logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, ar putea fi beatificat

Imagine din galeria Agerpres

Francezul Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai construcţiei europene, animat de o profundă dar discretă credinţă catolică, ar putea face în curând un prim pas spre beatificare, marcat de sprijinul papei Francisc faţă de idealul său de pace, informează AFP.

Dosarul beatificării lui Robert Schuman a fost lansat în urmă cu peste 30 de ani de dioceza din Metz, unde a fost înmormântat fostul politician născut în Luxemburg în 1886 şi decedat în 1963.

Monseniorul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei Pentru Cauza Sfinţilor, a declarat că papa Francisc ar trebui să recunoască prin decret, probabil în luna iunie, "virtuţile eroice" ale lui Robert Schuman, care va obţine astfel titulatura de "venerabil".

Recunoaşterea virtuţilor eroice precedă o beatificare, care necesită realizarea unui miracol. Va trebui apoi să fie recunoscut un al doilea miracol, validat de către Vatican, pentru a se obţine statutul de "sfânt".

Momentul de vârf al carierei politice a deputatului francez, care a fost de mai multe ori ministru, vizează o declaraţie făcută pe 9 mai 1950 - în prezent Ziua Europei -, când a anunţat proiectul francez de creare a Comunităţii Europene a cărbunelui şi oţelului (CECA), primul act al construcţiei europene.

"Nu mai este vorba despre cuvinte goale, ci despre un act, un act îndrăzneţ, un act constructiv", a subliniat Robert Schuman, pe atunci ministrul de Externe al Franţei.

Acel act "îndrăzneţ" consta într-o propunere adresată Germaniei, la doar cinci ani după capitularea acesteia, ce viza punerea în comun a producţiilor de cărbune şi de oţel pentru a crea un spaţiu de pace în Europa. CECA a fost parafat printr-un tratat semnat în 1951 de Germania, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

Robert Schuman a fost ales după Primul Război Mondial deputat de Moselle şi a devenit în martie 1940 subsecretar de stat pentru Refugiaţi. Deportat în Germania în septembrie 1940, a reuşit să evadeze. A fost şi ministru de Finanţe, reprezentant al Franţei la ONU, ministru de Justiţie.

Părintele Bernard Ardura care coordonează de la Roma canonizările numeroaselor personalităţi ale catolicismului francez, inclusiv a lui Robert Schuman, nu cunoaşte altă personalitate politică din secolul al XX-lea a cărui cauză să fie în prezent examinată.

Marele cancelar al regelui englez Henric al VIII-lea, Thomas More (1478-1535), care s-a opus divorţului regelui şi a fost apoi decapitat, a fost proclamat sfânt în 1935.

"În slujba binelui comun"

Demersul poate să surprindă. "Schuman şi-a consacrat întreaga viaţă pentru binele comun, căutarea păcii, reconcilierii cu Germania, creării unei comunităţi a statelor europene", a declarat părintele Ardura, care prezidează Comitetul pontifical pentru ştiinţe istorice.

"Activitatea lui Schuman a constat în încheierea acelui cerc infernal: război, umilirea învinsului, spirit de revanşă şi un nou război", iniţiat atunci când Franţa a fost învinsă în 1870 de către prusaci, a adăugat el.

"Este o muncă a unui creştin, pe care putem să o propunem ca model", a adăugat acelaşi părinte, chiar dacă Robert Schuman, care mergea la slujbele religioase în fiecare zi, "a rămas foarte pudic în ceea ce priveşte viaţa personală şi credinţa lui".

Drumul rămâne totuşi unul complicat înainte de o eventuală beatificare. Va fi nevoie ca un miracol să se producă după ce un credincios se va fi rugat cerând ajutorul lui Schuman, de exemplu în faţa capelei din comuna Scy-Chazelles, unde fostul politician francez a fost înmormântat şi unde o slujbă în memoria lui are loc în fiecare lună.

Sprijin al idealului european

Decizia apropiată a Vaticanului va fi anunţată la doar câteva luni după oficializarea Brexitului, prima ieşire din Uniunea Europeană a unuia dintre statele sale membre.

Sfântul Scaun şi papii de după Pius al XII-lea au susţinut întotdeauna idealul european, criticând în acelaşi timp o anumită laicitate.

În timpul primei sale audienţe generale din piaţa Sfântul Petru din 2005, papa german Benedict al XVI-lea a evidenţiat rădăcinile creştine ale Europei, "la care nu putem renunţa".

În anul precedent, în timpul mandatului papei Ioan Paul al II-lea, Vaticanul a "regretat" absenţa unei menţiuni explicite despre "rădăcinile creştine" istorice ale UE în noua Constituţie Europeană.

Papa Francisc, născut în Argentina şi devenit primul papă latino-american din istorie, fiu al unor imigranţi italieni, preferă să sublinieze că "identitatea europeană este, şi a fost dintotdeauna, o identitate dinamică şi multiculturală", care îi primeşte pe migranţi.

"Proiectele părinţilor fondatori, heralzi ai păcii şi profeţi ai viitorului, nu sunt depăşite: ele inspiră, astăzi mai mult ca niciodată, construirea de punţi şi doborârea zidurilor", a declarat papa Francisc, care are adeseori cuvinte usturătoare despre evoluţia Europei, pe care o consideră "o bunică sterilă". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Life 20-04-2025 00:00

BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai

Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk

Life 30-03-2025 22:44

SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani

Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir

Life 06-03-2025 12:47

Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin

Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &

Life 06-03-2025 10:55

VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris

Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.

Life 04-03-2025 09:56

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu

Life 04-03-2025 09:34

Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori

Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î

Life 03-03-2025 05:46

VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal

Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act

Life 03-03-2025 05:34

VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie

Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (

Life 03-03-2025 05:26

VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal

Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate

Life 03-03-2025 05:05

VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional

Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H

Life 03-03-2025 03:55

VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin

Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p

Life 03-03-2025 02:54

VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație

Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.

Life 03-03-2025 02:46

VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar

Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G

Life 03-03-2025 02:38

VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar

Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran

Life 01-03-2025 02:24

VIDEO Premiile Cesar 2025: Filmul 'Emilia Perez', marele câștigător al galei, cu șapte trofee

Lungmetrajul muzical 'Emilia Perez', regizat de Jacques Audiard, a fost marele câștigător al galei de decernare a premiilor Cesar 2025, organizată vineri seară în sala de spectacole Olympia din Paris, unde această peliculă s-a impus la șapte categorii de premii, inclusiv la categoria principală, 'cel mai bun film', informează revista Varie