la aceste sectoare ale noastre care ţin de partea culturală a teatrului.

AGERPRES: Dar despre Conferinţele TNB îmi puteţi spune dacă vor mai continua şi, eventual, dacă ştiţi, care vor fi următorii invitaţi?
Mircea Rusu: Încă nu am făcut lucrul ăsta pentru că după decesul lui Ion Caramitru am fost foarte derutaţi. A urmat Ioan Onisei, care a fost un om excepţional pentru Teatrul Naţional. Dânsul era jurist de formaţie, dar era mai ataşat de Teatrul Naţional decât unii dintre noi, artiştii. Avea o deschidere faţă de artişti extraordinară. A lucrat şi la CNA, a lucrat la Ministerul Culturii în două rânduri, are ani de zile, vreo zece ani, ca ajutor al lui Caramitru, şi-a cantonat experienţa şi valoarea pentru pripăşirea artiştilor. I-a plăcut foarte mult să ajute artiştii şi toată puterea lui profesională şi emoţională, şi personală chiar, s-a conjugat către binele artiştilor din Teatrul Naţional. A vrut foarte mult, a ţinut foarte mult, a înţeles foarte bine ce înseamnă truda artiştilor, ce înseamnă jertfirea - poate e un cuvânt puţin exagerat - a noastră pe scenă. A înţeles lucrul ăsta, l-a respectat, l-a ocrotit, dar în acelaşi timp n-a avut puterea pe care o avea Caramitru.

Caramitru avea o putere extraordinară, avea o relaţie formidabilă. Să nu uităm că el a fost vicepreşedintele României în 1990, a fost al doilea om din stat, după Iliescu, în 1990 până în vară când au fost alegerile, de Duminica orbului, pe urmă a fost ministrul Culturii, a fost reprezentantul nostru la tot felul de conferinţe mondiale. El a fost decorat de regina Angliei, a fost decorat de preşedintele Franţei, a fost decorat în Japonia, o distincţie unică, poate, în ţara noastră. El mi-a povestit odată că a fost la vânătoare cu prinţul Charles - iertaţi-mă că dau un amănunt atât de intim al lui - adică, omul ăsta a trăit în nişte sfere extrem de înalte şi atunci sigur că de-acolo îi venea şi puterea pe care, de altfel, o şi avea, numai că Onisei nu a avut această putere şi nici eu nu o am. Dacă aş avea măcar jumătate din forţa lui Caramitru, aş fi extrem de dotat. Sperăm că lucrurile se vor aşeza cumva în locul lor normal.

AGERPRES: În ultimii doi ani, teatrul a fost văduvit de prezenţa spectatorilor, de plăcerea actorilor de a urca pe scenă. Cum a fost ultima stagiune pentru Teatrul Naţional, aţi avut suficienţi spectatori?
Mircea Rusu: De ajuns, nu, deloc. Dimpotrivă. Sigur că valoarea spectacolelor noastre a făcut ca în ultimii mulţi ani sălile noastre să fie pline şi arhipline şi când, dintr-o dată, s-au redus la jumătate şi apoi şi mai drastic, la 30%, am fost stupefiaţi, dar am înţeles că şi aşa noi trebuie să ne continuăm munca. Şi dacă erau 10%, noi trebuia să jucăm şi să jucăm la aceeaşi intensitate, cu aceeaşi dăruire, adică nu vom face rabat de la efort şi de la dăruirea noastră către spectatori. Dar în ultima vreme licăreşte o speranţă. Uitându-ne noi puţin şi în exteriorul ţării, am constatat că sunt destule ţări care încep să ridice restricţiile. Sigur că această speranţă că şi guvernanţii noştri vor face la fel există, fără doar şi poate, şi deja am început să ne facem planuri pentru săli pline. De aceea, revin la o întrebare de mai înainte, dacă vom avea încasări mari, dacă vom avea voie să jucăm spectacolele noastre la capacitate maximă, vom avea şi nişte venituri formidabile în consecinţă. Şi vom avea bani pentru ce m-aţi întrebat la prima întrebare, să nu cumva să rămânem fără bani pentru spectacolele pe care năzuim să le facem în 2022.

AGERPRES: Ce proiecte artistice are actorul Mircea Rusu? Cât des veţi mai urca pe scenă, veţi mai avea timp să urcaţi pe scenă?
Mircea Rusu: Da, actorul Mircea Rusu va continua să joace în producţiile pe care le are el deja. Vor fi trei mai vechi în Teatrul Naţional, am o producţie la Teatrul de Comedie, voi începe, probabil în lunile mai şi iunie, un spectacol la Teatrul Dramaturgilor. Şi atât deocamdată. Eu le-am promis colegilor mei actori şi nu numai actori, că eu în anul 2022 nu mă voi sui pe scenă. Nu am făcut acel program pentru ca eu să mă înfrupt din vreun personaj sau din vreun rol mare, mic sau nu ştiu cum. Eu nu mă voi sui pe scenă, eu am fost pus aici manager ca să am grijă, să mă îngrijesc de bunul mers al teatrului, de bunul mers al spectacolelor şi de bunul mers al viitoarelor producţii. Actorii noştri sunt nişte actori minunaţi, sunt selecţionaţi şi reprezintă "N"-ul de la TNB, îl reprezintă cu cinste, adică Naţional, şi nu cred că e nevoie neapărat de persoana mea acolo. Dar promisiunea pe care am făcut-o, le-am făcut-o, mi-am făcut-o, sper să o respect. Nu voi intra în nicio producţie a Teatrului Naţional din anul 2022. De ce? Ca să nu fiu acuzat că am făcut ceva ca o pledoarie pro domo. Nu vreau asta.

AGERPRES: Sunteţi momentan manager interimar al Teatrului Naţional. Când se va termina interimatul şi când Ministerul Culturii va organiza concurs pentru ocuparea postului de manager general al Teatrului Naţional, vă gândiţi să intraţi şi dumneavoastră în concurs?
Mircea Rusu: Da. Mă gândesc, pentru că actorul din mine nu mă mai lasă să scap acest personaj care se numeşte 'manager general Teatrul Naţional'. Chiar dacă nu voi mai participa la ficţiune, aşa cum este pe scenă, voi participa la nişte relaţii umane, normale, cotidiene, sociale, voi face parte din societate şi nu dintr-o cochilie a unui spectacol. A început să-mi placă puţin această postură. Aşa cum aţi spus la început, e o provocare care în fiecare zi mă istoveşte, mă aduce şi într-o stare de neputinţă, disperare, nu ştiu cum să spun, dar în acelaşi timp seara, când ajung acasă şi mă relaxez puţin, spun că sunt obosit dar am o misie, simt că am o misie, adică e ca un militar care are o misie: 'Domne', am o misie de a mă duce pe câmpul de luptă pentru că trebuie să-mi apăr ţara'. Eu am o misie - poate că am devenit patetic, m-am aprins puţin - dar misia mea cred că este de a face ceva pentru teatrul ăsta. Teatrul ăsta care, aşa cum am spus, eu când am dat examen de admitere la facultate, facultatea era aici, în această clădire.

Această clădire mi-a îndrumat mie viaţa şi cu facultatea şi apoi de 32 de ani aici. Între timp, între facultate şi Teatrul Naţional, am tot venit să văd spectacole, am adorat actorii Teatrului Naţional, am fost foarte aproape, şi sufleteşte, şi efectiv de Teatrul Naţional. Am de plătit şi eu cu ceva pentru acest cadou pe care mi l-a făcut Dumnezeu şi teatrul, am de plătit şi eu această datorie, chiar dacă mă secătuieşte uneori de energie. Nu văd cum aş putea să mai refuz, să renunţ eu la drumul ăsta pe care am plecat acum trei ani ca director artistic şi acum ca manager. Nu ştiu cum să spun asta, sper să nu creadă cineva că am o emfază bruscă şi năvalnică, dar cred că am ceea ce se cheamă o obligaţie, o misie. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO