''Caravana Metropolis - Cinema în aer liber'' revine la Arad pentru al şaptelea an consecutiv

''Caravana Metropolis - Cinema în aer liber'' revine la Arad pentru al şaptelea an consecutiv, începând cu data de 3 iulie, şi are în portofoliu şase filme care au obţinut importante premii internaţionale, ce vor fi proiectate pe un imens ecran gonflabil, instalat în Parcul Eminescu, au informat luni organizatorii festivalului.
"Şase filme de autor vor fi proiectate de marţi până duminică, în perioada 3-8 iulie, de la orele 21.30, utilizând cel mai performant echipament de proiecţie în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 mp şi singurul proiector digital mobil din ţară, de 17.000 lumeni, dotări care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii. Filmele din selecţia oficială, drame, thrillere, documentare pentru toate gusturile şi vârstele, se bucură de numeroase premii la importante festivaluri internaţionale, precum Cannes, Berlin, sau Premiile Oscar şi BAFTA", potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori.
Marţi, 3 iulie, va fi proiectată pelicula "Nebune de fericire", în regia lui Paolo Virzi, film ce redă povestea a două femei total diferite, care ajung să se apropie una de cealaltă în timp ce sunt internate la un sanatoriu de psihiatrie din Toscana, Italia.
Pe 4 iulie, va fi proiectată coproducţia germano-franceză "In the fade", în regia lui Fatih Akin, câştigător al "Globului de Aur" pentru cel mai bun film străin şi Premiul pentru cea mai bună actriţă - Diane Kruger, Cannes 2017. Filmul spune povestea Katiei, a cărei familie se destramă după ce soţul şi fiul acesteia pier într-un atentat cu bombă. După o perioadă de doliu, Katia încearcă să se răzbune.
Joi, 5 iulie, se va proiecta filmul "La revedere acolo sus", în regia lui Albert Dupontel, distins cu cinci premii "Cesar". Cu câteva zile înainte de semnarea Armistiţiului, Edouard Péricourt îl salvează pe Albert Maillard de la moarte sigură, cei doi neavând nimic în comun, cu excepţia războiului şi a locotenentului Pradelle care, dând ordinul unui atac absurd, le distruge vieţile şi le uneşte destinele în acelaşi timp. Toată lumea încearcă să supravieţuiască masacrului Primului Război Mondial. Fiecare cum poate. Pradelle se pregăteşte să facă o avere pe spatele morţilor, în timp ce Albert şi Edouard, condamnaţii să trăiască, pun la cale o escrocherie monumentală.
În data de 6 iulie, vineri, va fi proiectat filmul "Pătratul", în regia lui Ruben Ostlund. Câştigător al Palme d'Or la Cannes în 2017, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2018, câştigător a şase premii ale Academiei Europene de Film, filmul îl aduce în faţa publicului pe Christian, un respectat curator al unui muzeu de artă contemporană. Divorţat şi tată devotat a doi copii, Christian conduce o maşină electrică şi sprijină cauze nobile.
În penultima zi de festival, sâmbătă - 7 iulie, va putea fi vizionat filmul "Cu drag, Van Gogh (Loving Vincent)", în regia lui Hugh Welchman şi Dorota Kobiela, nominalizat la Oscar şi la Globul de Aur pentru Cea mai bună animaţie. Filmul, care prezintă viaţa şi moartea controversată a lui Vincent van Gogh, a fost realizat printr-o animaţie desprinsă din picturile lui şi populată cu personajele desenate de el.
În ultima seară a prezenţei Caravanei Metropolis 2018, la Arad, cea de duminica 8 iulie, va putea fi vizionat documentarul "România neîmblânzită", regizat de Tom Barton - Humphreys, film ce prezintă "o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăţi". Narator este actorul Victor Rebengiuc, cu a sa voce inconfundabilă, conform comunicatului.
Organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei, evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură.
Caravana Metropolis a intrat în 2015 în reţeaua Europa Cinemas şi a fost recunoscută ca fiind evenimentul din România care atrage cei mai mulţi spectatori la filmul european şi de artă. AGERPRES/(AS - autor: Ioan Weisl, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Clopote trase zilnic până la înmormântarea Papei Francisc, în bisericile din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș
Clopotele din toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare Eparhie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor fi trase zilnic la ora 12:00, până la înmormântarea Papei Francisc. 'Până la înmormântarea Sfântului Părinte, în toate biser
Alba: Slujbă celebrată în 'Mica Romă' pentru odihna sufletului Papei Francisc
O Sfântă și Dumnezeiască Liturghie Arhierească pentru odihna sufletului Papei Francisc a fost celebrată, luni seara, de către episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, alături de opt preoți, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj, unde, cu acest prilej, a fost expus și tronul pe care S
Cardinalul Lucian: Papa Francisc, un exemplu de dăruire și credință
Memoria Papei Francisc va fi păstrată cu recunoștință în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frățească și mai umană, a transmis, luni, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, amintind de vizita pe care suveranul pontif a efectuat-
Arhiepiscopul Mitropolit de București: Papa Francisc a schimbat modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne
Papa Francisc a schimbat fundamental modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne și va rămâne în istorie ca un reformator îndrăzneț, a transmis luni Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă. ''Astăzi, în Lunea Paștelui, când sărbătorim Învierea Domnului
Patriarhul Daniel: Papa Francisc - o personalitate a creștinătății contemporane; Pontificatul său lasă o amprentă profundă
Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel. ''Am primit, cu adâncă tristețe, vestea trecerii din această lume a Papei Francisc, o ve
REPORTAJ Timiș: O viață ca o poveste, din Cernăuți la Timișoara, descrisă în acuarelele Virginiei Baz Baroiu expuse la MNArT
Cine intră în Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) până la sfârșitul lunii iulie va descoperi o parte din istoria României, de la finalul perioadei interbelice și ce a urmat până aproape de prezent. Foto: (c)
Harghita: Tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
O mulțime impresionantă de persoane s-a adunat, duminică dimineața, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, obicei instituit în urmă cu peste 20 ani și care este foarte iubit în zonă.
Teatrul Național București: A murit actorul Alexandru Georgescu
Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' București a anunța duminică decesul actorului Alexandru Georgescu. ''A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte și Înviere, moment de cumpănă între întuneric și lumină, între durere și speranță. Cu o prezență scenică discretă, dar p
VIDEO Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos - izvor de pace și bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie și a atras atenția asupra consumului de droguri - 'o mare primejdie pentru viața oamenilor'. 'Cuvintele 'Nu v
VIDEO UPDATE/Sfânta Lumină de la Ierusalim - în România; PS Paisie: Biserica ne invită spre lumina cea adevărată, Hristos Domnul
Biserica ne invită pe toți, astăzi, spre lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, cel Înviat, oferindu-ne luminarea vieții noastre, prin învățătura Sa, prin prezența Sa vie, plină de Duhul cel Sfânt în viața noastră, a afirmat sâmbătă episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. 'Însă, așa cum crucea precede Lumina
Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui
Teatrul Mic: A murit actrița Julieta Szonyi
Teatrul Mic a anunțat vineri decesul actriței Julieta Szonyi, cea care a interpretat-o pe Adnana în serialul de televiziune 'Toate pânzele sus'. Julieta Szonyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'Ion Luca Caragiale' la București și a interpretat numeroa
Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru
Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit unui comunicat de presă al muzeului transmis vineri AGERPRES, seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valori
Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare
Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici