Fotbal: România, doar 1-1 cu Norvegia, în preliminariile EURO 2020
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/13160047.jpg)
Selecţionatele României şi Norvegiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020 la fotbal.
În faţa a aproape 30.000 de copii, România a scăpat printre degete o victorie importantă, dar rămâne în cursa pentru calificare.
Alexandru Mitriţă (62) a deschis scorul, dar Alexander Soerloth a egalat în ultimele minute ale partidei (90+2). Tricolorii au ratat un penalty la 0-0, prin George Puşcaş (52).
România a început destul de ofensiv şi a avut două situaţii în primele minute, prin Puşcaş (2), care a trimis un şut din întoarcere de la 16 metri, dar peste poartă, şi Benzar (6), un şut de la 20 m, pe lângă poartă.
Norvegia, net superioară fizic, a dominat clar prima repriză, din toate punctele de vedere, şi a avut prima mare ocazie în min. 13, când Oedegaard a trimis un şut cu efect, respins de Tătăruşanu.
Mitriţă a avut o cursă caracteristică în min. 15, dar şutul său a trecut prin faţa porţii. Un minut mai târziu, Stanciu a tras de la 16 metri, dar Jarstein a reţinut.
Scandinavii au mai avut o oportunitate în min. 21, dar şutul lui King de la 20 metri a trecut pe lângă poartă.
Prima parte s-a încheiat cu o acţiune foarte bună a lui Mitriţă, care a pătruns şi a şutat cu stângul (45+1), dar portarul a respins.
La reluare, România a părut mai compactă şi jocul său a avut mai multă consistenţă, însă tot nordicii au avut iniţiativa şi Oedegaard (50) a şutat peste poartă din careu.
Bancu, busculat de Berge în careu, după o combinaţie cu Mitriţă, a obţinut un penalty, dar Puşcaş a tras slab şi Jarstein a apărat.
Momentul bun al României a continuat şi Stanciu a avut o pătrundere încheiată cu şut de la 16 metri, prins de portar (58).
România a reuşit să deschidă scorul în min. 62, când Mitriţă a recuperat o minge degajată de Jarstein, a pătruns şi a şutat cu stângul. Forcingul tricolorilor a continuat cu un şut al lui Stanciu de la distanţă (64), respins în corner de defensiva nordică. La faza care a urmat, Andone a trimis mingea cu capul în transversală (64).
Norvegia a ieşit cu toate forţele la atac, iar Rus a blocat in extremis şutul lui Oedegaard (65), după care Ajer a reluat peste câteva zeci de secunde mai târziu. Tătăruşanu a fost la post la lovitura de cap a lui Johnsen (69), iar Oedegaard (87) a executat peste poartă o lovitură liberă de la 20 metri.
Scandinavii au egalat în min. 90+2, prin Soerloth, cu capul, din centrarea lui Normann, iar oaspeţii putea chiar obţine victoria, dar Tătăruşanu a reţinut mingea trimisă de King (90+3).
Andone a fost aproape să aducă victoria (90+4), dar şutul său a trecut pe lângă poartă.
În meciul tur, din iunie, scorul a fost de 2-2, la Oslo.
România a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în faţa Norvegiei, cinci egaluri şi două eşecuri. Ultimul succes al tricolorilor datează din 1986, 3-1.
România este obligată să câştige cu Suedia, pe 15 noiembrie, pentru a păstra şanse de calificare la EURO 2020.
România - Norvegia 1-1 (0-0)
Au marcat: Alexandru Mitriţă (62), respectiv Alexander Soerloth (90+2).
George Puşcaş a ratat un penalty în min. 52 (a apărat Rune Jarstein).
Bucureşti, Arena Naţională: 29.854 spectatori
Preliminariile EURO 2020 - Grupa F
Au evoluat echipele:
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 2. Romario Benzar, 5. Ionuţ Nedelcearu, 4. Adrian Rus, 11. Nicuşor Bancu - 18. Răzvan Marin, 15. Paul Anton (19. Mihai Bordeianu, 84) - 17. Ciprian Deac, 8. Nicolae Stanciu, 20. Alexandru Mitriţă (21. Dan Nistor, 79) - 9. George Puşcaş (23. Florin Andone, 63). Selecţioner: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Ionuţ Radu, 16. Florin Niţă - 3. Alin Toşca, 6. Andrei Burcă, 7. Florinel Coman, 10. Ianis Hagi, 13. Claudiu Keşeru, 14. Vasile Mogoş, 22. Alexandru Cicâldău.
Norvegia: 1. Rune Jarstein - 14. Omar Elabdellaoui, 5. Even Hovland, 3. Kristoffer Ajer, 2. Haitam Aleesami - 8. Stefan Johansen (căpitan; 9. Alexander Soerloth, 46), 15. Sander Berge, 19. Markus Henriksen (23. Mathias Normann, 81), 18. Ole Selnaes (21. Bjorn Johnsen, 67) - 7. Joshua King, 20. Martin Oedegaard. Selecţioner: Lars Lagerbaeck.
Rezerve neutilizate: 12. Oerjan Nyland, 22. Sondre Rossbach - 4. Sigurd Rosted, 6. Jacob Glesnes, 10. Tarik Elyounoussi, 11. Mohamed Elyounoussi, 13. Fredrik Midtsjoe, 16. Jonas Svensson, 17. Birger Meling.
Arbitru: Bobby Madden; arbitri asistenţi: David Roome, Sean Carr; al patrulea oficial: Nicholas Walsh (toţi din Scoţia)
Delegat UEFA: Frantisek Laurinec (Slovacia), observator UEFA pentru arbitri: Robert Sedlacek (Austria)
Cartonaşe galbene: Benzar (42), Nistor (80).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Fotbal: Selecţionerul Cosmin Contra şi-a cerut scuze pentru injuriile adresate lui George Puşcaş
* Fotbal: Lars Lagerbaeck - Dacă stadionul este închis e inadmisibil să existe spectatori
* Fotbal: Ciprian Tătăruşanu - Mai avem şanse, trebuie să credem în ele până la capăt
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Ediția de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, deschisă la Bakuriani (Georgia)
Ediția de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European - FOTE 2025, la care participă și România, fost deschisă, duminică, la Bakuriani (Georgia), potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Președintele COSR, Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi și Florin Mișcă, președintele Comisiei de C
Fotbal: FCSB a urcat pe primul loc în Superligă după 3-0 cu Sepsi OSK
FCSB a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-0 (3-0), duminică seara, pe Arena Națională din București, în etapa a 26-a. Campioana a marcat golurile în prima jumătate de oră, prin Daniel Bîrligea (8, 15) și Risto Radunovic (27).
Baschet feminin: România a încheiat cu o înfrângere preliminariile EuroBasket 2025
Naționala României a fost învinsă de echipa Turciei, cu scorul de 99-61 (23-12, 21-17, 30-14, 25-18), duminică seara, la Ploiești, în ultimul său meci din Grupa F a preliminariilor Campionatului European de baschet feminin - FIBA Women's EuroBasket 2025. Tricolorele au pierdut cinci meciuri consecutive, după un debut cu d
Tenis: Anastasia Potapova a câștigat turneul Transylvania Open (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Anastasia Potapova a câștigat titlul în proba de simplu a turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe italianca Lucia Bronzetti, cu 4-6, 6-1, 6-2. Potapova, principala favorită
Fotbal: Poli Iași a obținut in extremis un punct cu Universitatea Cluj (2-2), în Superligă
Politehnica Iași a smuls in extremis un punct pe Cluj Arena, cu Universitatea Cluj, 2-2 (0-0), duminică seara, în etapa a 26-a a Superligii de fotbal, după ce ''șepcile roșii'' au condus cu 2-0. Dan Nistor a deschis scorul (61), din lovitură liberă, și tot el l-a majorat (77), după ce tunisianul Adel Bettaieb șutase &icir
Handbal feminin: Victorie la limită reușită de CSM București în Liga Campionilor
CSM București a învins la limită echipa croată RK Podravka Vegeta Koprivnica, scor 31-30 (16-16), duminică seara, în Sala Polivalentă din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. ''Tigroaicele'' au început promițător, dar apoi Podravka a întors scorul și a avut ava
Fotbal: FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești 1-1, în Superligă
FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu Petrolul Ploiești, 1-1 (0-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal. Sibienii au deschis scorul prin Sergiu Buș (83), după o greșeală a portarului Raul Bălbărău, la centrarea lui Tiago Goncalves. Petrolul a egalat in extremis (90+4), la ș
Tenis: Jaqueline Cristian a pierdut finala de dublu la Transylvania Open (WTA)
Perechea româno-italiană Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli a fost învinsă de cuplul Magali Kempen (Belgia)/Anna Siskova (Cehia), cu 6-3, 6-1, duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.
Fotbal: UTA l-a transferat pe atacantul nigerian Nsungusi Effiong
Atacantul nigerian Nsungusi Effiong a semnat, duminică, un contract cu echipa de fotbal UTA Arad, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook. Atacantul de 25 de ani și 1,95 m și-a început cariera în Ghana, la Inter Allies, club pentru care a evoluat în 17 meciuri și a marcat de patru ori. La începutul lui
Fotbal: Oțelul Galați - Rapid București 1-1, în Superliga
Oțelul Galați a terminat la egalitate cu FC Rapid București, 1-1 (0-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal. Rapid a deschis scorul prin Claudiu Petrila (74), cu un șut din vole, după un șut deviat al sârbului Luka Gojkovic. Oțelul a egalat prin portughezul Migu
Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în finala de dublu a turneului Transylvania Open (WTA)
Perechea româno-italiană Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce s-a impus cu 6-3, 6-2 în fața cuplului Katarzyna Piter (Polonia)/Aleksandra Sasnovici (Belarus).
Fotbal: Universitatea Craiova, lider provizoriu în Superligă, după ce a învins-o pe Unirea Slobozia cu 1-0
Universitatea Craiova a urcat provizoriu pe primul lui în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în deplasare, la Clinceni, în etapa a 26-a. Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău (76), lansat foarte bine de Lyes Houri, inspirat
Tenis: Anastasia Potapova și Lucia Bronzetti vor juca finala turneului Transylvania Open (WTA)
Rusoaica Anastasia Potapova și italianca Lucia Bronzetti s-au calificat în finala turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Potapova, principala favorită, a trecut în penultimul act de belarusa Aleksandra Sasnovici, ''lucky loser'
Fotbal: Rapid l-a împrumutat pe Paul Iacob la FC Botoșani
Fotbalistul Paul Iacob, care poate evolua atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș, a fost împrumutat de FC Rapid București la FC Botoșani, au anunțat, sâmbătă, cele două cluburi pe site-urile lor oficiale. Iacob a fost cedat până la finalul acestui sezon. Născut pe 21 iunie 1996, Iacob a mai jucat î
Tenis: Lucia Bronzetti s-a calificat în semifinalele turneului Transylvania Open (WTA)
Lucia Bronzetti s-a calificat în semifinalele turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca și dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce a învins-o pe Elisabetta Cocciaretto cu 6-1, 6-4, vineri seara, într-un meci între două italience. Bronzetti, care le-a învins ant